30 iunie 2014

Cata umilinta mai poate duce acest popor?!

Popor roman, cat mai accepti sa fii bataia de joc a unor politicieni ramoliti si cu mentalitati profund comuniste. A unor oameni promovati pe nepotisme si amantlacuri, care provin din vechea generatie a cizmarilor cu functii de conducere?

Cat mai lasi Ministerul Educatiei sa isi bata joc in mod sistematic de copiii tai? Un ministru incapabil sa se exprime corect face "ordine" in invatamant si critica lipsa de valoare a noii generatii?

Eu nu inteleg ce politica economica aplicam in Romania? Avem guvern de stanga de ceva timp si nu am vazut un loc de munca infiintat de stat (ca doar socialismul parca asta facea, coordona economic prin proiecte de stat). 

Unde este liberalismul economic din 10 ani de centru dreapta. Niciun investitor nu isi permite sa joace ruleta ruseasca in Romania. Instabilitate politica, fluctuatii la schimbul valutar, incapacitatea unor predictii funanciare pe termen lung pentru ca zilnic se schimba taxe si legi cu aplicare imediata (juridic ar trebui de la momentul legii, pana la implementarea sa existe un timp suficient de lung incat trecerea sa fie cursiva). Un Guvern care a marit acciza pe benzina sa isi acopere gaurile din cap doar. Transportatorii au preferat sa nu mai alimenteze la noi, ci in tarile vecine (la bulgari alimenteaza si romani pentru ca e mai ieftin). Nu a existat niciun competent cu Harvard sa prevada si posibilitatea asta? Prea multi bugetari, pensionari si asistati social in carca unui numar insuficient de angajati in mediul privat. Si cand mergi sa platesti o taxa acrita aia de la ghiseu nu stie sa tasteze, sa se comporte sau ce sa iti spuna. Te duci in Parlament si te impiedici de rubedenii pe functii de ajutor de bagator de seama care nici macar nu stiu 3 cuvinte in engleza sau sa scrie corect.

Nu avem proiect de tara. Nu avem misiune, valori, obiective sau viziune. Cum sa imi ceara mie cineva sa raman si sa construiesc o tara care habar nu are in CE directie vrea sa mearga. Asumati-va un plan "granarul Europei", "circul lumii", "paradis fiscal", nu lumea lui Piticot. Vreau sa inteleg de ce trebuie sa raman romanca, de ce sa fac copii si sa sporesc natalitatea (ca s-a ratoit cineva la noi, femeile romance, ca nu turnam plozi pe banda rulanta) intr-o tara care seamana cu pluta unui naufragiat... si parca ala mai are o speranta ca da de mal.

Alo, aprinde careva lumina in Romania? Au trecut deja 25 de ani (un sfert de secol!!!) de cand mergea lozinca "ultimul care pleaca sa stinga lumina" si noi nici macar cu lumanarea nu umblam, ci orbecaiem ca idiotii legati la ochi de noi insine.

MSZ

De ce trebuie sa iei bacalaureatul

Imi povestea ieri tatal meu un caz foarte interesant despre cum invata copilul/adolescentul DE CE trebuie sa ia bacalaureatul.

Unul dintre cunoscutii sai i-a povestit despre baiatul cuiva, care a picat "examenul maturitatii" la una dintre materiile de examen. Parintii, oameni destepti, nu l-au cocolosit si lasat un an sa invete, ci au luat atitudine si i-au zis "Nu ti-a placut cartea suficient, inseamna ca trebuie sa muncesti. Stai cu noi in casa, iti asiguram necesarul de supravietuire, dar restul vine de la tine.". Cu fondurile taiate, baiatul si-a gasit un job la Metro (cara prin depozite sau asa ceva). A inceput sa contribuie si la cheltuielile casei, avand salariu (bineinteles, intr-o masura mai mica decat era necesar, dar cat sa invete despre ce e vorba). In anul urmator, a inteles SINGUR de ce trebuie sa isi ia diploma de bacalaureat. A vazut ca aceia dintre colegii sai care aveau studiile liceale finalizate, aveau si dreptul la o alta pozitie in firma. Asadar, a fost ambitia lui sa aiba sanse sa evolueze profesional.

Si-a luat bacalaureatul. A zis ca mai asteapta putin pana cand incepe si facultatea, pentru ca vrea sa exploreze noile sanse pe care le va avea la serviciu si sa vada unde isi doreste, ulterior, sa se specializeze.

Asa se face educatia! Asa trebuie sa mergi la facultate, nu doar ca sa umpli randurile de someri pentru ca trebuie sa fii mandria familiei. "Ea, mititica lu' mama, a luat numai 10 la facultate, are 2 mastere, dar nu are noroc de slujba. E supracalificata si nu gaseste, saracuta de ea. Si e asa desteapta, uite cate diplome are!". Parinti nu va indobitociti copiii. hartiile alea or sa le serveasca drept material de sters praful, daca ei nu inteleg scopul pentru care le obtin.

P.S.: Cand am plecat in Spania, unul dintre scopurile mele era sa fac si un program de masterat acolo. Surpriza! Nu te poti inscrie la master, daca nu ai experienta profesionala in domeniul ales. Asa DA! Nu ca in tarisoara noastra unde dupa facultate, desi nu ai lucrat o secunda in viata ta, iti alegi sa continui studiile si apoi esti frustrat ca nu te accepta nimeni in urma interviului, pentru ca nu ii intereseaza ca ai fost tu cel mai destept din curtea scolii, cat timp tot ceea ce ai facut a fost sa stai cu burta pe carte. Sau mai rau, nu accepti job-uri pentru ca ai un salariu prea mic si o functie prea neimportanta in firma. Alo! Nu faci facultatea ca sa te puna cineva manager, pentru asta trebuie sa muncesti cativa ani in firma sa intelegi cum sta treaba, cum merg lucrurile, cum poate fi condusa societatea respectiva. Tu abia stii sa iti legi singur sireturile, dar vrei sa fii CEO!

