30 decembrie 2009

Exact... TRAIM

In cupa vietii timpul imi picura vin rosu de amintiri... secunda cu secunda alunec pe umbre cu zambetul pe buze, pentru ca am invatat de mult ca acolo unde exista umbra se afla si lumina... ochii imi clipesc franturi de viata si vad minunea de a fi printre picaturi de suflet... inima isi bate ritmul de copil pe acorduri de maturitate, iar trupul danseaza imbratisat de promisiunea paradisului pierdut... degetele mele picteaza vise multicolore pe peretii camerei... iar buzele mele sorb cu nesat din cupa destinului...

Tin un toast: pentru anii ce s-au scurs, pentru momentul ce ma face sa vibrez... pentru superbele bucati de efemer ce ma asteapta sa le traiesc!

EXACT!Aceasta este implinirea... TRAIM!

29 decembrie 2009

Ceartă cu mâine


Astăzi mă enervează ziua de mâine.

De ce?

Pentru că visele mele se întind până dincolo de ea...
Pentru că toate gândurile mele au strâns iluzii în ceasuri neîmplinite...
Pentru că noi pâna mâine suntem mai străini cu încă o zi...
Pentru că pare atât de indepărtată clipa ce vine, fără promisiuni de iubire...
Pentru că mă pierd în îmbrățisări false și în amintiri de ieri...

În același timp, îl iubesc pe mâine... pentru că-mi este străin și totuși știu că mă așteaptă cu pasiuni nestinse... pentru că este mai aproape de tine, decât azi... pentru că zborul meu mă poartă cu speranța spre un nicăieri plin de dorințe... pentru că știu că mâine va fi întotdeauna azi...

Pentru că eu sunt atunci... pentru că tu ești acum... pentru că NOI suntem deja acolo.

28 decembrie 2009

Ploaie in luna lui decembrie

Cand eram mica ma temeam de ploaie... ma speriau stropii grabiti ce se izbeau violent de asfalt si nu intelegeam de ce e trist cerul... cine l-a facut sa planga...

Acum am inceput sa o iubesc.

Ii ascult muzica si visele mele incep sa danseze pe strazi pustii, desenand cu pasii lor cercuri de lumina stinse sub picaturi reci.

Acum ii urmaresc cu degetele urmele lacrimilor pe geamul meu si ii simt regretele atator clipe pierdute in pustiu.

Uneori e furioasa si toarna peste pamant fulgere oarbe si tunete surde... rafale de vant ascutit si nori grei de amintiri dureroase.

Alteori e blanda, cu stropi timizi si raze de soare incurcate in ea... atunci imi arde sufletul cu dorinte, iar atingerea ei imi patrunde intreaga fiinta...si suntem una si aceeasi... un amestec de pasiune si furie in parul meu castaniu... frig si umezeala pe buze tremurande... siroaie salbatice pe trup cald...chipul meu pe oglinda fiecarei picaturi...

22 decembrie 2009

Rețeta zilei

Se amestecă într-un vas mediu 2 inimi și 3 ceșcuțe de nisip ud. Apoi se toarnă praf de mister si se lasă să crească.

Într-un alt vas se amestecă o nebunie de valuri și o ploaie de săruturi până se formează un aluat de îmbrățișări.

Se adaugă pasiune cu esență de scorțișoara și praf de stele pierdute în noapte. Se completează cu amestecul din vasul mediu și se presară deasupra iubire proaspătă.

Într-o tavă aleasă cu grijă de dinainte, se amestecă sufletul meu c
u al tău până când totul devine o cremă foarte dulce... se mai adaugă un pahar de nopți speciale, dacă nu devine compoziția destul de cremoasă.

Se aranjează visele nespuse pe marginea tăvii și se toarnăv amestecul din vas peste ele, până când acestea vor fi acoperite complet.

Se pune tava în cuptorul încins timp de... preferabil cât mai mult!

Se servește întotdeauna cu armonie!
Poftă bună!

14 decembrie 2009

Desăvârșește-mă!

Gândește-te la mine ca la un joc... un joc de culori în suflet de copil. Inchipuie-ți un vis și o dorință în pustiul dimineții. Ascultă îngânarea luminii cu intunericul și îmi vei recunoaște glasul.

Privește-mă ca pe un țărm... un țărm ce-și unduiește nisipurile în mare. Simte-mă în îmbrățișarea timpului și a spațiului.

Urmărește-mi zborul infinitului pe aripi de limită.

Atinge razele grăbite de soare și stinge dintr-o singură suflare focul creației.

Desăvârșește-mă!

12 decembrie 2009

Ninge...

Prima ninsoare...

Imi place sa visez.

Imi plac noptile in care scutur nori si pictez cu visele mele stelele.

Imi place sa oglindesc luna in cioburi de ganduri si sa ma joc cu reflexul cuvintelor pe peretii goi ai mintii mele.

Imi place cand visele mele imi umplu camera rece a sufletului si aprind dorinta in inima.

Visez pe aripi de ingeri proscrisi si las urma de zbor de fluturi albastrii.

Imi place ca dimineata razele soarelui imi saruta visul si ma trezesc in atata lumina... iar astazi mi-am vazut jocul sufletului in fulgi rataciti, gonind haotic pentru a-mi cuprinde suprafata...

11 decembrie 2009

Datoria

Îmi ești dator!

Cu ce?

Cu atât de multe încât îmi este teamă să mă apuc să le înșir... dar, de dragul meu, voi încerca.

Îmi ești dator cu raze de soare pe care ar fi trebuit să mi le prinzi în păr, în fiecare dimineață.

Îmi ești dator cu o cafea tare pe care ar fi trebuit să mi-o servești cu un praf de scorțișoară, în zilele în care (mi-)ai lipsit.

Îmi ești dator cu zborul viselor noastre, într-o noapte  în care număram stelele.

Îmi ești dator cu un trandafir alb lăsat pe pat, pentru toate dățile în care n-ai adormit cu mine în gând.

Îmi ești dator cu un sărut apăsat, ce trebuia să îmi rămână imprimat pe inima.

Îmi ești dator cu îmbrățisări târzii care trebuiau să îmi cuprindă sufletul.

Îmi esti dator cu tine.

Îmi esti dator vândut!

Și cred că o viață nu îți va ajunge pentru a-mi plăti atâtea... așadar, am decis să rămân cu tine și în cele ce vor urma!

10 decembrie 2009

Despre DOR


Aș vrea să îți spun că mi-e dor... dar iar îmi este dor?

M-am saturat de atâta dor și - să-ți spun sincer- nici nu cred că este real. Cred că este doar o făcătura ieftină, pe care o țin la îndemână pentru clipele mele de plictiseală sufletească.

Da, da mai am și dintr-astea. Apar, în general, înaintea somnului și se sting în culoarea visului.

Și știu că sunt nebună pentru că visez colorat... dar mă bucur. Ori, mai bine spus, mă simt ușurată, pentru că eu mă cre
deam bezmetică atunci când vedeam lumea în alb și negru.

Dar parcă vorbeam despre dor... cum am ajuns la vise, culori și nebunie?

Of, și doar mi-am promis că mă las de sărit și mă apuc de ocolit...

09 decembrie 2009

Cum vreau eu...

Astăzi nu-ți dăruiesc nimic.
Nici nu vreau și, sinceră să fiu, nici nu am ce...

Astăzi îți voi lua gândurile și le voi broda pe o pânză nouă de uitare, pe care o voi așterne peste durerea ta.

Astăzi îți voi fura amintirile și le voi topi în sentimente fără de tristețe, pe care ți le voi picura în cafea.

Tot astăzi îți voi împrumuta visele colorate, le voi amesteca în dorințele mele și îți voi picta cu degetele mele pereții sufletului.

Și, cred că, îmi voi face curaj să alung cu raze de speranță și fantasmele trecutului tău.

Ah, să nu uit! Îți voi dărâma munții și dealurile înalte în care te refugiezi atunci când orgoliul te împinge să vrei șă te ascunzi de mine; dar stai liniștit pentru că nu-ți secătuiesc marea de pasiune și nici râurile de tentații.

