30 ianuarie 2013

Love me... if you dare

Ce sa mai zic despre sufletul meu schingiuit, cand - uitandu-ma la al tau- imi dau seama ca tie trebuie sa ti se inventeze un nou cuvant pentru cat este de distrus.

Te temi de angajamente, faci promisiuni in van, te atrag si apoi te scarbesc femeile usoare (desi, din moment ce ajung in patul tau, ar trebui sa le respecti pentru simplul fapt ca fara ele ai fi mai singur decat oricum esti), in timp ce mie imi servesti texte rasuflate ca nu ma vezi la fel ca pe ele si ma faci sa cred ca si tu vrei iubire si mangaiere. Insa ai un suflet intrat in abstinenta emotionala si nici nu mai indrazneste sa aiba curajul de a simti. Da, pleonastic si cum vrei tu, dar adevarul meu sta in picioare.

Suntem doi defecti, care in loc sa repare arunca si merg mai departe. Ramanem fara nimic. Superficiali si inutilizati... nu avem parte nici macar de tratamentul obiectului de care nu te poti desparti dupa ce s-a invechit, pentru simplul fapt ca are valoare... sentimentala.

Uite ce cuvinte mari iti zic! Stii macar ce inseamna?!
Nu, nu! Nu imi da definitii de dex, vreau sa te aud vorbind din experienta proprie.

N-ai asa ceva, nu? Imi poti spune doar despre cateva femei, obosite si ele sa ofere nesfarsitul, care si-au dat seama ca mai bine vand clipa. Mai poti sa imi povestesti poate de una, doua incercari, dar nici alea traite pana la capat.

Inceteaza sa-mi mai promiti si sa imi dai sperante, macar prin sinceritate nu risti sa devii un om prea ieftin. Chiar crezi ca daca amandoi ne pierdem in orgoliu si frici suntem feriti, ori fericiti? Cat de fraieri sa fim amandoi?

Da, vreau tu sa imi fii Barbat si sa faci primii pasi, dupa o sa ma ocup si eu sa imi fac rolul de Femeie. Am nevoie de un Barbat care sa imi ofere senzatia ca POATE si ca ESTE... iar acest lucru il dovedesti cu gesturi concrete si continue. Nu dupa o seara cu povesti si trei atingeri mai dragastoase.

Si da, crede-ma ca stiu: un Barbat cand vrea cu adevarat o Femeie nu o lasa o secunda sa nu simta asta. Asadar, te poftesc sa te pierzi in fituicile tale mediocre, eu vreau sa ma aflu protagonista in opera unei mari iubiri.

Oamenii sunt in general speriati de ceea ce nu cunosc si nu inteleg. Eu nu vreau sa fiu unul dintre acesti oameni si nici sa ma las la mana unuia care nu va avea niciodata curajul sa ma aiba complet. - MSZ

24 ianuarie 2013

Intre ei era o diferenta de 23 de ani si se IUBEAU

http://www.feminis.ro/bloguri/Marina_Zanfir/fara-categorie/intre-ei-era-o-diferenta-de-23-de-ani-si-se-iubeau-2874

Si nu vorbesc din basme si auzite, ci din cele traite. 

Mama mea avea 28 de ani cand a inceput povestea de iubire alaturi de cel pe care ea il numeste "barbatul vietii ei". Eu aveam 5 ani. El avea 51 de ani. Si se iubeau! Confirm si bag mana in orice foc, oricand! 

Vorbesc la timpul trecut deoarece, in vara lui 2003, el a murit din cauza unei boli necrutatoare: cancer de prostata. Altfel, cu siguranta si acum povestea lor de iubire ar fi continuat. M-a convins de acest lucru chiar tragedia prin care am trecut. Nu doresc nimanui sa se lupte cu o astfel de boala, ori sa aiba pe cineva atat de drag care sa fie condamnat la o asemenea suferinta, insa aceasta greutate, cu siguranta, scoate la iveala adevaratul caracter al omului.