MSZ

Arta de a merge pe tocuri

Domnisoarelor, cand purtati tocuri vi se schimba centrul de greutate din talpa, asadar aveti grija cum va lasati pe genunchi. Adaptati-va tinuta si nu-i mai tineti moi (si incordati-va abdomentul), pentru ca de asta aratati ca niste rate atunci cand pasiti. Nu degeaba exista trucul cu o carte pe cap si mers de bezmetica prin camera pana nu mai cade (pozitia spatelui). Gratie, echilibru si feminitate - hai ca se poate! - MSZ

29 iunie 2014

Apropo de corectitudinea sistemului de notare din invatamantul romanesc

In clasa a VIIIa, la testarea nationala, am luat la limba romana 8,25. Am fost socata, eu, olimpica judeteana, cu diplome de Premiul I la concursurile de creatie literara, sa obtin atat de putin? Incurajata de profesorul meu de romana am facut contestatie, desi, toata lumea imi spunea ca voi avea o nota mai mica daca fac asta. Nu ma interesa. Eu stiam ca nu pot sa iau sub 9 la romana. Am avut dreptate, nota finala a fost, pana la urma 9. Mi se parea incredibil ca a existat o discrepanta de aproape 1 punct intre prima si a doua evaluare.

In clasa a XIIa, am ales sociologia ca materie de evaluare la bacalaureat (fiind profil de socio-umane, aveam de ales intre logica, psihologie, sociologie, economie su filosofie). Eram ferm convinsa, dupa ce luasem locul II pe judetul Constanta cu 4 luni in urma, ca va fi imposibil sa nu obtin o nota mare. Surpriza (sau nu)! M-am trezit cu un 8,75. Vreo 75 de sutimi mai putin decat in cadrul olimpiadei, care avusese subiecte mult mai grele. Fac contestatie (doar stiam ce mi se intamplase cu 4 ani in urma). Presedintele Comisiei de Evaluare imi tot spunea ca voi avea o nota mai mica. I-am explicat de olimpiada, i-am explicat baremul. A venit recorectarea. Aveam FIX aceeasi nota. Cum era posibil ca nici macar 10 sutimi diferenta sa nu existe pentru o materie careia subiectivitatea ii este principal punct de reper?! Privesc listele cu celelalte materii, la limba romana peste 90% dintre lucrari se intorsesera cu aceeasi nota de la recorectare, iar la matematica, peste 90% aveau alta nota.

Explicati-mi si mie cum este posibil sa dai la matematica alte note, cand este clar ca 1+1=2, dar la romana sa nu ai interpretare didactica diferita pe comentariu sau argumentatie?

Acesta este sistemul romanesc. Nu spun ca elevii merita note mai mari sau mai mici, ci doar ca ceea ce obtin ei la finalul evaluarilor nu are nicio legatura cu ceea ce stiu ei, sau au inteles ei dupa 8 sau 12 ani de studiu.

MSZ

28 iunie 2014

Asuma-ti ce crezi ca nu iti poti asuma

Ceea ce nu stiu, ma intereseaza mult mai mult decat ceea ce cunosc. Exceptiile imi confirma regulile, sau mi le rastoarna, nu ordinea care le formuleaza.

Avem nevoie sa iesim din carapacea noastra de protectie si sa ne expunem unor vulnerabilitati, avand, totusi, inteligenta sa o facem cat de cat nelegati la ochi. Vrei sa traversezi strada, sa ajungi pe celalalt trotuar, stii ca trec masini si e posibil sa te loveasca vreuna daca nu esti atent, iar pentru asta iti iei ca masura de protectie sa nu alergi cu ochii inchisi pana dincolo. Mai mult, nu poti sa faci, dar nici sa ramai pe loc nu e o solutie.

Cum era si in Republica lui Platon, ca sa pricepi ce-s umbrele, trebuie sa iti faci putin curaj si sa iesi din pestera. In semiobscur, formele pot insemna orice.

MSZ

27 iunie 2014

Alientari voite

Marea problema a oamenilor este ca traiesc intr-o vesnica teorie a conspiratiei. Au impresia ca are cineva ceva cu ei, ca viata le este potrivnica, nu isi stiu si cu atat mai putin nu isi inteleg limitarile, cred ca mereu ALTCINEVA este de vina pentru esecurile lor, isi stabilesc teluri pentru care nu au pasi trasati, iar apoi nu pricep de ce nu le ies etc..

Vorbeam, acum 3 ani, la cursul de Psihiatrie si Filosofie despre cum o ia omul modern pe dealuri si campii DOAR din cauza lui. De cand i s-a spus persoanei ca poate fi orice vrea ea, aceasta si-a pierdut identitatea. Nu toti suntem pregatiti sa fim fauritorii propriilor noastre destine. De ce? Pentru ca, pe cei mai multi, chiar, nu ii duce capul. Asta e: selectie naturala, nu poate fi toata lumea plina de genii. Cum ar arata planeta daca ar fi populata de doctori, oameni de stiinta, arhitecti s.a.m.d., dar fara frizeri, muncitori necalificati, mesteri, tamplari, zugravi?! Poate lantul trofic sa existe fara carnivori, ierbivori, omnivori? Traieste leul daca nu are ce manca? Vaca daca nu are ce paste? Nu vad, insa, nicio oaie dezamagita ca nu e vultur.

MSZ

25 iunie 2014

Nadia Lacoste si Grace Kelly

Spre continuarea seriei "Femei de succes - adevaratele modele", astazi ii multumesc Cristinei Bazavan pentru ca m-a ajutat sa identific un nou exemplu. Si nu orice exemplu: Nadia Lacoste, PR-ul casei Regale din Monaco (ulterior, aflu si faptul ca Nadia Lacoste a fost iubita lui Mihail Sebastian, cel care a scris cartea "Accidentul", citita de mine in clasa a VIIIa si careia, inca, nu am reusit sa ii rezolv enigma deznodamantului.).