Și da, te vei împotrivi... dar crezi că îmi pasă?

Știi foarte bine că întotdeauna e ca mine!

08 decembrie 2009

Lectia mea de muzica

E un sunet ce-mi acopera auzul ratiunii atunci cand gandurile nu-mi dau pace.

E ca un clinchet de clopotei ce se sparge in valurile marii si apoi ramane impregnat in nisipul suprafetei mele.As putea indrazni sa spun ca e un cantec, dar uneori imi pare o adevarata simfonie.

Sunt clapele unui pian neacordat pe care degetele mele il mangaie. Apoi par corzile unei chitari ce ard in focul amintirilor. Sau cred ca as putea sa-;aseman cu glasul sirenelor ce-mi spulbera gandirea de stancile simtirii.

E melodia sufletului meu cantata in duet cu o inima nesigura. Si stiu ca ii lipseste ceva... o vioara... o vioara tinuta pe un umar puternic.... la care sa cante un arcus ferm, ghidat de un brat pasionat care sa nu piarda ori sa schimbe ritmul... ci sa-l armonizeze... sa-l completeze...

04 decembrie 2009

Unde mi-am ratacit gandurile?

N-am nicio farama de inspiratie, nicio urma de zbor de fluture care sa-mi schiteze cuvinte si nicio amintire care sa trezeasca in mine dorinta de a scrie.

Ce s-a intamplat cu mine?

Unde mi-am ratacit gandurile?

03 decembrie 2009

Un secret

Pot să-ți spun un secret?

Astăzi mi s-au frânt aripile în vis, mi s-au ofilit petalele gândurilor nerostite și culorile sufletului s-au împrăștiat în zare.

Și, tot astăzi, a apus ultima mea rază de speranță... în nori negri de lacrimi am plouat peste fantomele iubirii din trecut. Mi-au fost smulse ațele care mă ghidau și am fost aruncată pe o plajă pustie de viață.

Am renăscut, ori poate am murit de tot. Nici măcar eu nu mai știu.

Cunosc doar atât: mi-a fost lăsată inima.

Goală, singură și neîntinată te așteaptă pe tine, ca o pagină de jurnal, sp iei călimara răbdării și cu multă meticulozitate să te apuci să mă scrii...

02 decembrie 2009

Nuditate...

Am ramas fara idei, fara ganduri, fara cuvinte si fara suflet.

Cred ca le-am pierdut in miez de noapte, cand rataceam intre doua vise. Acum le caut printre frunze uscate, pe drumuri triste.

E soare, dar imi este atat de frig. Nicio haina nu ma poate imbraca la fel cum o faceau ideile mele cusute cu fir de viata. Nicio bluza nu-mi incalzeste pieptul precum gandurile mele impletite cu dorinta. Nicio esarfa nu-mi cuprinde gatul asa cum doar cuvintele mele nespuse o puteau face.

Nicio raza de soare nu ma mai atinge daca mi-am pierdut sufletul in noapte...

Si daca toate acestea le-am pierdut in miez de noapte, pe tine unde te-am pierdut?

01 decembrie 2009

O clipa a orei...

As vrea sa-ti daruiesc o clipa a orei din care sunt facuta, dar mi-e frica sa nu o risipesti.

As vrea sa-ti daruiesc bucata de efemer din care m-am nascut, dar ma tem ca o vei pierde.

As vrea sa-ti daruiesc coltul meu de suflet in care iubesc, dar ma tem ca va fi prea ascutit si te vei rani in el.

As vrea sa-ti daruiesc aripi din visele mele, dar mi-e teama ca zborul lor va fi prea rapid pentru tine si le vei pierde.

As vrea sa-ti daruiesc atatea lucruri din mine, dar frica de a ma rataci in tine ma opreste.

Asa ca-ti daruiesc cuvinte, pe care incerc sa le impachetez in hartie de suflet cu funda de iubire.

28 noiembrie 2009

Sunt fericita!

Dimineata m-am trezit speriata de soare. Am crezut ca m-am blocat in vis. Scortisoara din cafea avea gust de zbor de inger si mirosea a aripi mangaiate de fluture. In jurul meu pluteau aburi de speranta, iar fumul de tigara se transformase in dor.

In baia mea curgea dorinta si m-am spalat in pasiuni ascunse. Parfumul meu lasa in urma note de iubire amestecate cu iasomie, iar pasii mei plutesc deasupra frunzelor uscate.

Sunt fericita!

Cand am uitat ce inseamna sa iubim?

Cu pasi marunti si nesiguri ma pierd in drumul meu spre soare.

Mi-e tot mai greu sa imi dau seama ce e dincolo de toata rautatea lumii, de ranile ramase deschise si lacrimile secate de vanitate. Incerc sa-mi ascund sufletul de copil in pleoapele grele de visuri. Doare atat de tare neputinta si m-am saturat sa incerc mereu sa aflu ce e dincolo de masca.

In jurul meu doar fum si inimi ce lovesc fara mila in speranta si iubire.

Cand ne-am pierdut jocul si zambetul senin?

Cand am uitat ce inseamna sa iubim?

26 noiembrie 2009

Planetele noastre...

Nu avem nimic în comun și totuși planetele noastre se ciocnesc zi de zi.

Ne împrumutăm lunile și ne împărțim stelele.
Ne amestecăm galaxiile și ne rotim anotimpurile.
Polii noștri par a se respinge, dar gravitațiile noastre ne aduc atât de aproape.
Eu îți împrumut râurile venelor mele, iar tu îmi dăruiești focul inimii tale.
Mă agăț de aerul din tine, iar rădăcinile tale își iau seva din pământul din mine.

Arunci nori pe cerul meu, aduc furtuni pe suprafața ta.
Ne jucam în lanurile de flori udate de rouă, iar serile ne găsesc îmbrățișați în valurile mării.
Avem același răsărit, iar degetele noastre desenează noapte de noapte alte orizonturi.

În fiecare dimineață începem a ne căuta pe alei până ieri neaflate...

25 noiembrie 2009

Cearta-ma!

Astazi ai voie sa ma certi!

Sa ma certi cu dragoste si sa ma critici cu dor. Sa-mi reprosezi cuvintele nerostite si apusurile fara tine, momentele risipite in zare, dorintele inecate in mare si pasiunea stinsa de teama. Sa ma pedepsesti pentru clipele de ratacire si vise neimplinite, pentru zborul nesigur al aripilor mele, pentru zambetele uitate in colturi de lume si pentru pacate nesavarsite inca.

Astazi iti daruiesc tie destinul meu... dar te rog sa nu-i dai drumul din mainile tale...

24 noiembrie 2009

In spatele fiecarei temeri se afla o dorinta neimplinita...

Iti daruiesc gandurile mele, in buchete de eternitate.

Cu multa migala, aleg franturi de amintiri ce ti le scriu pe aripi stranse de fluture. Mi-am rupt inima in bucati de curcubeu, ce le presar acum sub pasii tai grabiti. Ai grija si calca, te rog, cu blandete, fara a-ti rataci drumul.

Sufletul meu ti-l daruiesc in pagini de viata scrise cu pana inmuiata in vise si speranta.

Diminetile ti le torn in cafeaua ce ti-o indulcesc cu dor. Imi pastrez noptile pentru mine, caci sunt singurele in care pot sa te simt aproape.

20 noiembrie 2009

Alegeri

Mintea mea, astazi oarba precum un liliac, refuza sa mai creada cuvintele absente de ieri. Vorbele tale imi amesteca gandurile... imi provoaca dorinta si teama... imi impletesc visul si dorul.

Fug de tine in iluziile trecutului, pentru ca mai apoi sa-mi izbesc dorinta nebuna de fantoma ta in viitor. Vin de nicaieri, spre a ajunge niciunde. Cu masca de fier si mainile incatusate de amintiri ma ascund si ma lupt cu frica ta de a ma gasi.

Nu stiu de ce ma pierd de drum... si intotdeauna aleg sa ma ratacesc pe cararile mult prea intortocheate ale destinului...