Imaginati-va o femeie superba (nu spun asta pentru ca e mama, ci pentru ca o spune o intreaga lume), de 36 de ani, care are grija zi si noapte de barbatul ei, de 59 de ani. El bolnav, imobilizat la pat, dupa ani de lupta cu boala, cu tratamentul, cu o operatie pe creier (da, cand vin problemele vin toate odata- a avut si un accident de masina care l-a pricopsit cu o tumoare craniana, pe langa cancerul de prostata deja existent), o ruga sa isi gaseasca un altul, pentru ca era tanara si nu are voie sa isi iroseasca acei ani chinuindu-se. O sfatuia, ca in timp ce el este in viata, sa nu stea singura, pentru ca ea are anumite nevoi fizice pe care nu trebuie sa le neglijeze (el era medic si stia foarte bine aspectele ce tin de buna functionare a organismului uman; mama a luat pastile si a rezolvat artificial problema hormonilor). 

Povestea e lunga si se intinde pe ani, nu doresc sa va plictisesc cu amanunte, ci sa va expun esentialul: l-a IUBIT. L-a adorat, l-a respectat si l-a admirat: ca pe un tata, un mentor, un frate, un sot, un prieten- un Barbat total. 

Faptul ca societatea a condamnat-o pentru ca el a divortat si s-a casatorit cu ea (desi abia in 1999 a acceptat sa ii fie nevasta, iar el divortase de prin 1994- fara ca mama sa ii ceara asa ceva), ca societatea m-a pus inclusiv pe mine la zid (doar proveneam dintr-o familie destramata, iar mama mea traia cu un barbat cu 23 de ani mai mare), ca am suferit sa aud cum judeca lumea fiinta ce mi-a dat viata, ca am vazut-o plangand si urland de durere cand el a murit, pentru ca l-a iubit, pentru ca ne-a lasat singure, pentru ca niciodata altul nu va putea sa ii ia locul... toate acestea sunt adevaruri pe care prea putin le stiu si le inteleg. 

O femeie are nevoie de un barbat care sa o respecte, sa stie cum sa o asculte, cum sa o atinga, cum sa o priveasca. 

O femeie are nevoie de un barbat care sa o protejeze, sa o invete, sa ii ofere echilibru psihic si fizic. 

Da, uneori un barbat cu mult mai in varsta este mai potrivit. 

Da, o femeie poate sa iubeasca un barbat ce are varsta tatalui sau, pentru ca ea nu iubeste cu buletinul in fata, cu simturile vizuale care vad doar atractie fizica, ci iubeste cu tot sufletul care cauta, la randul sau, un alt suflet. 

Nu condamnati fara sa cunoasteti. 

Nu banii, faima sau mai stiu eu ce aberatii cuceresc o femeie (da, sunt si cazuri in care nu e vorba decat despre interese materiale, dar asta nu inseamna ca toate sunt la fel), ci Omul- Barbatul Alpha de care fiecare Femeie are nevoie.

Iubiti Omul, nu varsta, nu banii, nu frumusetea, si lasati-i pe cei care iubesc deja sa o faca, asa cum le pofteste inima!

Povestile nu trebuie sa urmareasca vreun anumit tipar (nu e ca la manechine cu ori ai 90-60-90, ori nu te incadrezi), ci sunt diferite pentru fiecare.

 Traiti povestile voastre si incetati sa le comentati pe ale altora! 

P.S.: Una dintre prietenele mele dragi sufletului meu este impreuna cu un barbat ce are 27 de ani in plus fata de ea. Au un copil, urmeaza sa se casatoreasca, iar ea il iubeste din tot sufletul!!! (confirm si stiu din confidente sale; de mine nu avea de ce sa se ascunda) 

Cu drag, aceeasi,
MSZ

17 ianuarie 2013

Amanta prin (ne)vointa

http://www.feminis.ro/bloguri/Marina_Zanfir/fara-categorie/amanta-prin-ne-vointa-2868

"Ca il iubesc nu pot sa schimb, dar sa nu fie doar al meu nu pot sa mai accept".

Cand vine iubirea nu te intreaba de starea civila, ci doar daca ti-e sufletul singur. Si accepti sa te injumatatesti in fiintare, pentru a te intregi periodic in el. Esti a nimanui si totusi a lui... insa doar in anumite ore. Vrei, uneori, sa ii auzi inima cum bate langa a ta, dar nu poti, pentru ca astazi este al aceleia... pe care in fata lui Dumnezeu a recunoscut-o ca fiindu-i perche.

