31 decembrie 2015

Cea care, uneori, scrie si pe hartie

Cea care simte.
       Care nu minte.
       Care asteapta. Cuminte.

Cea care mai viseaza - inca.
               Mai crede - si acum.
               Mai spera - ca atunci.

Macar pentru ea sa mai pot visa in privinta lui.
Poate ca ea merita sa nu ii sting cuvinte.
                              Sa nu ii sfaram dorinte.

O privesc cum ma roaga din oglinda sa nu-i frang sufletul, sa nu-i iau suflul - sa o las sa vrea, sa cunoasca si sa traiasca o unica mare iubire.
Dragostea pe care cu atata patima o apara si o cere.
Cea care asteapta un sarut, ce in noapte cauta o mangaiere si ca cele doua maini dintotdeauna stiute sa o cuprinda, sa o aprinda.

Ce sa ma fac cu inima asta incapatanata care nu vrea sa vada ca nu mai traim timpuri de simtire, ca nu mai cunoaste nimeni cum se atinge, ca nu mai are loc omenirea pentru cei cee nu-si vand ieftin sufletele?

Ma doare carnea pe mine de atata dor. Ma strang gandurile in amintirile cu tine. Mi-au crestat pielea urmele tale si-ti santurile ce le-ai sapat in mine in regasiri cand ma faceai sa uit ca mai respir, ca mai am nevoie sa exist si in lipsa ta.

Cu ce oi fi gresit eu, oare, sa te am asa: incomplet, incorect, incoerent?
Cata karma sa-mi fi ramas de platit, pana sa pot sa fiu pe de-a intregul fericita, suficient si inca mai mult iubita?

Neconditionat. Neincetat.
Noi doi - nemarginiti. - MSZ 
          

28 decembrie 2015

Invata sa ai grija si de tine

Oricand, la orice ora din zi, sau din noapte voi sustine ideea si intentia unei alimentatii corecte si a unui stil de viata care sa implice si activitate fizica. Nu sunt adepta extremelor si nici nu ma bucur de cel mai rapid metabolism din lume, asadar stiu ce inseamna doar sa te gandesti la o portie de clatite si sa te ingrasi 1kg.

In frageda-mi pruncie (nu de alta, dar unii zic ca si la cele 25 de primaveri ale mele tot in categoria tineretii intru) nu am fost tocmai vreo mladita. Am ajuns, la un moment dat, sa cantaresc chiar si 72 de kg (pe la 19 ani). Ce-i drept, am avut norocul sa fiu "ditai capra" si sa nu par cat Palatul Parlamentului (am 1,77m de la 16 ani). In general, insa, se cam incapatana cantarul sa ma tina pe la 65-66 de kg. Il ajutam si eu bobinand de zor dulciuri - patima mancarii si a fa(s)t food-ului nu m-a atins, din fericire, in schimb pasiunea pentru napolitane, biscuiti si patiserie mi-a asigurat pufosenia.

Acum 3 ani am renuntat la carne (pe fondul unei alergii) si am avut ambitia sa incerc (mi-a si iesit vreo 11 luni) o alimentatie sanatoasa (sa evit combinatiile de proteina cu carbohidrati, sa nu mai mananc prajeli, sa renunt la Cola s.a.m.d.). Am tinut - strict din motive nutritionale - posturile mari de peste ani si am scos zaharul cat de mult am putut din alegerile mele alimentare zilnice. Natural si fara prea mari eforturi (+ minim 30 de minute de mers pe jos zilnic, dar eu sunt omul care merge 20 de km pe jos si ii place, deci nu il trec la categoria de efort), cu informari pe subiect am slabit. Tin minte si acum complimentele pe care le primeam in legatura cu transformarea mea. A fost una lenta, dar buna. Am ajuns pe la 60-62 de kg. Apoi, am trecut poate prin ceea ce a insemnat cea mai mare tortura la care puteam sa imi supun corpul: dintr-o idioata suferinta din asa-zisa dragoste am devenit bulimica si anorexica. La inceput orice mancam vomitam, apoi am renuntat sa mai mananc pentru ca mi se parea ca daca mestec o maslina iau in greutate 10 kg si tot ce faceam era sa fumez aproape un pachet de tigari pe zi si sa numar calorii.

