16 februarie 2011

Cantecul lebedei

Ma frange iubirea ce s-a nascut in mine, iar tu ai ucis-o din fasa. Ii aud strigatele sufocarii si ma topesc de durere pentru ca nu pot sa intervin nicicum. Ca un avorton ai lasat-o pe podeaua inimii mele, iar eu o privesc si plang. Cu mainile incrucistate la piept incerc sa-mi opresc sangerarea sufletului si ingenuncheata in fata destinului intreb neincetat "De ce?". Plang si imi urlu suferinta. Nicio lacrima nu mai poate stinge amintirea crimei tale... cum ai calcat peste totul meu si ai scuipat peste crinul ce imbobocea in glastra fiintei mele.

Ai trantit cu atata nonsalanta cu mine de pamant si m-ai lasat sa zac in stare de sevraj, incolacindu-ma in chin. Nici macar nu te-a interesat daca mai traiesc... cum supravietuiesc. Mi-ai spintecat pieptul si mi-ai smuls minunea, aruncand cu ea in toate zarile furtunii. Acum alerg disperata cu picioarele goale pe cioburile mele si imi caut iubirea. Franta si ranita am nevoie de ea mai mult ca orice. Ma ajunge disperarea.

Vreau sa ii oblojesc ranile si sa ii redau suflul vietii. Mi-am dat seama ca nu are nevoie de tine ca sa traiasca, ci doar de ocrotirea mea neincetata. Nu iti mai dau voie sa te atingi de ea. Chiar nu intelegi ca nu iti apartine? Pleaca si uita-ma, asa cum ti-ai uitat promisiunile. Nu mai am nevoie de tine. Nu mai am nevoie de noi. De fapt... NOI? Care noi??? Nu am fost niciodata mai mult decat TU si EU! Nu am avut timp pentru NOI, nu am stiut sa facem acel NOI... doar eu ma incapatanez sa cred ca a existat...

Acum ai sa duci in spinare povara unui asasinat cumplit. Ai ucis inocenta, iar pentru asta vei plati cu anii vietii si murmurul constiintei. Poate nu inca... dar pacatele nu sunt uitate si mai devreme sau mai tarziu fantomele iubirilor ucise vor reveni sa te bantuie. Intotdeauna platim pentru raul facut... constient si inconstient... iar lacrimile mele isi vor avea razbunarea ursita. Nici macar nu trebuie sa te caut... doar sa te uit... sa te iert si sa te uit.

Nu-mi voi manji sufletul cu noroiul nepasarii si desertaciunii tale. Nu voi permite ca puritatea visului sa fie otravita de minciuna ta necrutatoare. Nu-i voi aduce trupului meu reziduri de durere din mizeria ta sufleteasca.

Nu meriti! Nu merit!

Eu mi-am gasit iubirea pe care ai ologit-o si nu am sa am odihna pana ce nu ii voi reda speranta si stralucirea. Nu am sa devin, din cauza ta, inca o handicapata sentimental!

Nu iti permit! Nu imi permit!

Acum ii corectez pulsul... o invat din nou ritmul... si astept sa vad cate bataie de inima mai pot sa umple nimicul... tacerea... si intreg universul...

10 februarie 2011

Spectacol anulat

Când ne-am jucat ultima dată, nu ai facut decât să mă scapi. M-ai crăpat până ai ajuns să mă faci cioburi și apoi ai început să te tai în mine. Acum degeaba încerci să mă reasamblezi și să mă lipești. Chiar nu ești conștient că nu pot să îmi privesc crăpăturile o viață întreagă, lângă tine?

Nu-ți mai recunosc arta mâinilor, îmi ești stângaci și mă doare. Nici măcar ațele nu ai știut să le descurci. M-ai lăsat spânzurată în teatrul nostru de păpuși și acum vrei cu nerăbdare să mă deslușești.

Nu mai ai nicio șansă.

