26 februarie 2010

Noi doi... si o umbrela...


Se sting in mare stele, iar valurile arunca scanteie peste malul insetat...

Nu sunt eu si poate ca nu esti nici tu pe aceasta plaja pustie, dar candva, sub talpi, ne va arde nisipul.

Ne vom cauta. Doua emisfere fara clima... doua pasari fara o aripa... vom alerga sa ne implinim.

Si timpul insasi ne va invata statornicia , iar vantul va uita sa mai aduca rafale in gandurile noastre atat de imprastiate.

Nu exista departari... nici distante... poate o blanda adiere de dor... dar, cu siguranta, exista regasiri.

Te astept in furtuna... si daca in drumul tau nu reusesti sa-mi prinzi soarele... vom imparti o umbrela...

( image from : http://www.zeevasart.com/images/DSCN0390.jpg )

25 februarie 2010

Invitatie la dans...


Cad soaptele rand pe rand si raman goala in fata viselor tale. Dezbracata de mine iti sunt infidela azi mai mult decat maine… cu mainile tale cobori peste amintirile mele si imi sfasii rochia cu imprimeu de regrete.

Pacate imi sunt brodate pe marginile fiintei, iar eu le port dupa mine ca pe cea mai fina dantela de puritate. Si ma invart ca intr-un carusel cinic in bratele tale ce-mi cauta sanctitatea… si ma ametesti … si-mi iei mintile petala cu petala…

Stim amandoi ca puritatea nu mi-o mai port de multa vreme pe trup… dar te incapatanezi sa o cauti… sa fii tu exploratorul nedescoperitului uitat de demonii mei trecatori. Peregrina in realitatea mea dezarmanta sunt atat de statornica in visul ce-l inchid in colturile rotunde ale inimii mele.

Senzualitatea mi-e condamnata de credinte murdare, dar ratiunea mea nu cunoaste decat simtirea zeului suprem… dragostea. Nu caut aprobari si nici reprosuri in lumea exterioara, caci eu ma gasesc pe mine de fiecare data noua pe buzele lui nesarutate cu adevarat.

Am vrut sa renunt la visele incoltite in ieri… am vrut sa nu mai privesc muntele in inaltimea sa, desi eram atat de aproape de varf… am vrut sa uit…

Si m-am mintit ingrozitor de prost… magia mea nu se termina… zborul meu nu poate fi intrerupt… iar ochii nu-mi mai pot fi inchisi…

Degeaba imi spui ca acum totul tine de uitare… degeaba incerci sa-mi deschizi rani fara urme de cicatrici… degeaba incerci sa ma arunci in abisuri crapate sub credinte casante… am invatat de mult sa nu mai cred norii… ci sa urmaresc doar soarele…

Povesteste-mi, mai bine basmul noptii, si impleteste-mi in par astre nenascute… inca.

As vrea sa ma pierd si astazi in dansul nostru perpetuu… - MSZ

Pagana... prin tine

Obrajii imi prind a rosului culoare intre atatea ganduri pacatoase si inima bate... ca si cum nu ar fi stat niciodata singura in piept. Astazi imi alung singuratatea cu drept de dragoste pe viata si de fericire, cu patima unei mizere muritoare care se preda pe sine sortii.

Noi nu suntem aici pentru o eternitate, ne-a fost harazita doar clipa: de ce sa nu profitam de ea?!

Fecioara, nefecioara mi-am pierdut in tine ratiunea si trupul vrea cu orice chip sa ti se daruiasca, sa iti simta atingerile pe o pielea ce-a stat prea multa vreme amortita.  Si ce poate fi mai neprihanit decat sa ma daruiesc din iubire si din minti ratacite?

Sarutul nu este nici el cumpatat, aruncat din deprindere... azi poarta vina patimei. Lasa-mi ochii cu apusuri de soare. Strange-mi luna de pe noptiera si arunca-mi-o pe cer. Ia-mi orele tarzii de pe pleoape si pregateste cina timpului ratacit. Da-mi pata de etern si inmoaie pensula existentei in acuarela spatiului. Convinge bataia pendulului sa nu-mi cante aria Universului in dimineata aceasta. Arunca-mi si gandurile pe foc, caci mi se aprind prea tare zgomotele. Acopera-mi auzul cu linistea valurilor. Ascunde-mi inima pe piscuri de munte.