Si acest adevar cum te pozitioneaza pe tine? Cat de iubita esti ca amanta si cat de amanta esti cand iubesti? Si de ce il mai iubesti? Sau este vorba doar despre orgoliu, de fruct interzis ce te provoaca? Daca nu era al ei, oare il mai doreai?

Poate ca da, poate ca nu, dar ce rost mai au scenarii mii si mii daca realitatea este alta?! Acum ca il iubesti ce poti sa mai schimbi? Aproape nimic. Trebuie doar sa inveti CUM sa il iubesti.

Nu esti nici prima, nici ultima care trece prin asta. Nu esti tu cu nimic mai speciala sau mai ghinionista, ci pur si simplu asta inseamna sa fii om: sa te supui adesea propriilor slabiciuni si sa te lasi controlat de emotii. Nu, nu o sa o lase pe "aia" de dragul tau. Nu iti doresti acest lucru, crede-ma! Sa traiesti apoi cu reprosul permanent "te-am ales pe tine si uite...", nu este cu nimic mai usor. Daca vrea sa o paraseasca trebuie sa o faca doar de dragul lui, insa acestea sunt cazuri izolate.

Ia-l asa cum este si bucura-te de el atunci cand il ai! Daca (te) doare prea tare fie il lasi, fie incepi sa intelegi ca este o alegere de care trebuia sa fii constienta de la bun inceput si ca lamentarile nu schimba cu nimic situatia, doar iti fac tie sufletul si mai greu.

Continua-ti viata! Nu astepta dupa el, nu te pune intr-un con de umbra pentru el. Niciodata nu stii ce iti scoate soarta in cale si de ce te pune in anumite situatii.

Accepta-ti statutul! Da, esti amanta! Da, starnesti dorinta in el si il faci sa se simta (mai) barbat. Da, are o nevasta acasa si o iubeste... in felul lui, dar este evident ca simte (si) pentru ea ceva.

Impaca-te cu ideea! Poate o sa fii si tu vreodata nevasta si vei simti si vei stii mai bine - dupa o experienta ca amanta- cand si de ce sotul tau "va lua o gura de aer proaspat". (ca ii vei tolera sau nu "rasuflarile" este doar decizia ta)

Apoi, gandeste-te la urmatorul lucru: preferi sa te iubeasca pentru ca trebuie, sau pentru ca vrea?

Nu te condamna si nu permite nici altora sa faca acest lucru. Este viata ta si, implicit, dreptul tau de a alege; iar atata timp cat vorbim despre un triunghi amoros este evident ca sunt trei vinovati si, in acelasi timp, trei victime. Niciunul dintre voi nu poarta o vina mai mica, ori mai mare, ci sunteti egali in materie de culpabilitate. Va acceptati si va complaceti in aceasta situatie, iar a arata cu degetul spre celelalte doua persoane inseamna doar sa va mintiti si sa va victimizati inutil.

Nu este usor sa fii amanta si nici nu este o solutie, dar daca tot ai intrat in aceasta "hora" incearca sa te bucuri cat poti de minutele de "dans". Adu-ti aminte, insa, ca nu poti sa continui la infinit si ca peste ani s-ar putea sa regreti daca ai pierdut prea mult timp asteptand sa te aleaga.

Nu esti la dispozitia nimanui si automutilarea emotionala si sufleteasca nu te vor sanctifica. Toate meritam o iubire si un barbat care sa fie doar al nostru... ca pana la el mai pierdem nopti cu cei nepotriviti nu trebuie sa se transforme intr-un stil de viata (ci experiente mentie sa ne ajute sa invatam ca intr-o data viitoare sa le evitam).

A voastra,
MSZ

11 ianuarie 2013

Certitudinea iubirii

Când ajungi să te întrebi dacă iubești pe cineva, nu mai căuta răspunsul, pentru că acesta este evident prin însăși natura faptului că ai ajuns în postura de a avea o astfel de dilemă: NU IUBEȘTI.

Atunci când iubești pur și simplu știi acest lucru, nu ai nevoie de (re)confirmări.