Lasă-mă mai bine așa. Prefer să îmi amintesc zilele în care cu măiestrie mă purtai pe brațe și îmi știai fragilitatea. Acum îmi ești străin și mișcările tale le simt greoaie. Chiar nu ai putut să îți dai seama că nu sunt ca celelalte? Niciuna nu e ca cea de dinainte. Trebuie de fiecare dată să înveți cum să jonglezi.

Îmi pare rău de jocul nostru! Ai trișat prea mult încât să mai ținaă ironia. Ai fost actor, iar acum ai obosit în propriu-ți teatru. În sfârșit, pot să te privesc fără lumini orbitoare de reflectoare, fără măști și machiaje complicate, fără costume și replici învățate. Ești gol și vid în fața ochilor mei. Ți-ai pierdut strălucirea.

Mi-e greu și simt un imens pustiu. M-am pacalit a mia oara. Te-am desenat prea bine, prea complicat, când tu, de fapt, ești doar o linie frântă pe un colț de hârtie mototolită. Am vrut să îți dau culoare, contur și viață, însă mi-ai fost materie primă de cea mai proastă calitate. Te șterg acum punct cu semne de întrebare, infinit cu minus, mai mult ca perfect trecut la forma de condițional-optativ.

Nu-ți mai văd decât urmele adânci de creion pe o coală îndoită. Acum pot să îți privesc limitele și să realizez că erau atât de scurte. Nu vrei să fii mai mult, ori, cel puțin, nu cu mine. Și atunci ce rost are să ne chinuim prezentul fără rost?

Ia calea altei foi, mina altui creion și lasă-mă să-mi strâng mizeria!

Am să te țin mereu ca pe o ciornă și am să te privesc ori de cate ori voi resimți aceleași greșeli de trasare. Fii fericit pentru că poți și tu acum să îți continui drumul spre cea care te va transforma în operă. Sunt mulțumită că mă aflu mai aproape de desăvârșire.

Azi circul nostru ia sfârșit.

Avem spectacole diferite... la alte scene deschise.

09 februarie 2011

Spectacol anulat

Cand ne-am jucat ultima data, nu ai facut decat sa ma scapi. M-ai crapat pana ai ajuns sa ma faci cioburi si apoi ai inceput sa te tai in mine. Acum, degeaba incerci sa ma reasamblezi si sa ma lipesti. Chiar nu esti constient ca nu pot sa imi privesc crapaturile o viata intreaga, langa tine?

Nu-ti mai recunosc arta mainilor, imi esti stangaci si ma doare. Nici macar atele nu ai stiut sa le descurci. M-ai lasat spanzurata in teatrul nostru de papusi si acum vrei cu nerabdare sa ma deslusesti.

Nu mai ai nicio sansa.

Lasa-ma mai bine asa. Prefer sa imi amintesc zilele in care cu maiestrie ma purtai pe brate si imi stiai fragilitatea. Acum imi esti strain si miscarile tale le simt greoaie. Chiar nu ai putut sa iti dai seama ca nu sunt ca celelalte? Niciuna nu e ca cea de dinainte. Trebuie de fiecare data sa inveti cum sa jonglezi.

Imi pare rau de jocul nostru. Ai trisat prea mult ca sa mai tina ironia. Ai fost actor, iar acum ai obosit in propriu-ti teatru. In sfarsit, pot sa te privesc fara lumini orbitoare de reflectoare, fara masti si machiaje complicate, fara costume si replici invatate. Esti gol si vid in fata ochilor mei. Ti-ai pierdut stralucirea.

Mi-e greu si simt un imens pustiu. M-am pacalit a mia oara. Te-am desenat prea bine, prea complicat, cand tu, de fapt, esti doar o linie franta pe un colt de hartie mototolita. Am vrut sa iti dau culoare, contur si viata, insa mi-ai fost materie prima de cea mai proasta caliate. Te sterg acum punct cu semne de intrebare, infinit cu minus, mai mult ca perfect trecut la forma de conditional-optativ.