Ce vina minunata! Undeva, intre cer si pamant, pe o noua planeta si sub Soare vechi s-a nascut pasiunea: deziderat strigat in zare de amor nesabuit.

Vreau sa-ti curg in sange...
... lasa-te locuit de mine noaptea. - MSZ

23 februarie 2010

Murmur in noapte


De pe buzele-ti ce din cand in cand ma alinta sorb picaturi fierbinti de cafea amara. In vene mi se naste poveste noua, iar prin conducte de sange curge pasiune ce produce o multitudine de pacate necontrolate.

Am devenit o constructie a uitarii de sine, caci ma rup de mine in cuvinte frivole.

Iti simt rasuflarea rece... si ma supune.

Auzi cum tremura nefiresc si incet glasul ce si azi te cheama. Te privesc cum dormi acoperit de gandurile mele... dincolo de tine eu cad in visare...

Si se porneste vant naprasnic de dor necontrolat... orasul ne tremura-n ghearele unei nopti neterminate... E ca si cum insasi planeta s-a oprit in inima ce uitase sa imi mai produca sentimente.

Acum incepe sa se miste... eu o aud din nou cum bate...

In dorul meu se porneste ploaie de ganduri absconse... cu teama iti misc usor capul si ti le asez sub perna... travestite in soapte...

22 februarie 2010

Orbi si muti de atata cautare

Te-am pierdut cand m-ai abandonat si ratacesc orfana de mine ca intr-un labirint. Nocturne si reci imi cad regretele neluminate de pe umbre... numerosi pasi imi trec printre case, blocuri, ferestre.

Incerc sa te caut in ganduri ce le-am sapat launtric.... las multe gropi descoperite si mi-e frica sa nu cad.

Sa ma zaresti cum te caut... sa ma auzi atunci cand te strig. Si tu te ascunzi.... si tu nu vrei sa ma asculti.

Eu, cea de atunci ratacita, imi mazgalesc gandurile frustrate pe un asfalt. Pe tine te descompun cu fire cu tot... te intind pe al deviantei divan....

Si e noapte... trista pictura. Si noi doi suntem un vechi film... mut. Ne stim doar din priviri... si ne auzim doar din trecut...

Si tu te pierzi in mine.... iar eu ma pierd de tine...

Orb sa ma cauti... si eu muta sa te strig...

19 februarie 2010

Asternuturi


M-am pierdut in asternuturile sale.

M-am lasat posedata de el.

I-am daruit pielea mea mangaierilor sale, i-am permis sa-mi intre in vene.

Mi-am amestecat gandurile cu soaptele lui si am devenit femeie.

Nemiscata... m-am miscat pretutindeni si am descusut cu ochii inchisi perdelele de bezna sufleteasca. Prizonier, trupul meu nu a mai avut forta naturala sa mentina captiv demonul placerii universale.

Haos in minte difuza... o liniste imensa imi inconjoara planeta de concentrare si trupul mi-a ramas deselat.

Nu mai sunt una.

Am devenit multipla.

Cu alte chipuri... si diferite forme.

Sunt punctul de sfarsit al infinitului...

(image from: http://www.schmitt-hall-studios.com/art3/loveBetweenThesheets.jpg )

17 februarie 2010

Santé!



Vorbesc numai gandurile, dar cine le aude? Pana la urma amutesc si ele. Noua ne ramane soapta. Acea infinita scurgere din clepsidra dorintei noastre.

Carnavalul nostru s-a incheiat si a venit timpul sa ne dam mastile jos si sa avem curajul de a ne privi in ochi. Mai adanc decat am facut-o inainte. Mai intens decat vreodata ne-am dorit.

A sosit momentul ca eu sa vad in tine prelingerea viselor mele. Un vin rosu, vechi... ce-l torn cu grija in paharul tau.