18 noiembrie 2009

Eu... niciodata... tu... imposibil

Eu... dezbracata de mangaierea subtire a unui strop de culoare. Rapita de Niciunde, in lumea lui Priveste, las doar o mana intinsa spre viata. Doar vantul imi mai curge prin par, iar clipa imi sufoca visul. Eternitatea ma reneaga, cu valuri de amintiri ma smulge din bratele tale si-mi izbeste inima de stele.
Luna ma ia de mana si ma poarta spre abisul de lumina in care de atatea ori ne-am inecat sufletele.
Pentru tine eu... niciodata...
Tu pentru mine... imposibil...

17 noiembrie 2009

Pe drumuri

Pe drumuri diferite, cu alte idei si alte planuri acum... o copila certata cu soarele... si cu zanele...
Iar geamurile mi-au inghetat fara rost... strang ierni de asteptare.
Nu mai am ganduri, ci pasari cu aripi smulse de vantul nepasarii, cu zbor ingenunchiat de temeri.
Inconjurata de flori, pe acea terasa necunoscuta tie... neprihanita si totusi plina de pacat...

16 noiembrie 2009

Astazi...

Astazi imi voi picura culori in inima.
Cu mare grija, voi lua iluziile si le voi picta cu fapte... cu rosu aprins de dor peste care arunc lumina. Imi strang temerile in manunchi de vise si asez umbre de uitare aramie pe colturile ascutite.
Cu ochii inchisi si sufletul in palme aleg nuante de violet si albastru pentru a da noblete tentatiilor ce imi rascolesc fiinta. Peste amintiri torn curcubeu de zambete, format din lacrimi de regrete, taiate de razele experientei.
Gata! Cred ca e timpul sa imi desavarsesc opera...
Dar ma impiedica un singur lucru...
Nu stiu cum sa te pictez pe tine!

15 noiembrie 2009

Voi fi aici...


Nu pictez aripi de fluture, ci creez fluturi, parfum de flori, raze de curcubeu si stropi de roua cu toate simturile mele. Simt, respir, vad, aud si gust tot ceea ce este in preajma mea prin filtrul propriei mele sensibilitati. Sparg vise si construiesc poduri spre altele noi. Cant viata si fredonez clipa. Traiesc nemurirea cu fiecare clipa de efemer ce imi curge prin vene...

05 noiembrie 2009

Hai sa fugim!

Hai sa fugim! Hai sa ne ascundem de lume! Hai sa pacalim soarele si sa ne daruim lunii! Hai sa alergam in vise si sa zburam in realitate! Hai sa ne topim intr-o imbratisare si sa ne lasam purtati de val! Orizontul e aici si acolo... iar noi suntem pretutindeni!

Momente ale zilei...

Imi plac diminetile cu aroma de cafea, imbratisate de noi. Imi plac dupa-amiezile cu miros de ceata, stinse de sarutul nostru timid. Si serile ce ne invaluie in scortisoara strivita intre degetele noastre, cu vise impletite in realitate, cu soapte ce le aruncam in noapte… cu suflete daruite in palme, cu pleoape grele de vise… cu tine… cu mine… intotdeauna cu noi.

04 noiembrie 2009

...pana la intotdeauna

Pasii grabiti ce-o fac as vrea sa ma duca la tine. Visul ce-mi sta pe pleoape vreau sa mi-l implinesti. Cuvintele pierdute in soapta as vrea sa le auzi. Joaca-te cu degetele in parul meu si atinge-mi cu blandetea ta inima. Saruta-mi buzele usor si deschide-mi sufletul. Fa noaptea… lumina si tacerea… rasete. Da-mi infinitul clipei si fa picatura de ploaie … marea noastra. Hai sa ne ratacim… in nicaieri!Fara ziua de azi, fara cea de maine, caci noi le-am prelungit pana la intotdeauna!

30 octombrie 2009

Sunt... imi esti...

Sunt clipa ratacita dintre momentul ce a fost si cel ce va veni. Sunt gandul hoinar ce-ti alearga prin minte atunci cand nu poti sa dormi. Sunt prima raza de soare ce fura noaptea in zori. Sunt briza marii ce-ti aluneca pe trup. Sunt totul cand viata pare nimic. Dar tu ce-mi esti? Suspin dulce de o clipa, vis pe genele mele, intuneric luminii mele, arsita in suflet si motiv pentru care nu mai exista nimic!

22 octombrie 2009

Baietilor deghizati in barbati...

Am intalnit baieti tristi ce se joaca de-a barbatii doar de dragul datelor din buletin. Baieti care cred ca cheia inimii unei femei se obtine prin bani si cadouri. Baieti care au impresia ca pentru a fi acceptati si primiti in patul unei FEMEI trebuie sa inceapa sa isi etaleze potentialul material.

Poate asa si este, daca te limitezi la a plati pentru ceva ce se poate numi cu usurinta un serviciu. Poate asa si este, daca acea FATA nu se vede decat ca un obiect scos pe piata placerilor. Poate ca este si mai trist sa vad ca pana la varste destul de inaintate nu au intalnit inca ACEA persoana care sa ii placa si sa ii accepte pentru ceea ce sunt ei cu sufletul, cu trupul si cu mintea.

Initial m-am speriat. Romantica din mine a refuzat sa accepte ca aude bine. Apoi mi-am dat seama cat de saraci sunt de fapt acesti BAIETI. Cat de limitati sunt in a avea incredere in sine si cat de oropsiti sentimental. Traiesc intr-o lume superficiala unde au impresia ca doar ceea ce se vede si se cumpara are importanta.

De ce va complicati, dragii mei, cu astfel de FETE? De ce nu aveti incredere in voi ca puteti sa cuceriti o FEMEIE si fara a va pune pe masa cardurile de credit? De ce nu acceptati ca este posibil ca o FEMEIE sa va priveasca ca pe un om, ci nu ca pe un pachet de actiuni la bursa?

Dati-va o sansa sa cunoasteti si astfel de persoane! Dati-va o sansa sa va aratati adevarata fata!

Nu va mai prezentati de la bun inceput statutul financiar daca vreti sa cuceriti pe cineva de calitate, pentru ca tot ce veti reusi va fi sa atrageti atentia FETELOR cu data de expirare, cu minte deficitara si cu suflet pangarit de dorinta de avutie.

Si daca asta va doriti de la viata, macar faceti un efort intelectual si dati-va seama ca nu aveti de ce sa va plangeti de situatia precara sentimentala, pentru ca voi sunteti cei care o atrageti.

Stiu, va fi greu sa iesiti din rutina superficialitatii. Stiu, va va fi greu sa incercati sa fiti voi, daca pana acum nu ati fost decat banii vostri. Stiu, va fi dificil sa gasiti in voi alte metode de captare a atentiei, daca pana acum masina de lux era simbolul masculinitatii voastre. Stiu, va veti speria ca nu sunteti suficient de buni. Stiu, va veti speria cand cineva o sa doreasca sa va descopere pe voi cu bune si cu rele. Stiu, insa, si ca daca iti doresti ceva de calitate trebuie sa oferi la randul tau calitate.

Iti doresti ca un fotomodel (folosesc notiunea de fotomodel in sens general, chiar nu am prejudecati legate de fetele care se afla in aceasta industrie; dar intelegeti voi mai bine la ce am vrut sa ma refer)sa iti umple patul? Cumpara-i o pereche de pantofi.

Iti doresti ca o FEMEIE deosebita din toate punctele de vedere sa iti umple viata? Atinge-i sufletul cand o prinzi de mana.

Este atat de simplu. Trebuie sa stii ce vrei, pe cine vrei si mai ales cine esti!

O sa fiti surprinsi cand o sa vedeti ca exista persoane care va plac si dincolo de statutul social, iar atunci, dragii mei, veti descoperi ce inseamna cu adevarat fericirea, implinirea si iubirea!

12 octombrie 2009

Daca...