Atat de "frumos" m-am tratat incat am vazut ce inseamna sa am 52 de kg, sa nu pot dormi noaptea pentru ca imi intrau propriile oase in corp (aveam nevoie de perne intre genunchi pentru ca ma intepam cu ei) si, bonus, m-am ales cu o gastrita si o esofagita de reflux. Toata lumea credea ca sunt bolnava (chiar eram, dar la cap), mie mi se parea ca sunt grasa si ca exagereaza - desi XS-ul imi era larg. Barbati care admirau, in general, femeile foarte slabe se uitau la mine si imi spuneau sa ma ingras si ca arat morbid. Abia in momentul in care mi-am vazut sternul si am realizat ca imi pot numara prea clar coastele mi-am dat seama in ce hal ma adusesem. Initial, chiar daca mancam, organismul intrase in inertia slabitului si nu reuseam sa mai iau in greutate.

Anul acesta, prin luna iulie, am putut sa ma stabilizez, doar ca am picat in patima carbohidratilor rafinati (cand ai gastrita si simti ca stomacul tau foreaza in tine ai tendinta sa il pansezi cu paine), de care incerc sa scap, pentru ca mi-a adus vreo 3 kg mai mult decat aveam nevoie. Insa acum am de gand sa o fac intr-un mod corect: sport si reglarea alimentatiei (cand incerci sa iti revii din anorexie dai de dulciuri si zaharul are mare "grija" sa iti devina dependenta).

V-am facut toata aceasta (re)prezentare nu pentru a-mi justifica ceva sau a ma da exemplu, ci pentru ca vreau sa va rog, dragi Femei, sa va priviti corpul si sa vi-l intelegeti. Daca aveti o conformatie voluptoasa, pastrati un numar potrivit de kg si intretineti-le cu un sport care sa va armonizeze trasaturile, nu bagati sala in voi pana ajungeti varianta feminina a lui Schwarzenegger. Aia cu "strong is the new sexy" va zic, sincer, se aplica celor care au fost inzestrate cu o silueta filiforma si pe care patratelele se vad corect, pentru ca sunt in linie cu osatura. Nu va mai doriti sa fiti "slabanoage", pentru ca nu o sa va stea bine. (asta nu inseamna sa va complaceti si sa bagati in voi ca spartele si sa ajungeti pe campia Kim Kardashian si alte tipologii nerealiste) Uitati-va in oglinda si intelegeti-va trupul, aveti grija de el si tratati-l cu respect - nu de alta, dar o sa va insoteasca pana in ultima clipa si credeti-ma ca nu va doriti acolo sa ajungeti in versiunea rabla.

Gasiti un sport care sa va faca placere. Eu am incercat atat XBody By Monica Iagar​ - care este ideal pentru cele grabite, dar dornice de adrenalina, cat si New Age Pilates​ - care este extraordinar pentru cele care doresc, mai presus de orice, sa devina constiente de fiecare muschi al lor. Nu va interziceti complet micile placeri culinare, dar incercati (asta imi e, din nou, rezolutie si mie) sa va temperati si sa va bucurati de savoarea unor bucate ceva mai neprocesate si nepreparate termic. Taiati cat puteti din zahar - va propun macar 3 zile sa vedeti ce stari va poate da renuntarea la el; m-am simtit ca un drogat in sevraj cand am facut lucrul acesta. Mergeti pe jos. Urcati scarile. Faceti pasi marunti pentru voi. Credeti-ma, corpul vostru merita asta. Nu va permiteti sa ajungeti cu el in fazele prin care am trecut eu, pentru a constientiza cat de important este sa il ingrijiti, sa il iubiti si sa il respectati.

Si, mai presus de orice, nu lasati pe nimeni (vreun barbat, vreo mama megacicalitoare) sa va aduca in pragul in care sa va simtiti dezgustate sau rusinate de felul in care aratati! Oricat creier ai avea (mie imi place sa cred ca-s mai sus de IQ-ul gainii, cu toata ca am reusit in 2014 sa il duc sub genunchiul broastei), poti, cu "ajutorul" unor oameni pe care tu ii consideri apropiati si care crezi ca iti vor binele sa reusesti sa clachezi si sa te "bucuri" de perfuzii.

Iubiti-va si nu acceptati de la cei ce vor sa fie in viata voastra nimic mai putin de atat! - MSZ

20 decembrie 2015

Pe ici pe acolo, in punctele esentiale

Peste tot si de la toti aud mereu "Vreau o tara ca afara", dar cand se voteaza o lege pe care o respectati cand mergeti in UK, Germania, Olanda s.a.m.d. (da, sunt fosta fumatoare si stiu cum e sa iesi din restaurant, sa stai in frig si sa iti savurezi viciul), incepeti sa va simtiti lezati in dreptul de a alege.