Imi place sa privesc cum ochii tai se aprind si se pierd in acea picatura pe care am lasat-o sa ti se scurga. Realizezi ca viata este scurta si ca noi doi suntem sticla si vinul.

Unul umple, iar celalalt pastreaza... pana cand devenim neincapatori si taina noastra este sorbita de timp.

Bei paharul pana la capat... ma sorbi din priviri pe mine. Eu iti zambesc si iti intind mana... vreau sa-ti opresc avantul si setea de mine...

...Ne amestecam pana cand devenim soapte...

(image from: http://www.orkunsoylu.com/images/20090317222824_14.jpg )

15 februarie 2010

EA

EA poartă în EA păcatul originar, atingerile Iadului ard încă  pielea ei și Paradisul l-a pierdut atunci când buzele au râvnit sărutul LUI

a de dor.
Degetele îi creionează și acum chipul uitat... și-a dăruit trupul nopții și a devenit amanta Iubirii.

Prizonieră între DA si NU, sufletul i se zbate în închisoarea timpului. Îi aparține LUI, dar se ofera aproape oricui... căci este însetată de pasiune și mistuită de Dor.


Pe umerii EI poți să observi urmele lor și pieptul îi arde săruturi efemere. 
 
Este partea nevăzută a lunii și secunda dintre noapte și răsărit. Privirea sa este fatală muritorului de rând, dar nu și stăpânului său predestinat.

Este râul fugar care udă pădurea vieții. 
 
Este capătul vântului și începutul furtunii. Este tristețe așteptând bucurie... este flacară devoratoare de oxigen...

Este tot ceea ce îți poți imagina și nu ai avut curaj să cauți în realitate...
.

... cand... exista... absenta...

Cand lumea o tii in palme si inima ta bate pe note de speranta; cand zambetul de pe buze ti-l dicteaza sufletul; cand viata iti curge prin vene si timpul se opreste in ochii tai; cand soarele straluceste pe suprafata planetei tale interioare… atunci inseamna ca inca mai crezi.

Cand plangi amintindu-ti toti oamenii frumosi pe care i-ai avut si destinul ti i-a smuls din brate, aruncandu-i in negura mortii; cand momentele frumoase le retraiesti prin amintiri; cand simti ca lumea este prea rea si nu mai poti suporta nedreptatea din jurul tau; cand simti ca puterile tale au ajuns la capat… atunci aminteste-ti ca daca vei renunta… vei pierde totul.

Nu exista despartiri, ci doar regasiri. Nu exista rautate, ci doar frustrari. Nu exista capat de drum, ci doar noi inceputuri. Nu te poti transforma intr-o persoana malitioasa, ci doar sa renunti sa mai vezi bunatatea din tine.

Crezi! Cu toata energia din tine… cu tot gandul tau curat… cu toate simturile ce te ghideaza zi de zi. Cat timp crezi nimic nu se pierde. Cat timp speri totul este posibil. Cat timp visezi realitatea se poate schimba.

Nu accepta sa te transformi intr-o marioneta sociala. Nu accepta sa faci rau, pentru ca ti s-a facut rau. Caci atunci vei deveni ceea ce ai blamat. Nu permite nimanui sa iti fure sufletul si lumina interioara, caci intunericul este de mii de ori mai dureros decat o torta pe care o incearca vantul.

Oamenii sunt frumosi. Oamenii sunt buni. Oamenii sunt capabili de iubire… in toate formele sale… atata timp cat TU esti capabil sa vezi lucrurile astea.

Daruieste iubire, atunci cand primesti ura si indiferenta. Daruieste caldura sufleteasca, atunci cand ceilalti incearca sa te inghete cu recele din ei. Daruieste speranta, atunci cand ei te lovesc cu pesimismul lor. Si adu-ti aminte ca ceva, ori cineva este responsabil de comportamentul lor… si nu-ti permite sa devii inca o voce stinsa in durere.