Daca eram o luna, as fi fost... iulie
Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost... sambata
Daca eram o parte a zilei, as fi fost... noapte
Daca eram un animal marin, as fi fost... un delfin
Daca eram o directie, as fi fost... inainte
Daca eram o virtute, as fi fost... curaj
Daca eram o personalitate istorica, as fi fost... Cleopatra
Daca eram o planeta, as fi fost... Neptun
Daca eram un lichid, as fi fost... sampanie
Daca eram o piatra, as fi fost... rubin
Daca eram o pasare, as fi fost... paun
Daca eram o planta, as fi fost... un trandafir alb
Daca eram un tip de vreme, as fi fost... furtuna
Daca eram un instrument muzical, as fi fost... pian
Daca eram o emotie, as fi fost... Iubire
Daca eram un sunet, as fi fost... tunet
Daca eram un element, as fi fost... foc
Daca eram un cantec, as fi fost... Garou - Belle
Daca eram un film, as fi fost... Serendipity
Daca eram o carte, as fi fost... Lorelei- Ionel Teodoreanu
Daca eram un fel de mancare, as fi fost... ciocolata de casa
Daca eram un oras, as fi fost... New York
Daca eram un gust, as fi fost... mentol
Daca eram o aroma, as fi fost... aroma cafelei cu scortisoara
Daca eram o culoare, as fi fost... turcoaz
Daca eram un material, as fi fost... matase
Daca eram un cuvant, as fi fost... "Pasiune"
Daca eram o parte a corpului, as fi fost... buze
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost... seninatatea
Daca eram o materie de scoala, as fi fost... sociologia
Daca era un personaj de desene animate, as fi fost... Sailor Moon
Daca eram o forma, as fi fost... forma diamantului
Daca eram un numar as fi fost... 2
Daca eram un mijloc de transport, as fi fost... avion/barca
Daca eram o haina, as fi fost... o rochie neagra, de seara...

06 octombrie 2009

Obsesia de a promite in van!

Nu inteleg de ce rasa noastra umana are o problema atat de mare in a-si tine promisiunile facute. Urasc cand cineva spune ceva, asigura pe altcineva de un anumit lucru, iar apoi, fara niciun fel de scuza, ori motiv, nu se mai tine de cuvantul dat.
A devenit un reflex sa spui “Te sun maine”, “Te caut maine”, “Te anunt eu”, de ce nu ar deveni reflex si punerea in practica a acestora?
E chiar atat de greu sa fim sinceri si sa recunoastem cand nu mai avem de gand sa cautam pe cineva, ori cand nu suntem siguri ca putem sa ii fim de folos si sa ii spunem in fata “imi pare rau, nu cred ca am cum sa te sun”, “nu stiu cand te voi suna, dar probabil in viata asta o voi face” etc.?
E chiar un lucru atat de dificil sa nu mai folosim minciuna ca vaselina sociala?
Inteleg, traim in secolul vitezei si al timpului prea putin, dar daca tot facem un efort sa scoatem ceva pe gura, macar sa spunem ceva ADEVARAT!
Seriozitatea, punctualitatea si respectarea cuvantului dat sunt calitati ce incep sa devina din ce in ce mai rare si mai putin importante! Pacat!

26 august 2009

!!!!!!!!!!!!!

Cred ca am sa ajung persoana non grata in micutul si fascinantul nostru orasel. Cel putin datorita penultimului meu post, cel intitulat „Totul sau mai putin totul”.

Ma surprinde si nu ma surprinde ca lumea s-a concentrat asupra RELATIEI, ci nu asupra a ceea ce am scris eu. Este si normal, spiritul de barfa domneste asupra noastra!

Eu, la fel ca voi toti, nu stiu ce s-a intamplat in relatie, ci ce s-a discutat despre EA si asta am incercat sa punctez si sa dezbat, lucrurile pe care lumea le spunea facand referire la relatia aceea( Si in general cand discuta despre relatii). Vina poate ca a fost si a mea ca m-am enervat repede si am inceput sa scriu pornind de la factorul declansator. Am facut-o stiind si faptul ca Mangalia este un oras mic, toate lucrurile se afla foarte repede, asa ca nu are rost sa ne ascundem dupa deget si sa ne prefacem ca vai daca nu ziceam eu nu s-ar fi aflat. Aici multa lume a fost ipocrita si proasta(pentru ca v-ati dat seama despre CINE este vorba fara ca macar eu sa dau vreun nume).

Asa ca lasati analiza relatiei, ca de asta m-am lovit si eu si tocmai asta am vrut sa CRITIC!

NU MA INTERESEAZA cum este EA/EL, ce a facut EA/EL, ci ma intereseaza parerea voastra asupra ideii de dependenta materiala si sociala a unei fete/femei in ziua de astazi. Ma intereseaza sa vad cate persoane gandesc ca o fata ce umbla cu un tip cu bani este considerata, in prima instanta, materialista, pentru ca in momentul cand se desparte de el sa i se spuna ca este nebuna pentru ca renunt la beneficiile materiale, si cate persoane nu gandesc asa. Cititi cu atentie si lasati protagonistii sa isi vada de viata lor, pentru ca oricum numai EI stiu ce se petrece sau nu se petrece in relatia lor.

Ok, imi fac si eu mea culpa pentru ca am dezvaluit de unde mi-a venit ideea postului, dar sincera sa fiu nici nu credeam ca or sa fie atatea persoane incapabile sa vada la ce m-am referit eu, depasind momentul "oare despre cine o fi vorba?".

Cu ce va incalzeste pe voi daca stiti CINE, ce, cum, cand, unde si de ce? Va schimba viata cu ceva? Va adauga ani pe lista, bani in cont, minte in cap?

De ce nu incercati sa va ganditi de ce lumea gandeste gresit(din punctul meu de vedere) si crede lucruri desuete despre ceea ce fac anumite fete/femei in ziua de astazi?

P.S.:Fara comentarii anonime si ascunse dupa pseudonime de genul X,Y, un baiat, o fata etc. Ori lasati cu numele vostru, ori mai bine scutiti-va de acest efort.

04 august 2009

Asa este oare?

"Majoritatea subiectelor de pe blogul tau sunt de factura romantica (useless). Poate daca ai scrie tratate de medicina, daca ai dezbate vreo teorie a fizicii te'am considera un mic geniu, o fata cu adevarat desteapta. Deocamdata esti doar un umanist, ne lovim de ei la tot pasul, dar am putea trai ok si fara. Ei fac umbra pamantului traind din si in vise, folosind ceea ce altii au descoperit, incearca sa descopere sau se chinuie sa intretina. Poate ar avea nevoie de o coma cu ketamina..sau poate sunt valabile versurile celor de la Parazitii: "utilitatea ta pe pamant..""

Intrebarea nu se refera la potentialul meu de inteligenta, ci la faptul ca rolul umanistilor este cel conturat de catre respectiva persoana.

Mai aveam nevoie de romantici? Mai aveam nevoie de visatori, intr-o lume ca a noastra?

Va rog sa imi spuneti!

Cu drag,
M.