Dat fiind faptul ca suntem membri ai UE, oricum trebuia sa adoptam legea interzicerii fumatului in spatiile publice. Si, inainte, sa va ratoiti cum ne stirbeste si ne sterge UE identitatea nationala, va rog sa va aduceti aminte ca pentru ca voi sa nu aveti nevoie de viza cand mergeti la schi in Austria si la plaja in Grecia trebuie sa acceptati anumite reguli.

Libertatea si siguranta sunt Invers Proportionale: daca vreti sa va bucurati de un grad sporit de securitate, trebuie sa renuntati la o mai mare parte din libertatile naturale. Asa cum suntem in stare cand ne aflam in "tarile civilizate" sa ne comportam conform normelor (nu aruncam pe jos, nu fumam in localuri, cumparam bilete de tren etc.), poate ne mobilizam sa facem asta si la noi acasa.

Argumentele precum "da, o sa fac ca afara cand o sa am salariile de acolo" - sau mai stiu eu ce taraganari gasiti de cuviinta sa invocati pentru a va justifica lentoarea schimbarii - sunt cele care ne fac sa batem pasul pe loc. - MSZ

"Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele... esentiale... Din aceasta dilema nu puteti iesi... Am zis!" - O Scrisoare Pierduta, I.L. Caragiale

18 decembrie 2015

Infinitul si mai mult

Ce cautati, domnule, in destinul meu? Hotarati-va: ramaneti sau plecati? Nu am timp de framantari. E ora tarzie, e timpul pierdut, e ziua prea scurta si eu prea grabita. Ati venit sa stati? Sa luati? Sa aduceti ceva nou existentei mele? N-am vreme de povesti si de risipiri. E viata mica si alegerile prea mari, atata taraganare pentru un lucru atat de simplu: vreti sa iubiti sau sa raniti. Nu va cer nimic mai mult decat un raspuns.

Haideti! Mai repede, ca mi se imprastie secundele si mi se duc momentele. Va spun clar si la obiect: nu am loc de mediocritati si falsuri, au apus acele timpuri chiar si pentru o fata atat de tanara ca mine. Nu vreau ispite si popasuri. Imi inteleg menirea si vocatia. Imi stiu rostul si creatia. Am de facut o opera de arta, un monument inchinat unei imense iubiri, unei frumoase impliniri si impletiri de inimi, idealuri si emotii.

Aveti materiale de constructie de calitate? Va asigur de cea mai inalta performanta in executie. Nu ma incurc cu chirpiciuri si carpiri. Nu doresc nimic in plus, decat absolutul. Ofer, bineinteles, totul. Sa nu avem discutii: dragoste si atat, infinitul si mai mult. - MSZ

13 decembrie 2015

Nu imi dau voie sa nu schimb lumea

Intotdeauna am spus ca daca ar fi sa am un copil, mi-as dori sa am o fetita pe care sa o invat cum sa fie Femeie in adevaratul sens al cuvantului. Imi dau, insa, seama ca, in momentul de fata, intreaga omenire nu mai intelege ce inseamna sa fii femeie si faptul ca acest lucru nu trebuie sa capete dimensiunile unui feminism grotesc si deprimant.

Mi-as dori sa nu intalneasca ceea ce astazi inca mai este o obinuinta: prejudecati, femei vazute doar ca obiect, o societate care judeca fiecare alegere ce nu denota supunere si obedienta (mai ales, din partea altor femei ma deranjeaza cand vad atatea comentarii si jigniri catre acelea care au curajul sa aleaga alta cale decat cea a strabunelor), dar, mai ales, sa nu se uite la mine si sa ma intrebe de ce eu nu am facut si nu fac nimic pentru o lume mai buna. Chiar daca pana la venirea ei nu se schimba totul, lipsa mea de actiune va face sa nu se schimbe nimic, iar asta este mai grav decat faptul ca as putea sa schimb prea putin.

As vrea sa stie ca este perfect normal ca un barbat sa ii plateasca o cafea, dar ca nu este normal ca ea sa nu isi poata cumpara si singura ce vrea.

As vrea sa inteleaga ca feminista nu este femeia care isi neaga feminitatea, ci cea care isi recunoaste sufletul, dorintele si nu se teme sa isi urmeze visele - oricat de nebunesti i-ar spune altii ca sunt.

As vrea sa nu vada cum in alte comunitati cele ce s-au nascut femei sunt privit ca paria sau instrumente la indemana si vointa barbatului.

As vrea sa nu ii fie rusine ca alege o cariera, sau o familie - pentru ca nimeni nu o judeca pentru ceea ce nu a ales.

