20 octombrie 2015

Fericire mu(l)ta

"If your happy and you know it, clap your hands", aplauda, dar nu o spune.

Nu cred ca exista ceva ce oamenii pot sa distruga mai usor decat fericirea semenilor. De cele mai multe ori fara a avea aceasta intentie. Prietenii, parintii si oamenii cei mai apropiati sunt primii care iti pot sabota fericirea, chiar daca se bucura sincer pentru ea, chiar daca le zambeste inima cand iti vad chipul luminat. De fapt, orice persoana care afla despre fericirea ta, nefiind parte din ea, este un potential factor de anihilare a starii.

De ce? Pentru ca e uman si e firesc sa traducem experientele altuia prin filtrele noastre, prin fricile noastre si prin asteptarile noastre, pe care le proiectam asupra povestilor celorlalti si atragem negativul, fara sa avem cea mai mica intentie.

Traieste-ti reteta plenitudinii in taina. Nu o da celorlalti, deoarece tu nu esti povestea lor si pe tine te vor blama daca nu le iese ceea ce tu le-ai spus ca ai facut, pe tine te vor invidia (voluntar sau nu) pentru ca ai ceva ce cred ca ar vrea si ei. Lasa-i sa te vada radiind de fericire, dar nu le da detalii. Cei carora chiar le pasa sa te vada zambind nu vor dori sa stie cine sau ce te face sa iti duci colturile gurii pana la urechi. Vor fi incantati doar de starea ta, nu vor avea nevoie de motive. Iar ceilalti? Cui ii pasa?! - MSZ

19 octombrie 2015

Melanj de sensuri fara noima

Despre iubire - intotdeauna
Despre noi doi - mereu
Despre ce ar fi - este
Despre ce avem - suntem


Cunosc ce nu am stiut si doresc ce nu am avut de cand ne intamplam asa: altfel decat altcumva.
Unde ne-a fost acel cand, datorita caruia acum suntem in acelasi gand? Cui sa ii mai pese? Ce altceva sa ma conteze?

Mi-ai inclestat cuvinte si acum le scriu fara rost. Le arunc la intamplare. Sens mai au, dar il simt doar eu. Este zambetul pe care-l trezesc dimineata, cand degetele mele ating pielea ta. Este fiorul ce-mi strabate coloana vertebrala si se infige in pieptul meu, cand buzele tale servesc gura mea. Este acea imbratisare, cand imi lipseste aerul si o bataie de inima in bratele tale.

Este timpul ce-am invatat ca nu e ca la ceas, cand se raporteaza la tine, cand nu tine cu mine, cand ne creste pe noi. Gata! Acum te tac. M-am invatat cu tine, imi esti tic. Tic-Tac. Tac-Tic. Intrerupe totul si hai sa facem altul din nimic. Ora mea exacta. Secunda ta intarziata. Un minutar ce-a batut pendulul de fix. Facem ce vrei tu cu momentul nostru, dar cum vreau eu cu clipa ce ne asteapta.

Hai! Sa nu mai zabovim! Am uitat semnele de punctuatie de la inceput. N-am vrut sa-ti pun punct. Nu ai voie sa ma inchizi intre paranteze. Si, stii ceva? Nu mai pot sa te tin asa: intre litere, cuvinte. Vreau sa te scriu in paragrafe pline, cu fraze lungi. Romane si volume - o biblioteca intreaga sa umplu cu tine. Sa citeasca despre noi, sa ne gaseasca si veacurile ce-or veni intre foi. Poate uitati pe un raft. Tu usor prafuit, eu putin indoita - stii ca mereu las semne in paginile ce imi plac.

Mai intelegi ceva? Nici eu. Asta mi se intampla intotdeauna cand vine vorba de tine: ma pierd in multimea de ganduri, scriu amestecat, dar simt clar si corect. Abstract, nu concret. Asa cum n-am stiut... Pana cand nu te-am avut. - MSZ

06 octombrie 2015

O na(ra)tiune sado-masochista

Ii vad cum se scuipa si se jignesc. Fosti, actuali colegi de partid, de guvernare, de incercare (si, la cat de pornita e justitia, in curand de incarcerare) fac tot ce pot si stiu pentru a se arata cu degetul si a-si arunca unul altuia copilul asta anorexic si zbuciumat ce a devenit Romania.

