Tandem

Aș vrea să iau tot Verdele existent pe Pământ și să îl arunc peste Omenire…

Să fie crudă în Nașterea sa, să fie invidioasă de Neajunsurile sale și să acopere câmpurile Arse…

Nu mai vreau să cred în Griul trist și obosit pe care mi-l prezentați Zi de Zi. Nu mai vreau să vă văd licăririle unduite pe Inimi negre, care par să zdrobească până și Puritatea din care v-ați născut.

Vreau Calm și Liniște… și Zâmbete împrăștiate la fiecare colț de stradă…

Copii deghizați în adulți, cu Sufletele neîntinate…

Vreau Nebunia Iubirii adevărate si dezinteresate…

Vreau stele cazatoare și Dorințe împlinite în fiecare Noapte cu lună plină…

Și Amintiri senine…

… și din când în când Lacrimi… dar nu prea dureroase , ci ușor înțepătoare… atât cât să ne arate Prețuirea…




Aș vrea să fiu Roșu. Roșul Pasiunii. Pasiunea dintre două Inimi albastre. Inimi albastre și singure. Singure pe câmpurile Arse. Câmpurile incendiate de Singurătate. Singurătatea fără înțeles. Înțelesul Vieții Noastre. Viața aprinsă de Noi. Noi născuți în Iubire. Iubire ce știe cum să dărâme zidurile Sufletului...

... și să încolțească Speranța. Speranța de mai mult. Mai mult Necunoscut. Necunoscutul ce ne curge spre același Infinit.

Infinit…
...infiniți…

Noi…
... doi, împreună.