MSZ

09 ianuarie 2013

Te-am intrebat

Te-am intrebat intr-o seara cum ma cheama si ai raspuns firesc "Marina". Este tot ceea ce intelegi despre femeia care se dezvaluie in fata ta, dupa atata timp de cand noi ne cunoastem. Doar ca eu sunt Eu si-mi place mai mult cum ma infatiseaza acest nume.

Te-am intrebat ce iubesc, cum iubesc si cat iubesc... iar tu ai spus imediat: "Eu sunt tot ceea ce(-ti) trebuie sa stii!", dar nu este deloc adevarat. Ma iubesc! Ador sa scriu, sa visez si sa cant in noapte. Cred in ingeri si mi-e frica de moarte... doar ca, de unde si mai ales, de ce ai cunoaste tu aceste lucruri?

Te-am intrebat despre muzica pe care o ascult si ai inceput sa imi insiri melodii pe banda... dar ai uitat ca sufletul meu danseaza doar pe vibratiile ce le creeaza.

Te-am intrebat ce culori imi plac si ce imi doresc plin de culoare si splendoare in viata mea. Ai raspuns sec: "rosu, mov si albastru" si apoi ai inceput sa imi balabai cateva lucruri materiale. Nu. Imi sunt dragi toate culorile vietii si tot ceea ce poftesc este sa port mereu un curcubeu in ganduri.

Te-am intrebat ce parfum imi mangaie pielea si am asteptat rasaritul pentru a vedea daca-ti mai amintesti. Chanel, Dior, Chopard... nu ma incanta. Eu am o aroma cu mult mai intensa- cea care te-a facut sa te indragostesti de mine, ma tem ca ai uitat-o.

Te-am intrebat ce imi doresc de la tine si tu m-ai sarutat. De fapt, mi-ar fi placut sa ma iei de mana, sa ma strangi la piept... si sa dansam pe muzica formata din bataile inimilor noastre.

Te-am intrebat cine sunt in viata ta si mi-ai spus sa tac; talentul mi-e de ajuns... dar nu este deloc asa. Talentul nu imi apartine numai mie... diverse indemanari poate avea oricine... in timp ce eu voiam sa fiu doar un "TU", al tau.

Te-am intrebat ce vreau de la viata... si ai tacut... un timp mai lung decat cel ce s-a scurs...

Imi doresc o splendida si nebuna iubire, o carte despre pasiuni nesfarsite, o fata inzestrata si sanatoasa, o casa pe malul marii, nopti ratacite in imbratisari nemarginite, saruturi cu gust de vara si pe cineva care sa nu stie sa ma judece...

Acum te intrebi cum de nu stiai despre toate acestea... si oare cate, inca, nu cunosti...?

07 ianuarie 2013

Omul de la gura de metrou Piata Victoriei

Plang de bucurie si de tristete, in acelasi timp. La metrou, la Piata Victoriei, este un om al strazii pe care il vad tot impul citind sau rezolvand integrame/sudoku. Stiam ca tine pe langa el un caine, dar astazi am vazut scena care m-a facut sa imi dau seama inca o data ca necazul si durerea nu sunt motive pentru a fi mai rau. Cainele era imbracat intr-o geaca. Desi ar fi putut sa foloseasca geaca pentru a se acoperi pe el (e totusi enervant de frig afara), omul acesta a ales sa isi imparta putina protectie impotriva temeperaturilor de afara cu patrupedul sau. (m-am simtit stanjenita sa fac o poza, ar fi meritat sa vada toata lumea cum arata un Om)

Habar nu avem cat suntem de norocosi!
Daca el poate sa mai aiba inima si suflet, noi ce motiv am avea sa fim rai, rautaciosi si/sau razbunatori?! De ce ne plangem? Ce ne poate intuneca intr-atat mintea si simtirea?

Poate ca mai exista pe lume speranta, cat timp mai exista oameni cu asa suflet.
Si sa nu uitam inca ceva: omul acesta nu are un acoperis deasupra capului si, cu toate acestea, citeste si isi antreneaza mintea cu integrame si sudoku.

06 ianuarie 2013

Habar nu avem cine suntem si ce vrem

Nu facem niciodata nimic pentru noi.