Cum sa nu imi placa felul in care viata mea vrea sa fie?! Sambata am vazut filmul Grace de Monaco, duminica Cristina Bazavan publica un articol despre romanca responsabila de PR-ul Casei Regale din Monaco, Nadia Lacoste – fosta Marculescu – cea care a transformat-o pe Grace Kelly din actrita, in printesa.

Femeie, romanca, PR, Monaco, Casa Regala, Grace Kelly - o serie de cuvinte carora nu le-ai gasi legatura, pana cand citesti articolul de mai jos.

Enjoy it!

http://bazavan.ro/2014/06/nadia-lacoste-pr-ul-roman-care-a-transformat-o-pe-grace-kelly-din-actrita-in-printesa/

24 iunie 2014

Cand scapam de "falimentul" relatiilor noastre

V-am mai facut comparatia dintre o relatie si o constructie AICI, iar astazi vin cu o completare.

Am in fata blocului o cladire de birouri: intalta, inceputa, abandonata. Probabil ca nu a mai avut investitorul bani sa finalizeze lucrare. Si, in timp ce ma gandeam cat de pacat este ca au ramas doar stalipii si etajele din ceva ce trebuia sa fie impozant, mi-am dat seama ca asa se intampla si cu iubirile noastre.

Ne apucam de multe ori sa construim, convinsi fiind ca este cea mai buna solutie pentru viitorul nostru. Avem arhitectura, inginerii, materialele si muncitorii. Avem terenul potrivit. Avem toate datele care ne infatiseaza ca facem o buna investitie. Ne apucam, asadar, sa inaltam relatia. Incepem cu fundatia, cu schelele, cu stalpii, de multe ori ajungem aproape de concretizare, cand realizam ca, de fapt, nu mai putem sa ducem lucrarea.

Ce am putea face? Daca vom continua devenim falimentari. Daca ne oprim lasam in urma ruine si durerea unor cheltuieli fara acoperire. Si totusi, nu e mai bine sa fim pragmatici si sa ne dam seama cand nu mai putem sa ne justificam "cheltuielile" asupra unui lucru?

Asa este in viata: nu intotdeauna poti termina ceea ce ai inceput. Ba chiar, este recomandat sa nu continui, pentru ca devine o risipa de nervi, timp si energie. Relatiile noastre nu ar trebui sa faca exceptie: oricat de multe planuri ne-am facut in legatura cu un partener, oricat de bine ne dadeau pe hartie "cifrele", daca realitatea nu mai permite dezvoltarea lor, abandoneaza si reorienteaza-te.

Crezi ca te-ar face fericit o relatie care te epuizeaza din toate punctele de vedere? Crezi ca daca termini de construit si peretii, pui si geamurile, mobilezi incaperile, dar la final ramai vlaguit si indatorat iti va face cineva statuie? Nicidecum. Sa stii cand sa te opresti este mult mai important decat sa fii incapatanat si sa mergi inainte spre dezastru.

Nu intotdeauna relatiile noastre capata aspectul imaginat. Ba chiar, uneori devin altceva decat ceea ce, initial, erau destinate sa fie. Tu ai incercat, ai vrut, ai riscat, dar nu-ti permiti luxul de a te irosi pentru un plan care, oricum, te va conduce catre esec.

Stiu, doare neputinta, doare sa nu mai ai cu ce, ori cu cine sa construiesti ceva ce trebuia sa fie grandios, dar poate ca altul este proiectul ce-ti este destinat. Poate ca aceasta cladire abandonata, in care ai crezut cu toata fiinta ta, este adevarata fundatie si lectie de care aveai nevoie pentru ca urmatoarea incercare de a inalta sa iti iasa mult mai bine. Vei avea, in spate, intr-adevar "constructii" nefinalizate, dar ele iti vor fi lectiile si dovezile cele mai bune de care vei avea nevoie  pentru a fi capabil sa gestionezi mult mai eficient noua proiectie.

Cine stie, daca esti norocos si intelept, s-ar putea ca, abia urmatorea relatie sa fie adevarata ta capodopera. Important este sa nu ramai agatat de schelele unei ruine. Pleaca, inainte sa te ingropi sub ele. - MSZ

22 iunie 2014

Celui ce m-a crescut

"De fiecare data cand vei dori sa gasesti ceva, prima oara cauta in biblioteca".
 Aveam 11 ani. Ma uitam mirata si nu intelegeam ce vrea sa spuna, eu doar imi cautam ochelarii de soare... de vreo doua zile nu reuseam sa ii gasesc. El ii pusese pe o carte, din biblioteca imensa de pe hol. Stia ca la varsta aceea ar fi fost ultimul loc in care mi-ar fi trecut prin cap sa ma uit dupa obiecte ratacite.

Astazi, la 24 de ani, ii inteleg metafora din spatele acestor vorbe. Mi-au trebuit multe experiente si am incasat ceva lovituri din partea vietii pentru a deslusi cuvintele sale.

Il vedeam cum statea bolnav, in pat, si citea. Mai avea de trait doar cateva luni si stia foarte bine acest lucru, era doctor. Cu toate acestea, pana in ultimele momente in care a mai putut sa tina in mainile sale cartea nu s-s oprit din citit. La ce i-ar mai fi folosit?, ma gandeam la 13 ani. De ce si-ar "pierde" aceste clipe acumuland informatii?

A murit acum 11 ani, pe 22 iunie 2003. 
Ma trimisese la bunica, in vacanta. Nu voia ca eu sa imi aduc aminte de el in cosciug. Cand a sunat mama si mi-a spus, am alergat desculta pe ulita cu lacrimile innodandu-mi-se in barbie si voiam efectiv sa fug de realitate. Refuzam sa cred ca este adevarat. 