28 iulie 2009

Totul sau "mai putin totul"

Bani, vacante, plimbari si statut social- totul. Oare?!
Am asistat zilele trecute la o discutie destul de interesanta, daca stai sa o privesti in profunzime si incerci sa o analizezi.
Unul dintre cei mai bogati baieti din Mangalia s-a despartit de prietena lui, ori ea s-a despartit de el, nu cunosc in detaliu ce, ori cine a cauzat ruptura si oricum nu asta conteaza. Am inteles ca acesta, dupa ce si-a vazut fosta prietena in compania altui baiat, a avut o cadere nervoasa ce s-a finalizat la sectia Urgente. Apoi cei doi si-au reluat relatia pe care o aveau de ceva ani buni de zile.
Mirarea mea a derivat insa din discutiile celor din jur, care se intrebau de ce a renuntat fata respectiva la el, cand el ii oferea TOTUL. Acest tot , in perceptia lor, era o situatie materiala mai mult decat buna, un statut social ridicat si iesiri doar impreuna cu el, adica practic o dependenta.
Poftim? Renuntarea la libertatea ta si la identitatea ta este catalogata mai nou ca fiind ceva normal, in conditiile in care vin satisfactii pe alta parte. Faptul ca tu dai la o parte aceste lucruri, pentru ca probabil iti doresti si altceva, pentru ca probabil te-ai plictisit sa depinzi de cineva, inseamna ca esti vreo proasta, ori vreo inconstienta?
Sincer acum, ce viata este aceea in care universul tau se concentreaza in jurul unei singure persoane? Cum poti spune ca traiesti o viata perfecta, daca tu esti vazuta ori numai cu el, ori doar stand in casa?
Si ceea ce m-a frapat si mai tare a fost faptul ca nu doar fetele au pus intrebarea „De ce a renuntat la el, cand ii oferea totul?”, ci inclusiv baietii. Asta apropo de ideea cum ca doar fetele sunt materialiste.
Mi se pare incredibil acest sistem de gandire. Mi se pare incredibil aceasta maniera de a judeca lucrurile. Mi se pare incredibil ca si in ziua de astazi se gandeste ca o femeie ce renunta la beneficiile materiale este nebuna.
Vai, dar cum a putut sa vrea altceva de la viata, cand prin simbioza putea sa aiba ceea ce „toata” lumea isi doreste?! Vai, dar ce nu i-a convenit?! Eh, si ce daca nu prea avea voie sa iasa din casa si sa aiba prietene, avea totul doar!
Unde este dorinta de independenta, de libertate? Unde este emanciparea feminina despre care se tot vorbeste? Unde este demnitatea ta ca om de a nu depinde de nimeni, in afara de tine insuti? Unde sunt principiile si valorile pe care ar trebui, in mod logic zic eu, sa ne cladim viata si intreaga exsitenta?
Cum adica sa stau eu la mila si la dispozitia cuiva? Asta este sclavie, adica nici macar sclavie pentru ca o fac de buna voie. Mai degraba i-as spune prostitutie ascunsa. Da, exact asta este.
Nu afirm ca ea nu l-ar iubi, ori nu l-a iubit. Nu stiu decat ei doi ceea ce s-a intamplat intre ei si cum a decurs relatia si ce anume a provocat despartirea, dar stiu ca societatea judeca stramb si pe model invechit.
Gata, nu mai traim pe vremea cand singura modalitate de a reusi in viata insemna casatoria cu un barbat bogat. Gata, acum cu putin efort putem prin noi insine sa ne atingem idealurile in viata.
Compromisuri exista si vor exista intotdeauna, dar consider ca nu trebuiesc facute cu pretul libertatii tale.
Ce ar fi fost daca ea era casatorita cu el, acesta si-ar fi gasit o alta si ar fi alungat-o fara resentimente din viata lui?
Ar fi ramas fara nimic, plangandu-si de mila, plangandu-si anii pierduti in zadar, in care tot ce ea ar fi facut era sa depinda de el din punct de vedere material, social si ,de ce nu, emotional.
Haideti sa ne maturizam totusi! Haideti sa incercam sa nu mai credem ca asta inseamna totul! Haideti sa il credem pe Cioran cand spune ca „Poti sa ai totul in momentul cand nu mai ai nimic.”!

08 iulie 2009

"Nu te judeca dupa ceea ce esti astazi ci dupa ceea ce poti sa devii maine.’‘

De cand eram mica au existat presiuni asupra mea. Familia, educatoarele, invatatoarea, profesorii si cei care ma cunosc au observat in mine o tanara speranta, o fetita ambitioasa si cu o mare putere si dorinta de cunoastere.
Imi aduc si acum aminte cum am invatat sa citesc. O colega de clasa de la gradinita stia literele si ne citea cat apuca din subtitrarile filmelor de la televizor. M-am dus acasa i-am stresat pe ai mei sa ma invete alfabetul, dupa care citeam singura,noaptea, Pinocchio. De fiecare data cand mi se spunea ca nu pronunt un cuvant corect, ma duceam in camera alaturata si il repetam ori de cate ori puteam, pana cand eram aprobata. Invatatoarea mi-a dat la sfarsitul clasei a IV-a o diploma de merit pentru „cea mai ambitioasa eleva- viitor lider”.
A urmat scoala generala, unde speriata de situatia noua in care ma aflam, am pornit la drum ca o eleva mediocra. In primul semestru notele mele nu erau tocmai la asteptarile parintilor, ori a colegilor ce ma stiau din anii trecuti, cand de fiecare data terminam prima. Am plans, am simtit o enorma presiune asupra mea si m-am ambitionat sa imi depasesc limitele. Am reusit intr-un singur semestru sa imi ajung din urma colegii si sa iau la sfarsitul anului premiul I. Au urmat concursuri, olimpiade, spectacole. Toata lumea avea asteptari foarte mari de la mine, eram eleva care vorbea extraordinar de mult, fara a spune prostii. Citeam carti pe care altii le-ar citi in mod normal in ultimii ani de liceu. Scriam compuneri si comentarii singura. In clasa a VIIIa am devenit presedintele consiliului elevilor, toata scoala ma stia, toti profesorii ma admirau si ma dadeau exemplu. Primul moment in care am dezamagit a fost atunci cand am refuzat sa ma duc la Olimpiada de Geografie. Nu ma simteam pregatita, mi-era frica de faptul ca as putea sa esuez si mi-am primit multe reprosuri din cauza aceasta.
Niciodata nu am fost buna in conditii de stres. Intotdeauna am dezamagit atunci cand stiam ca toti au asteptari de la mine. Prima dovada a fost insasi examenul de capacitate. Olimpica la Limba si Literatura Romana, am reusit sa iau doar 8,25 la examen. Un soc total pentru mama si mai ales pentru profesorul meu. Am depus contestatie si mi-a fost marita nota la 9. Cat am plans si cat de rau m-am simtit in perioada aceea numai eu stiu. Mama era extrem de dezamagita, toti prietenii de familie nu puteau sa creada ca obtinusem note atat de mici la examen. O singura persoana m-a incurajat si m-a facut sa rad din nou, recapatandu-mi increderea in mine. O persoana foarte speciala inimii mele, care pana atunci nu prea imi acordase atentie, tatal meu. A fost singurul, care auzindu-ma plangand la telefon, radea si imi spunea sa ma calmez, caci voi ajunge eu la facultate, iar acolo 9 va fi nota foarte mare.
Am ajuns la liceu. Bineinteles ca debutul a fost similar celui din generala. Aceleasi emotii, acelasi loc in clasament, pana in semestrul al doilea cand mi-am redobandit statutul.
A urmat cel de-al doilea examen important din viata mea, bacalaureatul. Rezultatul a fost ca si prima data mult sub asteptarile mele. De ce mi-a fost mai frica(sa ii dezamagesc pe cei importanti din viata mea) nu am scapat. Doar ca de aceasta data sufletul mi-a fost vindecat de persoane la care ma asteptam mai putin, prietenii mei. De ce spun ca ma asteptam mai putin? Pentru ca am crezut ca le-am inselat asteptarile, pentru ca stiam ce pretentii aveau de la mine si am vazut ce am reusit sa le ofer. Doar ca se pare ca ei m-au inteles. Se pare ca ei si-au dat seama cum sunt eu cu adevarat si ca au realizat ca nu sunt tocmai cea mai rezistenta persoana la stres.
Mi-am dat seama ca am alaturi de mine, persoane mari, foarte mari. Oameni carora le pasa de mine si care au invatat sa ma iubeasca asa cum sunt. Chiar daca din cand in cand imi reproseaza anumite aspecte ale personalitatii mele, stiu ca s-au obisnuit cu mine.
O lume intreaga ma poate judeca si arata cu degetul, ei insa nu o vor face. Ei vor rade alaturi de mine si vor avea in continuare incredere in mine. Ce daca i-am dezamagit o data, ce daca nu am dovedit pana la capat tot ceea ce eu pot, ei ma cunosc si stiu de ce sunt in stare. Ei cred in mine in continuare, iar acesta este cel mai important lucru.
In momentele de fata nu am nevoie de reprosuri, de cuvinte grele si pareri de rau ca mi s-a acordat incredere, ci am nevoie de dragoste si de sustinere. Am nevoie de prieteni.
O lume intreaga imi poate spune ca am dezamagit. O lume intreaga imi poate spune ca nu am fost atat de buna pe cat s-au asteptat ei, dar lumea mea intreaga este alaturi de mine. Lumea mea formata din prieteni stie ca pot si ca aceasta a fost doar o cazatura, ci in niciun caz o prabusire.
Va multumesc! Va multumesc ca ma tineti de mana si ma ajutati sa ma ridic! Va multumesc ca imi sunteti alaturi si ma incurajati sa imi vad de drum! Va multumesc ca atunci cand plangeam disperata spunand ca sunt doar o proasta, o idioata ce lasa impresia de fata desteapta, mi-ati deschis ochii! Va multumesc ca m-ati luat de mana si mi-ati atins sufletul!
Va multumesc ca nu m-ati judecat dupa ceea ce sunt astazi, ci dupa ceea ce pot sa devin maine!