Tot ceea ce facem, facem pentru ceilalti; pentru ca asa credem ca le facem pe plac, pentru ca asa credem ca ii ofticam, pentru ca asa credem ca ne vor accepta/iubi etc., pentru ca asa ni s-a spus, pentru ca asa se spune s.a.m.d. Acesta-i adevarul oricat de urat suna. Habr nu avem cine suntem si ce vrem. Orice gest al nostru capata rationamente ce se raporteaza la exterior.

Astept sa fiu contrazisa!

05 ianuarie 2013

Pasari ce mor pe limba lor

Femeia a fost invatata dintotdeauna sa isi ascunda sexualitatea.
Ea trebuie sa acopere, sa se rusineze, sa fie neprihanita si sa portretizeze idealul feminin angelic care a inspirat si a dominat in operele de arta (de orice fel): blonda cu ochi albastri- nu pentru ca barbatii prefera blondele, ci pentru ca asa ar arata inocenta, ingerul (si era nevoie de antiteza: el fiind de cele mai multe ori brunet cu ochii negri, yin si yang).

Femeia nu avea voie sa fie senzuala dincolo de ochii sotului si, uneori, nici in fata acestuia, daca fortam limitele educatiei prea "bisericesti" din trecut (si pe alocuri si din prezent). Sexul era rusinos si necesar doar procreeri, iar femeia nu avea (ne)voie sa se bucure de vreo placere trupeasca, deoarece putea sa cada in pacat, ori in spatele pacatului se afla diavolul.

Femeia nu trebuia sa se arate mai desteapta decat barbatul. Meritele sale nu erau recunoscute, nu avea voie sa se educe si sa isi dedice timpul altor lucruri in afara de casa, cratita si copii (tot aud voci masculine ce subliniaza faptul ca nu sunt prea multe nume de femei printre oamenii de stiinta, scriitori, pictori, compozitori etc.; ignoranti care nu stiu istorie si nu inteleg cat de acut a fost misoginismul in secolele trecute si cat de diminuat a fost rolul femeii in viata sociala).

Femeia sta in spate pana si in biserica, pentru ca nu trebuie sa se afle in fata si sa ispiteasca preotul, ori barbatii veniti la slujba. (pana si iconostatul prezent la altarele ortodoxe se spune ca avea rolul de a feri ochii preotului de vreo ispita prezenta in biserica)

Eva este consemnata ca fiind cea care l-a impins in pacat pe Adam. (nu ca el, saracutul, nu ar fi dispus de constiinta proprie si ca ar fi putut foarte usor sa refuze; nu tin mine sa ii fi pus vreun pistol la tampla, ori sa il ameninte in vreun fel)

Femeia a fost bagata in toate ungherele, privata de drepturi, interzisa in orice se putea etc.. Toate acestea nu pentru ca ar fi in vreun fel inferioara, ci pentru ca are capacitatea sa domine, sa stapaneasca si sa rasuceasca pe degete orice (isi) doreste cu adevarat. (in spatele barbatilor puternici se afla intotdeauna femei si consemnarile din istorie fac dovada acestui lucru)

In Caderea Constantinopolului (de Vintila Corbul) marea incercare a fost uciderea femeii iubite, pentru a dovedi ca nu exista nicio slabiciune care ar putea sa afecteze drumul spre victorie.

Atatea exemple, atatea simboluri, atatea dovezi si totusi astazi femeia se lasa ingenuncheata. Si macar daca i-ar face asta cine se simte amenintat... dar o face tot femeia.

Ea este cea care o numeste curva pe cea asemeni ei, doar pentru ca cealalta a avut mai mult curaj si poate ca a indraznit sa isi traiasca simtirile.
Ea o arata cu degetul pe cea care urca scarile succesului si spune ca sigur a schimbat multe perne pe fiecare treapta, chiar daca aceasta din urma se dovedeste a fi totusi demna din punct de vedere intelectual si ca, indiferent, de barfele aparute in spatele drumului sau ceea ce poate sa faca se potriveste cu ceea ce este.
Ea naste cele mai perfide povesti despre cealalta si tot ea se arata cea mai jignita de comportamentul "indecent" al suratelor.
Ne tragem in jos si ne dam in cap una alteia, judecandu-ne si invidiindu-ne, cand ar trebui sa ne incurajam si sa ne ajutam.