Am fost ultima persoana cu care a fost in stare sa mai articuleze cateva cuvinte. Vineri, inainte sa plec la Sascut, am mers la el, la spital, si mi-am luat la revedere. Mi-am cerut iertare pentru toate nazbatiile pe care i le-am facut, pentru tot ce i-am gresit. Cu mainile tremurande, oasele ce il dureau din cauza cancerului si ii dadeau grimasele de pe chipul ce, candva, nu afisa decat blandeste, mi-a mangaiat obrajii si mi-a sters lacrimile. "Nu mi-ai gresit niciodata cu nimic. Eu trebuie sa iiti cer iertare". Stateam pe patul din rezerva sa si nu concepeam ca este sfarsitul. Nu putea fi adevarat. Rolul sau in viata mea nu trebuia sa se termine. Cata nedreptate! Mi-a spus, cu ultimele puteri, sa am o vacanta frumoasa. Eram in pragul usii, m-am uitat la el si am schitat un zambet: "Ne vedem cand ma intorc. Promite-mi!". Mi-a promis, desi amandoi stiam ca sunt cele mai mari minciuni pe care ni le-am zis vreodata.

Am plecat cu inima sfasiata, cu gandurile umblandu-mi brambura si negand realitatea, cu speranta imbecila ca totul este un cosmar si acest episod nu a existat.

Doua zile mai tarziu, duminica, mi-au spus ca ai murit. Ce prosti! Tu nu vei muri niciodata, esti in fiecare gest al meu, in fiecare rasuflare, in tot ceea ce am devenit. Mentorul meu, tatal meu care m-a crescut de cand aveam 5 ani. Omul care mi-a oferit drumul spre intelepciune si desavarsire sufleteasca.

Noi ii spuneam Iut (de la puiut). Cine ma cunoaste, stie foarte bine ca nimic din ceea ce fac sau am facut in viata mea nu este independent de radacinile pe care mi le-a oferit. Poate ca ramurile copacului meu se dezvolta la suprafata si capata forme proprii, dar seva... seva si-o vor extrage mereu din acelasi pamant.

A mai trecut un an, in lipsa ta. Tot ireal mi se pare. Mi-e dor de tine, Iut! Ai grija de mine, oriunde te-ai afla!

MSZ

Caracterul regal al cuplului

Concluzia mea, dupa ce am vizionat filmul Grace de Monaco: barbati, daca meritati sa fiti regi, nu va luati o haimana. Habar nu aveti ce poate face pentru voi, pentru potentialul vostru, o femeie desteapta. Stabiliti-va tinte inalte si pe plan personal.

Femei, daca aveti stofa de regina, ajutati-va partenerul de viata. Este datoria voastra sa va aparati si sa va consolidati regatul. Aveti alaturi un barbat puternic? Asigurati-va ca veti fi cea mai buna versiune a voastra si mereu la inaltime! Carisma combinata cu inteligenta va vor garanta succesul.

Daca vrei totul de la viata, singurul mod in care vei reusi va fi construind impreuna cu celalalt. Nu sunteti doar un cuplu, sunteti o ECHIPA!

In fizica se spune ca nu exista intuneric, ci absenta luminii. Socrate povesteste in Phaidon ca nu am cunoaste anumite sentimente/trairi, daca nu ar exista cupluri de senzatii: nu putem sti ce e placerea fara sa experimentam durerea, bucuria fara tristeste & co.. Asadar, existenta haimanalelor este o certificare a faptului ca exista si regine. Paharul nu poate fi pe jumatate gol, daca nu are si o jumatate plina. Totul se conecteaza. :)

MSZ

21 iunie 2014

Sa nu mai pocim limba romana (4)

Cu cati de "e" crezi ca trebuie sa creezi?!

Nu cred ca este un secret pentru nimeni faptul ca mi-a placut scoala, in special limba si literatura romana. Realizez, abia acum, ca elevilor nu li se explica in mod CORECT de ce trebuie sa invete anumite reguli gramaticale. Li se impune sa memoreze reguli, fara a li se oferi sansa de a le GANDI.

In fine, aceasta este alta poveste, nu subiectul scrierii mele. De fiecare data cand am probleme in a utiliza/scrie anumite cuvinte, revin la regulile invatate, nu memorate, si aplic, in mod logic, ceea ce spun ele.

Profesorul de romana, din scoala generala (principalul "vinovat" pentru pasiunea mea pentru aceasta materie), mi-a oferit un indiciu extrem de util atunci cand l-am rugat sa imi explice cati de "e" are verbul "a crea" la anumite timpuri verbale si de ce. Mi se parea absurd ca regula sa fie: folosesc de 5 ori cu un "e", de 6 cu doi "e" & co.. Bineinteles, ca totul sta in felul in care se conjuga, dar aveam nevoie sa pot face o paralele pentru a nu fi obligata mereu sa apelez la "sertarele" din memorie, in care luam la rand tipurile de conjugare (I, II, III si IV) si ma apucam sa intocmesc lista verbelor. Nu am o memorie chiar atat de buna.

Ce mi-a dat de facut, pentru a INTELEGE in ce categorie de conjugare intra "a crea"? Am avut de scris, pe ultimele pagini ale caietului de romana, verbul "a lucra". Astfel, am invatat ca, atunci cand nu imi dau seama cati de "e" trebuie sa contina creatia mea, trebuie sa "rup" din lucrare.

Exemple (regula o veti deduce singuri, sper):

1. eu lucrez - radacina verbului, de la forma infinitiva  - cea care da INTOTDEAUNA regulile, este "lucr-". Ce-i adaug? "-ez". Pentru "a crea", extrag radacina "cre-" si aplic "-ez". Asadar, eu crEEz.

2. eu lucrasem - "lucr-" + "- asem", adica eu "cre-" "-asem" -> crEasem.

Simplu, nu?

MSZ

20 iunie 2014

Pe scurt despre hybris

Omul a fost dintotdeauna predispus să se ia la întrecere cu zeii (sau ceea ce a denumit el ca fiind atotputernicie). Apare, așadar, apetitul exacerbat pentru putere și orbire a celui care apucă să deguste fructele acesteia, drept pentru care, invetiabil, indiferent de bogățiile materiale acumulate, nimic nu va mai putea să îi satisfacă poftele. Și ajunge să facă excese de putere, să se considere leguitor și mânuitor a toate. Noi, cei de pe margine, credem, de multe ori, că o face pentru bani, adevărul este că în stadiul la care se află ei, banii nu mai sunt scop, ci doar o certificare a potenței.