07 iulie 2009

Stop existing and start living!

Ce am facut? In ce ne-am transformat? Ce fel de bestii si demoni ne domina si ne coordoneaza pasii in viata?

Cum am ajuns in stadiul acesta atat de avansat de degradare sufleteasca? Unde s-a dus omenia? Unde a disparut dragostea? Unde se afla compasiunea? Unde sunt copiii din noi ce visau la o lume de poveste?

Instinctul nostru de supravietuire s-a transformat in instinct de inavutire. Vrem TOTUL cat mai repede si cat mai usor. Calcam pe cadavre, ucidem vise, oameni, plante, animale. Ucidem tot ceea ce inseamna viata, pentru niste hartii pe care oricum nu le luam cu noi dupa ce murim. Ne ucidem spiritul si traim in starea de hoit, inconjurati de putrefactie si duhoare. Nu ne este sila? Nu ne vine sa vomitam cand ne vedem in ce conditii am adus lumea?

Si animalele ucid si plantele ucid, dar la ele totul are o limita. Ele asigura un echilibru, noi asiguram un dezastru. Chiar atat de orbiti suntem de bani incat sa nu ne dam seama ca puterea nu sta in mainile noastre, ci in energia planetei pe care traim?

Pamantul niciodata nu va pierde. Terra intotdeauna isi va asigura echilibrul si daca acest echilibru va fi disparitia rasei umane cu siguranta se va ocupa de aceasta.

Cum putem sa ne complacem in mizerie si dezastru? Unde este frumusetea? Unde este muzica? Unde este arta? Unde sunt oamenii?

Va rog frumos sa imi spuneti!Ii caut, vreau sa ii aduc la viata si vreau sa lupt alaturi de ei. Vreau sa cred ca lumea se construieste pe vise, nu pe cosmaruri. Vreau sa cred ca demnitatea si bunul simt sunt adevaratele valori. Vreau sa cred ca frumusetea porneste din suflet si se raspandeste la exterior. M-am saturat de mere ce arata extraordinar pe dinafara, iar inauntru sunt putrede si mancate de viermi.

Lasati-i pe cei care inca mai vad cu ochii sufletului sa nu isi piarda vederea. Lasati-i pe cei care viseaza si cred sa construiasca. Asa a inceput totul, de la un vis, de la o idee, de la increderea ca se poate. Da, lumea este rea. Da, lumea este cruda. Da, dar copilul din noi inca nu a murit si cu putin efort il putem face din nou sa simta inocenta pe care tot incercam noi sa o seceram din fiintele noastre.

Exista dragoste. Exista si oameni. Trebuie insa sa incepem sa vedem acest lucru in noi, pentru ca apoi sa ni se deschida cu adevarat ochii si sa privim in jurul nostru.

Eu cred ca se poate. Indiferent ce imi vor spune toti “binefacatorii” din jurul meu. Refuz sa imi alterez sufletul. Refuz sa omor copilul din mine care visa ca intr-o zi va vindeca pe toata lumea, care credea in unicorni si in basme. Eu nu imi voi omori cei doi ochi mari ce ma privesc cu sufletul. Nu voi permite ca un monstru din exterior sa loveasca fetita cu pampon rosu si sa o inraiasca. Imi datorez in primul rand mie acest lucru. Indiferent ca societatea ma va obliga sa imi aleg masti pentru supravietuire, dincolo de acestea se va afla copilul care am fost. Ochii mei vor pastra sclipirea, iar inima mea va cultiva dragostea.

Si cu atat mai mult, nu voi calca in picioare visele si idealurile marete ale celor din jurul meu. Voi fi acolo sa ii sustin, pentru ca mi-am dat seama de multa vreme ca omul este o fiinta sociala si traieste prin oameni. Oamenii sunt cei care il fac sa existe. Iubirea este cea care il alimenteaza. Putem traim cateva minute fara aer, cateva zile fara apa, cateva saptamani fara mancare si doar 3 luni fara oameni.

Amanuntele pecuniare, beneficiile materiale ne pot face doar sa traim in lux, dar in momentul in care ambitia pentru a le avea depaseste barierele bunului simt se ucide spiritul. Degeaba existam daca NU TRAIM!

Stop existing and start living!

P.S.: Acest post a inceput sa se contureze in mintea mea ascultand muzica lui Michael Jackson. Iti multumesc ca ai existat si ca m-ai invatat ca indiferent de varsta, mereu putem fi copii. RIP! Long live The KING!



04 iulie 2009

Ladies and gentlemen, please place your bets!

Pasiune. Nebunie. Splendoare. Dragoste. Nori. Rai. Foc. Iad. Si pretul platit?!

Cum se face ca de cele mai multe ori in viata ne indragostim de persoanele care nu simt acelasi lucru pentru noi? Ce anume ne atrage la ele? Este “indragosteala” sau adrenalina? Faptul ca nu ne sunt la “indemana” le face fascinante, ori sunt ele insele cele care ne prind in mrejele lor prin tot ceea ce reprezinta?

Ma aflu la o varsta a “marilor descoperiri pe planeta iubirii”. Prietenele mele sunt si ele in aceeasi situatie. Ne plangem una alteia ca am vrea sa traim si noi o iubire mistuitoare, o iubire care sa ne lase fara aer si multe bla-bla-uri de genul. Apoi stam si ne gandim ca totusi parca nu am vrea sa suferim si sa dam peste vreun badaran care sa ne calce in picioare sentimentele si demnitatea.

Si atunci unde este echilibrul? Si atunci cum putem sa spunem ca suntem pregatite pentru ceea ce vrem?

Oricat am visa si fabula noi despre mica/marea/prima etc dragoste, cred ca acest sentiment este unul dintre putinele lucruri cu adevarat imprevizibile in viata. Nu avem cum sa ne indragostim la comanda, ori cum sa ne placa o anumita persoana dupa ce am bifat X-urile necesare pe lista de calitati. Este un joc de noroc. Risti si castigi, ori risti si pierzi totul. Partea proasta in toata povestea asta este faptul ca nu tu hotarasti daca vrei sau nu sa joci. Mai degraba tu esti miza. Iubirea te arunca pe masa de joc si apoi astepta ca ruleta sa se opreasca. Si aici intervine norocul? Nu. Cred ca aici intervine destinul.

Imi place sa cred ca intre dragoste, destin si om exista o colaborare foarte stransa. Adica: dragostea se aseaza la masa de joc, iti ofera tie libertatea de a te pune miza cu valoarea dorita, iar destinul invarte ruleta pentru tine avand grija ca el sa nu iasa niciodata in pierdere. Totusi ai si tu un cuvant de spus in toata povestea asta. Daca miza ta este mica, atunci degeaba te astepti la un castig mare, dar te consolezi in cazul in care ai pierdut caci pagubele au fost minore. Daca miza ta este mare, atunci tine-te bine pentru ca poti sa pierzi mai mult decat totul.