Nu-ti mai vad decat urmele adanci de creion pe o coala indoita. Acum pot sa iti privesc limitele si sa realizez ca erau atat de scurte. Nu vrei sa fii mai mult, ori, cel putin, nu cu mine. Si atunci ce rost are sa ne chinuim prezentul fara rost?

Ia calea altei foi, mina altui creion si lasa-ma sa-mi strang mizeria!

Am sa te tin mereu ca pe o ciorna si am sa te privesc ori de cate ori voi resimti aceleasi greseli de trasare. Fii fericit ca poti si tu acum sa iti continui drumul spre cea ce te va transforma in opera. Sunt multumita ca ma aflu mai aproape de desavarsire.

Azi circul nostru ia sfarsit.

Avem spectacole diferite... la alte scene deschise.
MSZ
Spectacol anulat

08 februarie 2011

Eu SIMT in cuvinte...

Eu nu scriu.

Eu SIMT in cuvinte... pur si simplu.

Unora le bate inima, altora le canta sufletul... Ei bine, mie imi apasa tastele. La mine sentimentele sunt capabile sa coboare in buricul degetelor si de acolo sa curga irationalul ce-mi inunda intreaga fiinta. Nu am limite... Nu am constiinta in acele momente... am pur si simplu PASIUNE.

Eu bat doar pentru tine. Imi freamata falangele degetelor doar gandindu-ma la hotarele ce le-am sters aflandu-te pe tine. Fara pareri de rau tardive in crepusculul planetei mele interioare, ci doar cu zambete imprastiate pe tot pamantul fagaduintei noastre. E ca si cum inima mi-ar conjuga amorul la imperfectul zilei de dinaintea intalnirii cu tine.

Stau pe marginea fiintei mele si imi legan sufletul inainte si inapoi pentru ca ma fascineaza jocul undelor de aer ce au ramas intre noi. Esti totul meu absent si nimicul meu prezent. Te simt ca pe cautarea mea perpetua printre jocurile de lumini si umbre dintre ce a fost si ce ar putea fi. Apoi inchid ochii si te dispersez in mai multe culori decat iti poti tu imagina. Este ca si cum toate oceanele lumii se strang in inima mea si pornesc furtuni nebune dupa valuri de iubire.

Ma joc cu tine pe tavanul alb al camerei mele. Te conturez dupa placul inimii si iti dau toate calitatile zborului fanteziei mele. Uite-mi gandurile cum iti tes povestea nostra de iubire! Te impleticesti in literele mele, iar eu iti creez scari din propozitii intentionat nefinalizate, pentru ca tu sa poti urca anevoios pe ele. Trebuie sa stii sa lupti ca sa ajungi la mine, iubitul meu!

Dragostea noastra nu cunoaste cum sa fie usoara si nici nu vrea. Ne luptam cu stihiile fostelor noastre iubiri si trebuie sa devenim puternici pentru a ne implini androginul. Nu mai acceptam mediocritate in povestea noastra. Totul sau nimic. Fara lanturi grele de care sa tragem anevoios pentru singuratati in doi, fara crize de isterie neincrezatoare in magia iubirii noastre. Cu libertatea bratelor ne construim nemarginirea si nu ii acceptam deznadejdea. Nu ti-am zis niciodata ca ne va fi prea usor... ti-am promis doar ca intreg efortul isi va merita clipele necrutatoare.

Hai astazi sa lasam iubirea sa ne joace la ruleta! Mizeaza pe mine... si pe cifra noastra de doi topita in unu. Lasa mana timpului sa ne invarta destinul si savureaza calatoria...

Pasiuni insemnate

Imi plac semnele. De exemplu cele grafice, pe care le insirui ori de cate ori am inspiratie. Imi plac semnele. Semnele lui pe gatul meu s...