Filosofii Greciei Antice au tratat tragedia sub diversele sale forme și au punctat etapele în care aceasta se prezintă în viața oamenilor.

Punctul central al acţiunii tragice este greşeala, sau hamartia - care este o greșeală de alegere a eroului, ori una comisă de către strămoșii săi. Aristotel precizează faptul că hamartia se produce fără a avea o inteție rea. Ate este eroarea săvârșită ca urmare a unei rătăciri trecătoare. Însă, în cele mai multe cazuri, greșelile eroilor tragici sunt cele de tip hybris - orgoliul nemăsurat care îl face pe om să își dorească să fie egal cu zeii, sau să se ridice împotriva lor. A fi atins de starea de hyrbis înseamnă a pierde contactul cu realitatea, o supraapreciere a competențelor personale, cu precădere atunci când respectiva persoană se află în posesia puterii.

V-am făcut această scurtă prezentare a conceptului pentru cei care doresc să interpreteze comportamentul diverselor personalități care au decăzut în mod tragic și umilitor. Nu, nu despre bani a fost vorba. Și nici în cazul celor pe care îi vedem astăzi acționând irațional nu este pentru sporirea averii.

Lord Acton: Puterea tinde să corupă, iar puterea absolută corupe în mod absolut.
*HÝBRIS s. n. (Lit.) Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere a forțelor și libertății sale în confruntarea cu destinul (considerate ca surse ale tragicului în teatrul antic). [Pr.: hübris] – Cuv. gr. 
Sursa: DEX '98 (1998) 

MSZ

Am vrea, dar parca n-am vrea sa ne fie bine

Majoritatea domnisoarelor care lasa comentarii la aceasta poza il vor in libertate, desi omul e "un pic cam" infractor. Si ne mira valul de admiratoare ale lui Cioaca?! :))

Cum se face, doamnelor, ca pledam pentru baiatul bun care sa ne iubeasca si sa aiba grija de noi, dar alegem tot raufacatorul?

Da, da emana putere... reminiscente primitive ale perceptiei de perpetuare a speciei bla, bla. Ah, speranta tampita ca pe noi ne va iubi, nu ne va rani. Ce sa facem cu unul bun care ne ofera totul pe tava? Ar fi plictisitor, nu? Mai bine alegem sa imblanzim fiara... Ok, sunt total de acord, dar cu o singura conditie: hai sa nu ne mai apucam, apoi, sa ne plangem ca am iesit cam sifonate din poveste.

Oh, eternul feminin...
... greu la deal, dar e mai greu la vale, ca te duci de-a berbeleacu'.

MSZ

P.S.: Din experienta proprie, pot insa sa afirm ca parca este de preferat sa stii de la inceput cu cine ai de-a face, decat sa te trezesti ca cel pe care il credeai the good guy are foarte multe frustrari acumulate din esecurile sentimentale, drept pentru care ii va intrece in sadism pe cei de care voiai sa te feresti initial.


Tapul ispasitor


Asteptam mereu ca ceilalti sa fie responsabili pentru felul in care se ingijesc de dragostea noastra, de gandurile si secretele pe care le spunem, de persoana noastra s.a.md.. Le scoatem ochii atunci cand nu sunt in stare (din punctul nostru de vedere) sa se descurce si ne dezamagesc.

Si totusi, ce vina au ei ca noi dam vioara pe mana urangutanului, avand speranta ca gingasia ei il va face sa constientizeze ca trebuie sa o manevreze cu grija? Le reprosam ca ne-am inselat in privinta lor, de parca ne-a silit cineva sa avem pretentii de la altii.

Nu te poti baza nici macar pe tine ca vei fi capabil sa faci tot ceea ce este mai bine pentru viitorul tau, dar crezi ca ar trebui sa se priceapa ceilalti. Fiecare actioneaza atat cat poate. Cei mai multi se multumesc sa fie mediocri si in fapta si in vorba. - MSZ

19 iunie 2014

Cavalerii tristelor vremuri frivole

Nu, dragi barbati, nu este numai cum vreti voi!

S-a intiparit, in mintea multora, faptul ca disperarea femeilor este o unealta pe care trebuie sa o foloseasca nesimtit de agil pentru satisfacerea intereselor proprii. Or, Domnilor, nu prea este barbatesc din partea Dumneavoastra sa procedati astfel. Daca ati sti sa aveti un pic mai multa rabdare si sa "vanati" prada incet, tactic, fara sa o speriati, credeti-ma ca ati castiga mai mult decat va puteti imagina.

Femeia se lasa prinsa, doar daca vrea! Nu incepeti sa va faliti cu victoria inainte sa va securizati episodul, pentru ca o cucerire rapida, se va risipi foarte usor. Una-i lupta, altul razboiul - nu uitati acest lucru si nu le confundati! Imbatati de savoarea tintei atinse, omiteti ca abia dupa ce ati castigat cetatea incepe greul, deoarece trebuie sa INVATATI cum sa o pastrati...

Cate imperii nu au fost pierdute, pentru ca imparatii au crezut ca sunt unici si imbatabili suverani?

Haideti, va invit sa redeveniti curajosi, sa reveniti la vechile obiceiuri cavaleresti, cand pentru inima domnitei dorite erati in stare sa platiti pana si pretul unui duel, ce se putea incheia nefavorabil! Nu, nu sunt Femei care sa merite, pe toate drumurile si daca aveti bafta sa intalniti una, nu o pierdeti! Anumite ocazii va vor fi unice in viata!- MSZ

18 iunie 2014

Cum am ajuns sa ne facem de basm?!