Nu conteaza ca niciunul din 1990 incoace nu a facut suficient de mult bine, ca astia de acum nu sunt neaparat mai rai ca aia de atunci. De fapt, asta cu faptele bune ii intereseaza prea putin: da, guvernarea are nevoie de cateva dovezi in sensul acesta, opozitia exploateaza pana la os greselile (si sunt si ei, de fapt, aceiasi oameni care au schilodit tara). Conteaza care isi urla mai tare crezul sau cazul. Da, toti ati maltratat acest popor. Toti sunteti vinovati de starea natiunii, ba mai mult de atat toti SUNTEM responsabili de ceea ce s-a ales din soarta noastra: voi ne-ati injosit, noi v-am permis sa o faceti votand aceiasi pungasi sau pe progeniturile lor.

Capitalul politic se castiga pe cantitatea de bine pe care poti sa o masluiesti pentru a ascunde toate magariile pe care le faci. Problema cea mai mare nu e asta - pana la urma, sta in natura fiintei umane sa isi doreasca, in primul rand, sa isi asigure, inainte de orice, hrana si confortul -, drama noastra este ca la noi incep sa cred ca predomina sindromul Stockholm: simpatizam cu cei care ne-au rapit sansele si viitorul. Votam aceeasi Marie, sub o alta palarie.

Peisajul politic romanesc: o continua tragi-comedie caragieleana. Am crezut, prea mult timp, ca problema sunt politicienii, dar ei sunt doar un efect. Cauza este ceea ce noi, oamenii, am inteles din politica, gandita de fraierul ala de Aristotel ca fiind o arta si un servitor pus la dispozitia cetateanului. Am transformat-o intr-o relatie sado-masochista: la fiecare scrutin electoral ne alegem ghioaga si mana care ne va cotonogi.

Pe asta se bazeaza lumea: vanator si vanat. Nu prea am evoluat. - MSZ

01 octombrie 2015

Aleg sa iubesc liber!

Mai intreaba lumea-n stanga si-n dreapta, preocupata nevoie mare de soarta mea: "Da' oare Marina se va marita vreodata? Are si ea pe cineva? De ce e asa salbatica?".

Marina va zice a mia oara ca ea nu vrea sa se casatoreasca, deoarece nu crede in contracte de vanzare-cumparare numite certificat de casatorie (aia cu o iei pe cetateana si il iei pe cetateanul este exact targuiala de achizitie - in rate, doar cu buletinul). Asta nu inseamna ca am zis ca nu cred in cuplu, in parteneriat, in gasitul unui om alaturi de care sa traiesti, nu doar convietuiesti si tragi sa supravietuiesti.

Am vazut prea multe divorturi si casnicii false, unde el si ea, dupa 8, 10, 15, 18 etc. ani de casatorie mai erau impreuna doar pentru ca se obisnuisera unul cu altul, pentru ca aveau un copil, pentru ca aveau bunuri comune si nu aveau chef de hartuiala unui partaj si lista de scuze continua, dupa imaginatia fiecaruia. Si el si ea visau in alta parte, isi doreau sa fie sunati, imbratisati si iubiti de altcineva. Cea/Cel care le era pe contract era piatra de moara pe care o alesesera sa isi creeze falsa impresie ca aia e stabilitatea lor, cand, de fapt, a devenit o condamnare.

Am spus, cuiva, ca eu nu imi doresc sa fiu asta in viata unui barbat. Nu vreau sa ajung sotia, mama copilului, aia care e acolo orice ar fi si este iesirea lui de siguranta. Nu as putea nicio secunda sa suport gandul ca el se trezeste dimineata alaturi de mine, dar isi doreste ca alta sa fie in pat; ca ma saruta pe mine, in timp ce sufletul ravneste alte buze.

Da, cred in iubire, in viata in doi ce se numeste Noi, dar, mai presus de orice, cred in libertate. In acea libertate de a alege zi dupa zi, fara sa ai acte in mana, ca omul langa care traiesti este omul pe care il doresti, il iubesti, il pretuiesti. Si nu-i condamn pe cei ce decid sa-si uneasca destine in fata diverselor autoritati si entitati, insa ii rog sa ma lase sa traiesc, dar, mai ales, sa iubesc asa cum poftesc, nu cum au ei impresia ca mi-ar fi mai bine.

Nu, nu vreau o relatie, o casnicie. Vreau o POVESTE DE IUBIRE! - MSZ

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...