Ce ne facem in cazul in care nu stim ce si cat vrem sa pariem, iar apoi ne trezim in situatia de a nu ne conveni castigul, ori de a nu suporta infragerea.

Of, de ce trebuie sa fie totul atat de complicat? Sau este totul prea simplu, iar noi din obisnuinta facem tantarul armasar?

19 iunie 2009

Si acum?... Inainte...

Tremur... suspin... nici nu mai stiu daca ceea ce bate in pieptul meu este o inima, ori un simplu reflex. Mai am inima? Mai am vene si artere, ori m-am transformat intr-un robot social proiectat sa functioneze dupa reguli stricte?
Nu pot sa inteleg de ce am atatea ganduri, atatea regrete, atatea vise... unde incap? Ma simt pierduta si regasita in acelasi timp. Cum pot sa explic nebunia mea? Vreau sa zbor, dar parca as vrea sa plutesc pe apa, ori mai bine sa alerg de nebuna pe plaja...
Vreau atat de multe lucruri, dar parca mai bine nu as vrea nimic. Vreau sa pot. Vreau sa vreau. Vreau sa visez. Vreau sa urc. Vreau sa cobor. Vreau. Vreau si iar vreau. Si iar ma enervez pe mine pentru ca ma opresc la „vrut”si nu trec la fapte.
Si daca nu e bine ceea ce vreau? Si daca de fapt nu asta vreau?
Hei, Timp, unde fugi? Stai putin sa vorbim! Cred ca amandoi avem sa ne dam cate o explicatie.
-De ce?
-Nu ma intreba pe mine, cand tu insati esti raspunsul.
-Cum?
-Asta ai aflat de mult.
-Incotro te indrepti?
-Incotro vrei tu sa zbori, sa plutesti ori sa alergi.
-Dar eu nu vreau sa zbor, sa plutesc ori sa alerg.
-Esti sigura? Mai gandeste-te o data.
-Cui ma lasi?
-Intotdeauna tie.
-Voi reusi?
-In masura in care crezi in tine.
-Unde ai fost cand am avut mai mare nevoie de tine?
-Te-am purtat pe bratele mele.
-De ce m-ai lasat sa plang si sa sufar?
-Pentru a deveni ceea ce esti azi.
-De ce nu mi-ai oferit mai multe zambete si bucrii?
-Pentru a putea sa apreciez cu adevarat atunci cand ai parte de ele.
-Sunt ceea ce ti-ai dorit?
-Esti ceea ce ti-ai dorit?
-De ce stai de vorba cu mine?
-De ce imi pui atatea intrebari?
-Si acum, spre ce ne indreptam?
-Inchide ochii, daca ai curaj, si vei afla.
-De ce ar trebui sa am incredere in tine?
-Ai vreo alternativa mai buna?
-Ce mi-ai pregatit?
-Exact ce mi-ai cerut.
-Nu imi mai aduc aminte.
-Atunci de ce ma mai intrebi?
-Si EL?
-Care EL?
-Stii tu!
-Nu mai bine decat tine.
-In loc sa ma lamuresti, mai tare ma zapacesti.
-Eu? Te rog frumos sa nu dai vina pe mine pentru actiunile tale.
-Vei mai fii aici?
-Ce te face sa crezi ca am plecat vreodata?
-Imi vei mai raspunde la intrebari?
-Intotdeauna retorice.
-Sunt obosita.
-Esti odihnita.
-De unde stii?
-Din aceleasi surse pe care le folosesti si tu.
-Te grabesti?
-Niciodata mai tare ca tine.
-Si eu?
-Mereu aceeasi, intotdeauna altfel.
-Crezi?
-Vad.
-Ce te faci daca intr-o zi eu ma voi ascunde de tine?
-Hm, nu o faci deja?
-Daca intr-o zi eu voi lua controlul asupra ta?
-Niciodata nu ai fost sub controlul meu.
-Si acum?
-Inainte...

08 mai 2009

Jocul...


Stii unde sunt nu?
Ma gasesti acolo in departarea freamatului de vise, unde m-ai lasat atarnata de firul dragostei tale. Iti ia cam mult timp sa ma afli, ori poate ca nici nu iti doresti. Poate ca m-ai inchis in amintirea trecutului, ai calcat peste umbra mea ce te bantuia in prezent si nici nu vrei sa stii de mine in ceea ce va fi. Ori poate ca ma lasi prada uitarii, care sa imi devoreze umbrele, ma arunci in cusca trecutului, ca apoi tu sa ma salvezi si sa ma faci sa iti fiu devotata si recunoscatoare pe viata. Sau este un alt test de-ale tale prin care sa imi dovedesc ce-urile necesare implinirii faptului de a ne iubi?
Iar ai nevoie de marturisiri, iar te simti nesigur si stingher in sentimente. Of, nechibzuitule, ma lasi tot pe mine sa indur frigul singuratatii si teama iluziilor, pe tine scutindu-te doar de tacerea mea, pentru ca stii ca nu voi rezista fara sa iti imput si sa iti strig greul ce ma apasa. Te inteleg si te accept asa cum esti: un fir de cer, un nor de iarba, o raza de ploaia si o picatura de soare.
Vezi, nici gandurile mele nu imi mai sunt loiale, iar ratiunea face legaturi inacceptabile de mine pana acum. Seduci si distrugi pentru a-ti atinge scopul suprem. Ma vrei pentru tine intr-o incapsulare a timpului pierdut in ziua de Ieri, ma alungi pentru tine in teama zilei de Maine.
Ori ce va fi cu mine, daca nu rezist si daca nu-ti trec granitele? Esti atat de sigur pe tine si pe slabiciunile mele incat nici macar nu iei in calcul posibilitatea de a esua.
Te cunosc aproape cat ma cunosc pe mine, anume deloc. Si tocmai asta imi place asa de mult la tine, ca ma lasi sa ma imbat cu ideea de control, ma lasi sa cred ca este ca mine, cand de fapt fac totul ca tine.
Ne atragem si ne respingem ca doi magneti aruncati in mana societatii, ne plimbam polurile unul pe langa altul pana cand careva dintre noi va fi mai puternic si il va atrage pe celalalt complet. Si daca unul va respinge atat de tare, incat il va arunca pe celalalt in capatul pierdut al luminii? Ah, scuza-ma, din nou uit ca esecul pentru tine nu exista.
Bine, atunci sa facem jocul meu dupa regulile tale. Reguli pe care, sper ca esti constient, le voi incalca ori de cate ori voi avea ocazia tocmai pentru a-ti da tie satisfactia de a ma sanctiona.
Cum adica nu am voie? Sa inteleg ca nu iti place atunci cand eu iti preiau rolul si ma transform comportamental in tine?
Stai linistit, imi place doar sa te vad nervos, imi place sa te vad tremurand din toate incheieturiile cand vezi ca lucrurile nu ies asa cum vrei tu. Esti atat de dulce cand vrei sa te impui, cand faci pe seful, incat daca te-ai vedea cu ochii mei te-ai pierde in fiinta ta pentru totdeauna.
Gata, este tarziu! Da-mi voie sa iti sarut pleoapele grele de visuri si sa iti spun "Somn usor"!
Ne mai jucam si maine!

02 mai 2009

Capitulare...


Urmele mele raman adanc in nisipul rascolit de vant. Ma asez pe tarmul marii, privesc cu nesat nemarginirea si inchid ochii. Azi sunt libera sa visez...

„Ai venit in sfarsit! Te asteptam de multa vreme, copila!

Asa... inchide ochii, de aici ma ocup eu de tine... de sufletul tau... de trupul tau... de mintea ta...

Afunda-ti mainile in nisip. Mai adanc. Mai profund. Vreau sa te simt in scoicile zdrobite. Vreau sa ma simti in podul palmelor tale, pana cand nu vei mai fii in stare sa ti le scoti din capcana mea.

Am trimis vantul sa iti rasfire parul. Am trimis valurile sa iti cuprinda fiinta. Nebunia lor iti va dezgoli trupul, iar spuma marii te va imbraca in rochie noua. Simti cum arzi, dar parca esti rece. Ori poate ca iti este trupul infrigurat si sufletul aprins...