Atat de prosti sunt anumiti barbati, dar nici cu femeile nu mi-e rusine. Ei pentru ca se cred zmei, ele pentru ca ii cred Feti-Frumosi si ajung la sfarsitul povestii sa realizeze ca nu erau nici macar armasarul, ci grajdarul de la palat. Cat despre natafleti, scapa printre degete printesa, pentru ca raman fascinati de vrajitoare botoxate si siliconate care se dau zane si, dupa ce ii secatuiesc de orice urma de barbatie, ii fac sa creada ca toate-s la fel.

Alea mici, cu ambitii de Penelopa, care cos si descos firul comportamentului pribeagului noapte de noapte, raman scarbite si obosite, drept pentru care, cand apare vreun span, nu mai au rabdare sa testeze daca e piesa originala sau Made in China si-l iau de bun.

Si uite asa, trec anii, se duce tineretea, paleste frumusetea si ajungem o gloata de frustrati si inchistati, disperati sa gasim pe cine sa dam vina pentru faptul ca ne-am ratat viata.

N-ar fi mai usor daca am lasa la o parte basmele si ne-am apuca sa ne orientam, mai degraba, dupa actiuni? Eu m-am saturat sa vad mascarade. - MSZ

14 iunie 2014

O amintire numita Fuengirola

Am locuit o luna de zile in Spania. Intr-un orasel mic, asezat pe Costa de Sol, populat de: romani, belgieni, olandezi, unguri, italieni, spanioli, englezi, marocani s.a.m.d.-o frumoasa armonie, intr-un haos de nationalitati.

A fost, pana la momentul actual, cea mai frumoasa perioada a vietii mele. Atunci nu realizam cat de norocoasa sunt pentru ca mi se ofera ocazia unei astfel de experiente.

In fiecare dimineata, ma cuprinde nostalgia ritualului micului dejun. La ora 12 deschideam pravalia (am lucrat intr-un magazinas cochet de haine al unei foarte dragi persoane Luminita Woolfenden), asadar cand ma trezeam, pe la 9:30, ma imbracam repede cu ce aveam la indemana si mergeam sa fac cumparaturi.

Stradutele inguste, blocurile de maxim 3 etaje, colorate armonios, portocalii de pe strazi, florile si soarele diminetii - era o incantare sa parcurg drumul pana la piata de fructe, sa cumpar pepene, banane proaspat aduse. Urmatoarea oprire era la magazin de unde luam iaurturi, branzeturi si prea bunul unt englezesc. Am inteles ce inseamna civilizatia, cand batranii care aveau cosurile pline, ma rugau sa trec in fata lor sa platesc la casa, pentru ca eu aveam doar cateva produse. Urma brutaria (panateria), care se afla langa un magazin cu alimente din Europa de Est, iar una dintre sectiuni era dedicata celor romanesti. Luam paine calda, proaspat scoasa din cuptor, si ma intorceam acasa.

Lumi, care sta de peste doua decenii in Londra, pregatea mereu ceai. M-a invatat cum sa-l aduc la temperatura camerei, cat sa il las in ceainic si cum poti inlocui celebra cafea de dimineata cu o cana zdravana de arome de menta.

Dupa ce terminam de mancat, puteam sa incepem ziua de lucru. Ajungeam la destinatie in cateva minute, mergand pe faleza si bucurandu-ne privirea cu peisajul ce parca de fiecare data mi se infatisa altfel.

Restul zilei... este o alta poveste, la fel de vie si draga amintirii mele.

Mi-e dor de vara aceea.

MSZ









13 iunie 2014

Ultimele lui cuvinte...


Tin minte si acum: statea pe canapea si fuma.
Tragea cu nesat in ea, tinea cateva secunde in piept fumul si, apoi, umplea incaperea cu suspine - de parca voia cu acel gest sa isi dea rasuflarea, sa exprime toata durerea si nesansa ce o stapaneau.

Stia ca este ultima lor discutie. Despartirea era inveitabila. Se descarcase suficient verbal. Obosise sa mai tipe si sa isi mai strige neimplinirea, iar acum tot ceea ce ii ramasese era sa sudeze tigara, dupa tigara. Era un om care asista la un priveghi: desi voia sa plece cat mai repede, pentru ca stia ca ii este inutila suferinta, trebuia sa mai stea sa jeleasca -  fie si in tacere -  din respect pentru cel mort. Mai ales, ca ingropa cadavrul relatiei sale.

Astepta sa vina taxiul si sa fuga cat mai repede din casa lui. Era o tacere enervanta, acolo unde, candva, lipsa sunetelor trada dialogul sufletelor.

Gata. Ramasesera ca doi straini si, parca, erau stanjeniti unul de prezenta celuilalt.

El se afla pe canapeaua din fata ei. Tinea capul plecat, isi mai freca mainile de nervi si nu indraznea sa ii mai spuna nimic. Ce rost avea?! Era inveninata si nu voia sa mai auda nimic de la el.... nimic din ceea ce nu ii convenea. De data aceasta a cunoscut-o altfel. Toata blandetea si intelegerea erau acum istorie. O vedea cum numara secundele pana cand ajungea taxiul si, atunci, a rostit cea mai imbecila replica pe care ea si-ar fi imaginat ca poate sa o spuna cineva, in astfel de momente:
- E incredibil ce videoclipuri au ajuns sa faca astia!

In toata durerea situatiei, el avusese detasarea de a se uita la ceea ce se intampla la televizor.

M-am ridicat, abtinandu-ma cu greu sa nu ii arunc scrumiera in cap. Abia atunci mi-am dat seama ca mai bine ma duc sa astept taxiul afara, in frig, pentru ca de la el nu aveam vreo speranta sa aud ceea ce il rugasem.

Inca imi rasuna in minte ultimele cuvintele, pe care el mi le-a spus la despartirea noastra: „E incredibil ce videoclipuri au ajuns sa faca astia.”

Incredibil era in ce videoclip ajunsesem eu sa joc, desi ma credeam protagonista din filmul vietii lui.