Aminteste-ti ca frigul nu exista. El este absenta caldurii. Aminteste-ti ca intunericul nu exista. El este absenta luminii. Aminteste-ti ca in tine se intampla ceva… se intampla o viata de om, pe care nu ai niciun drept sa o distrugi… iar ei nu au niciun drept sa o schimbe.

Tu esti singurul care iti dictezi alegerile… obstacolele sunt doar scuze. Tu esti singurul capabil sa simta… ei pot doar sa vorbeasca. Tu esti singurul ce traieste… ei pot doar sa incerce sa traiasca viata ta. Si atunci da la o parte gura lumii, alunga criticile si rautatile gratuite. Construieste… fara sa-ti darami baza.

Te-ai nascut energie… si esti apt de putere… invata sa o folosesti in cele mai nobile scopuri… caci altfel… te vei transforma in putregai…

Si ce daca lumea e rea? Si ce daca uneori si viata pare prea grea?

Chiar iti permiti luxul de a te distruge pe TINE, acel sine ce creste departe de ochii oricui, pentru a deveni la fel cu ceilalti?

TRAIESTE!Traieste pentru tine… cu bunatate si speranta… cu zambete peste lacrimi… caci in momentul in care vei renunta… vei inceta sa mai existi….

“Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptator.

O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Esti un nemernic
Când n-ai un tel hotarâtor.

Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor.”(G. Cosbuc)

12 februarie 2010

Semi-iubire in trei acte scurte

Actul unu:

Parul ravasit ii acoperea ochii negri si urmele de rimel de pe obraji. Pe jos erau imprastiate toate dovezile noptii trecute. Privea pierduta printre razele de soare ce spargeau perdeaua si totul devenea din ce in ce mai clar.

Tragea cu nesat din tigara, sperand ca macar fumul sa ii poata ascunda pacatul. In dreapta sa dormea un necunoscut si totusi urmele de pe bratele sale ii pareau atat de familiare.

Se jucase de-a iubirea fara sa fie atenta la reguli si a pierdut totul: demnitatea.

Si-a cautat sufletul printre asternuturi de matase, cu ochii inecati in lacrimi si mainile tremurande. In pieptul ei incepuse sa auda bataile de inima uitata... poate ca nu murise de tot... poate ca mai exista speranta... si poate ca el o sa o ierte...

Actul doi:
Si parca nu-i parea atat de rau pentru ceea ce facuse. Pana la urma fusese doar vina lui.

De ce a lasat-o singura, cand ea l-a rugat sa nu plece? De ce n-a sarutat-o ca inainte? Si cum a putut sa spuna nenorocitele alea de vorbe, cand o tinea de mana?

I-a cerut doar o dovada, un gest sincer de iubire... si el i-a spus cu atata nonsalanta ca nu are de ce sa se teama... "suntem eu, tu si restul lumii"...

Si a pierdut-o definitiv... caci inima ei simtea doar pentru "noi si restul lumii"...

Actul trei:
Sunteul fermoarului ii zgaria amintirile... dar mana nu se putea opri. A asezat pe fundul valizei prima noaptea de dragoste, cand ea s-a pierdut in el pe ritm de stele cazatoare.

Cu mana stanga a pus, peste curata nebunie, conversatiile nesfarsite, in care ii adormea pe piept si i se trezea in vise.

A luat de pe covor cutia cu dorinte neimplinte, a carei cheie el a pierdut-o in gelozii absurde... se va gasi un altul care sa poata s-o deschida... si a ascuns-o in buzunarul lateral.

In mana dreapta tinea toate clipele pe care el nu i le-a daruit- abia acum a realizat cat sunt de multe- si le-a trantit peste trecut.

A picurat lacrimi peste bagajele din suflet si a incuiat valiza cu un ultim oftat.

A aruncat in mare tot ce a fost frumos si a izbit de stanci "Te iubesc-uri" false... ce nici macar nu au facut ecou.

Lui i-a lasat doar dor si tardiv regret... intr-o scrisoare pe care a semnat: "Si totusi... DRAGOSTEA EXISTA!"...

10 februarie 2010

Pai lucrul acesta se simte... nu se stie...