Si atunci barbatul cum sa nu ne desconsidere si sa nu se bucure ca i se face un favor, daca el nici macar nu e nevoit sa se agite sa traga limite- o fac tot femeile unele impotriva celorlalte?!

Atata maiestrie si gingasie in purtatoarele de cromozomi XX (perfectiune si putere: „Gena care asigură imunitatea e situata pe cromozomul X. Avand doi cromozomi X, femeia are automat sanse duble la un sistem imunitar puternic.“ MARIA PUIU, profesor genetica UMF Timisoara) si totusi atata venin...


Pasari ce mor pe limba lor...

Pacat... dar pana cand?


Schimbarea incepe de la fiecare dintre noi. Noi suntem cele care trebuie sa ne controlam vorbele, prejudecatile si care sa incurajam evolutia si progresul femeii in societate.

Am incredere in voi!

MSZ

P.S.: Inca traim intr-o lume indobitocita si nu facem nimic daca stam cu mainile in san si asteptam sa se urneasca altii din loc:

Cele mai periculoase țări pentru femei
Conform unui raport al fundației TrustLaw, în 2011 cele mai periculoase țări pentru femei erau:
1. Afganistan
probabilitatea de a muri la facere este de 1 din 11
87% sun analfabete
70-80% din fete sunt măritate cu forța

2. Republica Democrată Congo
cca 1.150 de femei sunt violate pe zi
57% din femeile gravide sunt anemice

03 ianuarie 2013

Arde trecutul, meriti un inceput

Iarta!

Prin ura si resentimente nu rezolvi nimic. Razbunarea nu te intoarce in situatia initiala, schimband-o si inlocuind prejudiciul, ba mai mult creeaza o noua stare de dezechilibru.

Arde trecutul si ofera-ti libertatea sufleteasca atat de necesara si fireasca oricui. Nimeni nu te poate rani fara voia ta, iar a fi prea indulgent si prea intelegator, ulterior, te face sa invarti cutitul tot in rana ta. Egoismul primitiv are rolul de a ne proteja, asadar da-ti voie sa nu permiti celui ce te-a ranit sa intre cu bocancii in sufletul tau, din nou.

A-l ierta nu inseamna a uita si a te preface ca nu ti-a gresit cu nimic. Nu, a ierta inseamna a nu mai purta in inima ranchiuna, a nu cauta razbunare si a-ti vedea linistit de viata, fara apasarea nedreptatii ce ti-a fost facuta. Pana si Iisus a spus ca la o palma trebuie sa raspunzi intorcand celalalt obraz, nu luandu-i mana si ajutandu-l sa te mai loveasca o data. Iar cand intorci celalalt obraz schimbi si directia privirii si intelegi ca drumul e altul si ca nu mai ai de ce sa te uiti la cel care te-a ranit. Il lasi acolo in rautatea si durerea lui, pentru ca nu stii ce tristeti i-au macinat si inrait sufletul. Si nici nu te intereseaza!

Aceasta lectie e si mai important sa o inveti! Oricat ai incerca sa gasesti motive si scuze pentru altul nu vei rezolva nimic. Tu trebuie sa iti continui drumul si sa te indepartezi de sursa de durere, nu sa te adancesti in ea incercand sa o explici.

Atat a putut si atat a stiut sa faca. Toti am suferit in viata, dar daca asta ne-a transformat in bestii nu face decat sa ne demonstreze calitate umana indoielnica.

Cand omul este prost mai poti intelege motivele pentru care ti-a gresit, dar cand omul este rau nici macar nu merita sa incerci.

A fi rau este o alegere. Omul prost se naste asa si poate doar sa tinda spre desteptaciune, ba chiar uneori poate sa se si destepte. Omul rau alege sa fie rau si sa se comporte ca atare. Nu il forteaza nimeni si nimic, decat propria constiinta.

Cat despre nedreptate, lasati karma sa isi faca treaba, pentru ca niciodata nu va da gres.


http://www.feminis.ro/bloguri/Marina_Zanfir/fara-categorie/arde-trecutul-meriti-un-inceput-2856

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...