MSZ

09 iunie 2014

Prosternare

Lasa-ma sa-ti fiu frumoasa!
Tie sa iti daruiesc imensul cerului meu. In tine sa-mi ratacesc carnea si, cu ea, tot sufletul.
In noaptea ta sa ma prapadesc. In diminetile noastre sa ma regasesti.
Niciunul intreg, contopiri nesatioase sa ne fie Crez. Intru intregirea fiintarii sta implinirea noastra: ruga cea de toate zilele, porunca cea spre savarsire. - MSZ

06 iunie 2014

Pana cand iti mai dai voie sa fii masochista?!

Un amic, vazandu-ma abatuta si ingandurata acum ceva timp in urma, mi-a spus franc si transant:"Ce ai patit?! Ti s-a intamplat ca tuturor femeilor destepte... te-ai indragostit... de un prost.". In acel moment, am realizat ca sunt cel putin masochista sa accept o situatie in care nu ma identificam deloc cu ceea ce voiam eu de la viata, de la un barbat.

Ulterior, m-am trezit la realitate si am vazut in jurul meu cate femei extraordinare imi sunt surori in aceasta suferinta inutila.

Pentru ce ne irosim, doamnelor? De ce ne incapatanam sa credem ca daca stam si dam cu pumnii in perete il transformam in usa? Viata asta este nedrept de scurta incat sa ne permitem luxul de a ne-o risipi in eforturi zadarnice pe care le depunem pentru a lumina niste neasumati. Vinovate ca ne complacem suntem doar noi. Degeaba dam vina pe ei si pe lipsa lor de efort. Nimeni nu ne obliga sa ne pierdem vremea cu ologi sentimentali. Nu este responsabilitatea noastra sa desteptam pe nimeni, oricat potential am vedea in acea persoana. Daca un om nu vrea mai mult, cine suntem noi sa ne incapatanam sa-i deschidem ochii?!

Gata! Fara timp pierdut, fara incercari sisifice de a transforma orice straluceste in diamant! Nu merita nimeni sa iti sacrifici sufletul si linistea pentru a-l aduce pe alta cale decat cea pe care a ales-o!

Daca nu a rezistat, inseamna ca nu a meritat.

MSZ

04 iunie 2014

Decalogul lui Chomsky

Noam Chomsky a intocmit lista a celor "10 metode de manipulare" cu ajutorul mijloacelor de informare in masa. Materialul a fost publicat in limba spaniola de publicatia Rebelion.

1. Distragerea atentiei
Metoda principala de manipulare a societatii este distragerea atentiei oamenilor de la problemele importante si solutiile acestora, luate de cercurile economice si politice aflate la conducere, prin umplerea permanenta a spatiului de informare cu mesaje lipsite de importanta sau cu foarte putina. Aceasta tactica se dovedeste a fi foarte utila atunci cand nu vrei ca cetatenii sa afle informatii importante din domeniul stiintei, economiei, psihologiei, neurobiologiei si ciberneticii.

"Distragerea permanenta a atentiei populatiei de la adevaratele probleme sociale, mutand-o la teme fara o reala importanta pentru a se asigura ca oamenii sunt preocupati mereu cu ceva si nu o sa aiba timp pentru a gandi; de pe camp in cusca, ca si celelalte animale." (citat din cartea "Silent weapons for quiet wars").

2. Sa creezi probleme, iar mai apoi sa propui solutii
Aceasta metoda se mai numeste "problema- reactia- solutia". Se creaza problema, o anumita situatie, miza careia este sa produca o anumita reactie in randul populatiei in asa fel incat sa ceara luarea unor masuri necesare cercurilor aflate la conducere. De exemplu, sa permiti violente intr-un oras sau organizarea unor atentate sangeroase pentru ca populatia sa ceara adoptarea unor legi pentru luarea masurilor de protectie mai aspre si politici care restrictioneaza libertatea cetatenilor.

Ori: sa provoci o criza economica ca sa ii faci pe toti sa accepte incalcarea drepturilor sociale si reducerea serviciilor orasenesti ca un rau necesar.

3. Metoda aplicarii treptate
Pentru a obtine adoptarea unei legi nepopulare este destul sa o infiltrezi treptat, zi de zi, an de an. In acest mod au fost adoptate noi conditii social-economice (neoliberalism) in anii ’80 si ’90 ai secolului trecut.

Reducerea la minimum a functiilor statului, privatizarea, neincrederea, instabilitatea, somajul in masa, salariile care nu mai pot asigura o viata decent. Daca toate astea s-ar intampla in acelasi timp, cel mai probabil, ar duce la revolutie.

4. Amanarea executarii
O alta metoda de a adopta o solutie nepopulara este sa prezinti o problema marunta ca pe ceva "dureros si necesar" si sa obtii la acel moment acceptul cetatenilor pentru a o rezolva in viitor. Este mult mai simplu sa accepti niste sacrificii pentru viitor, decat pentru prezent.

In primul rand, pentru ca asta nu se va intampla imediat. In al doilea, din cauza ca poporul e predispus sa aiba sperante naive ca "maine totul se va schimba in bine" si ca acele sacrificii care ii sunt cerute in prezent vor putea fi evitate. Asta le da cetatenilor mai multa vreme pentru a se obisnui cu schimbarile si sa le accepte cu calm, cand va veni timpul.
5. Sa te comporti cu poporul la fel cum te-ai comporta cu niste copii mici
In majoritatea discursurilor propagandistice care erau destinate unui public larg se folosesc niste argumente, personaje, cuvinte si o intonatie de parca ar fi vorba de copii de varsta scolara cu retinere in dezvoltare, ori persoane cu handicap mental.

Cand cineva incearca sa induca in eroare o persoana, acesta foloseste formulari infantile in discurs. Cu cat mai intens incearca, cu atat mai multe expresii foloseste. De ce? Daca cineva se adreseaza altcuiva ca si acum acela are 12 ani sau mai putin, prin prisma influentarii, in raspunsul si reactiile acelei persoane, cu un grad inalt de probabilitate, va lipsi critica, ceea ce este caracteristic pentru copii pana la varsta de 12 ani.