Tu crezi ca filmele pot deveni realitate?

Ca dragostea nebuna dezinteresata, plina de pasiune, cu nopti nesfarsite de vise si suflete pereche unite o putem avea zi dupa zi?

Saruturi sub ploaie torida de vara, ori furate in clipe de copilaresti reprosuri si apoi transformate in ore de extaz exista in viata reala?

Macar momentul cand privirile li se intalnesc si inimile lor uita sa mai bata ai fost capabil sa-l traiesti?

Sau sufletul ti l-ai daruit vreodata in totalitate fara sa-ti fie teama ca ea nu va putea sa aiba grija de el?

Ai privi-o in ochi si ti-ai vedea viata in ea, iar apoi ai face totul sa o pastrezi?

Tu crezi in suflete pereche?

Si crezi ca l-ai intalnit pe al tau sau inca nu a venit in viata ta?




Pai lucrul acesta se simte... nu se stie...

09 februarie 2010

Caci am apus in tine

E frig si pustiu dincolo de limita. Rafale de negare aluneca pe strazi promiscue, printre trecatori rataciti in vant.

Nu e nici noapte si nici zi, ci mov apus de rasarit de vise. Pe vechi alei imi pierd pasii grei de tristete. E frig dincolo de mine si inghet in suflet de copil.

Mi-e gandul prins in stele si stau spanzurate pe coltul de sus al lunii mele albastre.

Vad soarele in marea vida, dar pare prea departe acum sa-mi incalzeasca inima. Si mintea mea creeaza jocuri de lumini pe o planeta rece din galaxia mea.

Am obosit. M-am saturat sa rup din mine pentru a-ti da tie. M-am plictisit sa astept eternul din partea unui efemer.

Si nu ma mai impresioneaza astazi nici macar miscarile tale de revolutie ce-mi amagesc solstitiul... caci am apus in tine...

06 februarie 2010

In drum spre mare

Parfumul florii de castan in diminetile reci de primavara il simt acum peste amintirea ta. Sfaram intre degete petalele uscate ale greselilor noastre copilaresti si le las pe aripi de uitare.

Ochii mi se opresc ascupra valurilor mult prea nervoase ale marii mele si zambesc. Imi vad tot sufletul in ea si ii simt regretele ce le izbeste puternic de mal.

Agitata, cum este, nu si-a pierdut frumusetea, ba chiar imi pare acum minunata... atata putere si energie, in esenta de flexibil si fina textura... In tot cuprinsul si avantul ei, ceva ramane constant: cerul.

Astazi e calm si senin. Imi aduce aminte de tine.

O lasa in nebuna ei, dar stie ca el detine controlul.

03 februarie 2010

Regasire

Ii cad pe fata lacrimi din stele, dar ea nu se teme caci e amanta lunii si nimic nu o poate aprinde... si-a pierdut focul in drum spre iubire, cand alerga cu soarele de mana, spre cel sortit inimii sale.

A fost suficienta o clipa de ratacire si intunericul i-a luat mintile, lasand lumina doar in suflet. Acum ea trebuie sa invete sa nu se teama de umbre si sa aiba curajul de a-si urma simtirea caci este singura ce mai poarta harta vechiului drum.

Insa nu este atat de simplu, caci fara mana care sa-i tina torta, ea se ghideaza dupa soapte. A obosit si-o doare timpul fara tine. Cu inima in palme te asteapta la jumatatea traseului... are incredere in tine si-n pasii tai pe urme de dorinta.

E toata doar un zambet pe buze secate de saruturi false... iar mainile ii tremura de frigul imbratisarilor ce nu-i erau destinate...

Atinge-i buzele... cuprinde-i trupul...

02 februarie 2010

Scurt... si la obiect...

Frigul nu exista, este absenta caldurii... dar fara tine in bratele mele... il simt acut.

Intunericul nu exista, este absenta luminii... dar ochii mei ce nu te vad... ratacesc in bezna.

Ura nu exista, este absenta dragostei... dar lumea mea imi este indiferenta fara tine in ea.

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...