As vrea sa nu creada ca barbatii ii sunt dusmani sau ca o desconsidera si nici sa nu lupte pentru egalitate, cat, mai degraba, pentru recunoastere si posibilitatea de a coopera si construi impreuna cu acestia, fara sa fie privita altfel decat ca ceea ce este: un om ca toti ceilalti.

As vrea sa nu se simta obligata sa aiba o anumita marime la haine, cupa sutienului de un anumit tip, poseta de un anumit fel samd doar pentru ca astea sunt normele societatii pentru femei daca acestea nu vor sa fie privite cu scarba si respinse, dar nici sa nu devina neglijenta si nepasatoare cu trupul ei si frumusetea ei. Sa nu se teama sa fie desteapta, sa nu se teama sa fie frumoasa, sa nu se teama sa fie diferita.

As vrea ca si barbatii de acum sa inteleaga cat de important este pentru fetele lor, surorile lor, nepoatele lor si chiar si baietii lor ca viitorul femeilor sa nu fie cel de astazi. Dragi barbati, si voi aveti responsabilitatea sa creati, alaturi de noi, un nou sistem de gandire si de valori care sa faciliteze si sa infrumuseteze lumea in care vor trai gneratiile viitoare.

As vrea ca eu sa nu incetez sa cred ca prin ceea ce scriu, prin felul in care incerc sa ma prezint in fata celorlalti si prin tot ceea ce fac sunt parte si responsabila pentru felul in care umanitatea si mentalitatea ei evolueaza, stagneaza sau regreseaza.

Fiecare femeie care indrazneste este parte din viitor, fiecare barbat care o incurajeaza este un vizionar, fiecare zi in care ajutam pe oricine sa iasa din vechi si gresite tipare de gandire este o ora de normalitate pe care o oferim urmasilor nostri.

Va rog, Femei, nu deveniti nici supuse si nici ingamfate! Va multumesc, Barbati, ca ne respectati si ne lasati sa va fim asa cum stim noi mai bine! - MSZ

09 decembrie 2015

Ba, ia-ti, mama, unul cu bani!

De cateva zile vad pe internet ca circula un text legat de capcaunul vremurilor noastre- barbatul cu bani. Din seria "nu-ti lua, mama, barbat cu bani ca ai sa fii nefericita, cadourile scumpe nu iti tin de cald" si "un barbat care te trateaza ca pe un bun din portofoliu sau niciodata nu o sa te vada ca femeie", imi permit sa ma intreb retoric si politicos "Ba, ej' nebun?".

De cand a devenit succesul financiar un indice al catastrofei emotionale? Asta intra in categoria: Ia-ti, mama, un frustrat care abia face 2lei de-o paine si nu se simte suficient de barbat pentru ca Gigel are masina mai tare ca el.

Proasta crestere si educatia precara nu au element comun in cat reuseste sa castige lunar. Am vazut tarani in afara ogoarelor si cu portofel gol si cu carduri gold. Am vazut si dezinteresati care prefera sa ragaie o bere si sa scuipe seminte in timp ce se uita la meciurile din Divizia B, asa ca degeaba va agitati ca "ala care face bani n-are timp de tine si stai mai mult singura". E alegerea ta daca vrei sa fii omida pe frunza si nu stii cu ce sa iti umpli existenta. Intr-adevar, daca o sa cauti o relatie de simbioza iti iei un limbric (metaforic vorbind) si stai cu el. Insa, daca tu cauti o relatie in care amandoi sa va dezvoltati frumos si armonios si in care amandoi sa va regasiti si sa va impliniti nu asculta de toate tutele ce-ti spun cat de nemernici, superficiali si profitori sunt barbatii cu bani.

Multi ani de zile, recunosc ca am evitat barbatii care aveau un nivel de trai peste medie. Am trait cu impresia ca acestia vor fi mult mai nerecunoscatori pentru ceea ce primesc, mai rasfatati si mai infatuati crezand ca totul li se cuvine. Si ce sa vezi? N-a fost asa. Din contra, cei care nu se simteau bine cu veniturile lor lunare aveau discursuri de "tu sa nu fii ca femeile alea materialiste, ca eu stiu ca sunt altii cu mai multi bani, dar aia vor doar sa ti-o traga si apoi sa te lase" s.a.m.d.. Unul care se simte bine cu ceea ce este si cine este niciodata nu va incerca sa il umileasca pe celalalt.

Cautati omenia si sufletul la un barbat, nu puneti etichete in functie de alte caracteristici. Cum voua nu va place sa creada lumea ca sunteti curve doar pentru ca sunteti frumoase, poate ar fi cazul sa nu uitati ca "vulpea cand nu ajunge la struguri zice despre ei ca sunt acri". - MSZ

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...