6. Sa pui accent pe emotii intr-o masura mai mare decat pe gandire

Actionarea asupra emotiilor reprezinta o metoda clasica, orientate spre a bloca capacitatea oamenilor de a analiza rational si ca rezultat capacitatea de a intelege critic ceea ce se intampla. Pe de alta parte, folosirea factorului emotional permite deschiderea usii spre subconstient pentru a infiltra ganduri, dorinte, fobii, temeri, constrangeri ori modele stabile de comportament.

7. Tinerea oamenilor in necunostinta de cauza prin cultivarea mediocritatii
Sa ajungi la rezultatul in care oamenii devin inapti de a intelege metodele si tacticile pe care le aplici ca sa ii influentezi si sa ii subordonezi vointei tale. Calitatea invatamantului oferit claselor inferioare ale societatii trebuie sa fie cat mai mediocru si mai sarac, pentru ca limita dintre paturile inferioare si cele superioare sa ramana la nivelul la care nu va putea fi trecut de primele.

8. Sa-i faci pe ceilalti sa se bucure de mediocritate
Sa infiltrezi in randul populatiei gandul ca a fi prost, vulgar si needucat este la "moda"…

9. Sa ii faci pe ceilalti sa se simta vinovati
Sa ii faci pe oameni sa creada ca numai ei sunt vinovati pentru situatia in care se afla din cauza ca nu sunt destul de destepti, nu au destule capacitati ori nu au depus destul efort. Ca rezultat, in loc sa lupte cu sistemul economic omul incepe sa se injoseasca, invinovatindu-se pentru toate ceea ce ii creaza o stare apasatoare ce duce in final la inactiune. Iar fara actiune, nu poate fi nici revolutie.

10. Sa stii mai multe despre oameni decat stiu ei despre sine
In ultimii 50 de ani succesele din domeniul stiintei au dus la crearea unei rupturi mari intre ceea ce stiu oamenii de rand si ceea ce nu stiu, de acest lucru folosindu-se acum clasele aflate la conducere.

Datorita biologiei, neurobiologiei si psihologiei, sistemul are la dispozitie cunostinte avansate despre fiinta umana, atat in domeniul fiziologiei, cat si in cel al psihicului. Sistemul a reusit sa afle despre om mai mult decat el insusi stie. Asta inseamna ca, in majoritatea cazurilor, sistemul are mai multa putere si influenteaza oamenii intr-o mai mare masura decat ei singuri.

*Noam Chomsky este un lingvist american, filosof, figura publica, autor de carti si analist politic. Profesor emerit in domeniul lingvisticii la Institutul tehnologic din Massachusetts si unul dintre cei mai remarcabili oameni de stiinta din secolul al XX-lea. Munca lui fundamentala in domeniul teoriei lingvistice si stiintei cunoasterii au primit aprecierea meritata in comunitatile stiintifica si cea didactica.

Capcana facebook-ului

Daca cineva ne-ar fi cerut sa dam atatea poze, detalii, informatii despre noi, pe cate postam aici, am fi spus ca este o persoana indiscreta si ni s-ar fi parut ca intra in sfera intimitatii noastre. Noroc ca s-a inventat facebook-ul si nu mai e necesar sa depuna nimeni niciun efort sa afle TOT ceea ce vrea despre noi. O facem cu atata usurinta si fara nicio apasare.

Ne pierdem in zgomotul multimii? Cat mai suntem noi, cat mai este moda, ce ne mai ramane dincolo de ceea ce nu postam? Daca nu suntem exhibitionisti, atunci traim in dependenta voyerismului: nu prea postam, dar urmarim asiduu ceea ce scriu/comenteaza/posteaza altii. (extrovertit/introvertit)

Si eu-s cazuta in capcana asta, nu dati cu pietre - imi plang mie de mila, prima oara. - MSZ

01 iunie 2014

Manipularea prin intermediul fricii

"In sensul riguros si ingust al termenului, frica este o emotie-soc, adeseori precedata de surpriza, provocata de constiinta unei primejdii prezente si imperative care credem ca ameninta conservarea noastra. Pus in stare de alerta, hipotalamusul reactioneaza printr-o mobilizare globala a organismului ce declanseaza diferite tipuri de comportament somatic si provoaca, in special, modificari endocrine.
...
In toate cazurile s-a adeverit ca frica este cel mai eficient mecanism pentru a controla si a mani echilibrul psihologic al unui individ sau al unei intregi comunitati umane.
...
De ce nu se mizeaza pe alte emotii umane atunci cind se vrea manipularea cuiva sau crearea unei stari de dependenta sau docilitate? De ce n-ar excela guvernantii, de exemplu, in folosirea sentimentului de iubire, atit de proxim necesitatilor psihologice ale individului si pentru care orice persoana traieste o vulnerabilitate speciala? Din simplul motiv ca inducerea starii de frica este cea mai eficienta metoda si nici o alta emotie nu ofera atita eficacitate in cazul unui efort atit de mic. Frica este una din cele mai puternice emotii, pentru ca tine de unul din instinctele de baza ale individului – cel de supravietuire.
...
Starea de frica poate fi indusa in cazul supunerii unor experiente traumatizante repetate. Atunci cind individului i se demonstreaza ca orice revolta, orice obiectie, orice replica adusa unei autoritati este urmata de o actiune represiva, protagonistul sau spectatorul acestei interrelationari devine un catelus „pavlovian”, in creierul caruia apare conexiunea „revolta-represiune”, care, la rindul ei, conditioneaza comportamentul dorit de catre manipulator. Mecanismele represive si-au dovedit eficacitatea in multe situatii de-a lungul istoriei.
...
Frica ramine una din modalitatile preferate de manipulare, deoarece, pe linga caracteristicile enumerate mai sus, ea mai determina pierderea capacitatii de discriminare si a luciditatii subiectului. O tehnica clasica de manipulare se bazeaza pe gestionarea reusita a doua sentimente: de vinovatie si de frica." - Anatol Basarab

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...