Nu! Nu incerca sa mi te impotrivesti. Stii si tu ca acum este deja mult prea tarziu. Te-ai abandonat in nesfarsirea mea, iar acum trebuie sa mi te daruiesti toata.
Iti sarut buzele cu sare. Multa sare. Ti le usuc in asa fel incat sa devii din ce in ce mai insetata de mine.

Iti racoresc sufletul cu briza mea. Te atat si apoi iti dau drumul. Pentru o clipa. Pentru un moment de nebunie, ce iti intuneca judecata si te face sa mi te predai la nesfarsit. Ma joc cu tine pentru ca tu vrei, pentru ca tu ma lasi.

Faci pe ipocrita acum si o sa imi spui ca nu iti place? Betia delirului si ameteala orgasmica sunt singura hrana de care ai nevoie si tu stii foarte bine acest lucru! Asa ca nu incerca sa mi te impotrivesti. Nu incerca sa te zbati sa imi scapi din lanturile de alge. Nu incerca sa deschizi lacatele de scoici cu perlele lacrimilor tale, pentru ca nu vei reusi.

Ah, ce naiva sunt! Am uitat ca agonia si extazul la tine se impletesc in a putea sa fii neputiincioasa. Sangele pulsand mai repede, si mai repede in venele tale inecate de trecut iti face inima sa bata mult mai puternic, iar placerea devine mai mare.

Vicleano, aproape ca m-ai pacalit cu falsa ta neprihanire spirituala! Tu, de fapt, tocmai asta ai asteptat, ca cineva sa te citeasca fara a-ti deschide copertile.

Am reusit mai mult decat atat, copilo! Am reusit sa rup paginile manjite cu cerneala si chiar am avut neobrazarea sa arunc cuvinte la intamplare pe foile ramase goale. Acum ai blestem de viata ca in propozitiile timpului tau sa folosesti corespunzator semnele mele.

Te am pentru eternitate, oricat de incapatanata ai fii si nu vei vrea sa recunosti.

Cum? Simplu. Ti-am posedat intai trupul, prin porii tai am patruns adanc in suflet si ti l-am dominat. Cu trupul si sufletul aflate sub stapanirea mea, ratiunea nu a avut de ales si a ingenunchiat singura.

Tu mi te-ai predat, pustoaico! Nu ai pentru ce sa ma acuzi!

Ai vrut sa trisezi in jocul cu mine si pana la urma ai cazut in propria ta capcana. Mi te-ai daruit de bunavoie, asa ca nu vreau sa aud nici macar un repros din partea ta. Nu puteam sa te stapanesc, daca tu nu ai fi vrut sa imi devii sclava.

Acum dormi! Viseaza! Esti libera in lanturile mele si tu stii asta. De fapt nici nu am nevoie sa te incatusez cu ele, pentru ca revii din propria initiativa la mine...

Zambesti?! Smechero...”

22 aprilie 2009

Pentru ca AZI va fi INTOTDEAUNA MAINE


Inchid ochii. Imi abandonez visele doar LUI. Ii daruiesc totul meu numai LUI. Respir fumul pe care inocenta mea, arsa de focul LUI, acum il scoate. Fum. Asta este tot ce a ramas din mine, moneda de schimb a pacatului, ultima frontiera spre extaz, primii pasi facuti in agonie.

Ma doare luna. Imi sfasie carnea de pe mine fiecare raza de soare. Noaptea neagra imi este oglinda a sufletului. Nimeni si nimic nu ii pot lua locul. Ma amagesc zi de zi cu doze de asa zisa fericire. O fericire de carton ce se rupe imediat. O fericire ce nu dureaza. Un mizerabil stupefiant.

Imi bat joc singura de sufletul meu, mintindu-l zi de zi ca: „Maine il voi gasi pe EL. Maine ma voi salva.” . Maine vine in zadar, pentru ca eu l-am prelungit pe azi pana la intotdeauna. Maine nu exista decat in esenta timpului de ieri. Maine este o raza de speranta ce incearca disperata sa sparga obscurul lui azi. Maine este salvarea mea. Victoria mea asupra rastignirii oferite de destin.

EL este MAINE. EU sunt AZI. Si amandoi asteptam miezul noptii pentru a ne intalni...

De ce nu vii? De ce nu ma lasi sa ma daruiesc cu totul tie? De ce ma tii prizoniera intre gratiile unui timp ce imi pustieste fiinta?

Unde esti? De ce iti ia atat de mult sa ma gasesti, sa te gasesc? De ce nu ma lasi sa fiu acolo? De ce nu imi saruti buzele si nu ma trezeste din acest cosmar? De ce nu ma iei de mana si nu fugi cu mine spre nicaieri?

Cum poti sa traiesti fara mine, cand eu fara tine ma simt lipsita de orice vibratie vitala? Cum poti sa ma tii la distana? Sa fii rece? Sa fii de neatins? Cum ma poti amagi in halul acesta, cand eu stiu ca TU existi dar refuzi sa mai apari?

De ce ma lasi de izbeliste sa fiu prada usoara ispitei si sa te incurc intre necunoscuti? De ce lasi destinul sa ma imbete cu amagirea ta si sa imi fure timp pretios? De ce le permiti altora sa ma atinga?

De ce nu faci pasul decisiv? De ce nu mi te arati?

AZI! ACUM! Chiar nu intelegi ca nu mai am rabdare pana maine? Ca nu mai rezist pana maine?

Ce vrei de la mine concret? De ce m-ai facut sa te cunosc daca acum intarzii sa apari? Prin ce semn imi voi da seama ca esti chiar TU si nu ALTUL?

De ce te visez chiar si atunci cand nu dorm? De ce sunt constienta de existenta ta si te caut in fiecare faptura ce imi trece prin fata ochilor? De ce nu ai ajuns inca la mine? De ce te impiedici de ALTELE? De ce te retin ALTELE?

Gata. M-am calmat. Mi-am administrat o doza de speranta. Mi-am sedat dorintele. Ca de fiecare data cand ma apuca disperarea de TINE. Ca de fiecare data cand durerea de a nu te avea (inca) imi strange sufletul. Ca de fiecare data... pana maine.

Maine vei fi aici... Maine esti al meu din nou... Maine sunt a ta... Maine vine pentru o eternitate...

09 aprilie 2009

Continuarea visului pierdut...

In cautarea mea nebuna adesea ma impiedic de himere. Sunt ingeri decazuti, dar nu sunt EL-ul meu.

Ii seamana, dar nu-l egaleaza. Ei nu sunt decat ispite aruncate, la fel ca si mine, de furia nemarginirii pe Pamant, ce doresc sa se reintregeasca.

Si nu reusim decat sa ne irosim timp pretios unul pe celalalt, amagiti ca, in sfarsit, ne-am regasit.

Si visul meu nebun se incurca deseori in itele alteia. Si ingerul meu decazut ma cauta necontenit. Dar ea nu-l saruta la fel ca mine. Ea nu ii daruieste inocenta trupului, cum as face-o eu. Si el simte. Si il doare. Si ar urla de disperare pentru a ma gasi mai repede.

Cum este, suflet, ea? Nu ii sclipesc ochii, la fel cum mi-ar sclipi mie, atunci cand ii daruiesti trandafiri albi, nu? Nu tremura carnea pe ea, asa cum imi tremura mie, atunci cand cu mainile tale ii definesti trupul, nu? Buzele ei nu au aroma mea si nu iti potolesc setea, asa cum faceam eu candva in Iadul Nostru, nu?

Zulufii ei nu se incurca in jocul degetelor tale, atunci cand la lumina lunii iti pierzi mainile prin parul ei, nu? Surasul ei nu-ti topeste gheata inimii, iar atingerea ei nu te face sa vibrezi suficient, nu? Iar cand te certi cu ea si astepti ca glasul ei sa sparga tacerea, ea se multumeste sa fie muta, nu?

Nebunia din ochii mei nu se vede si in privirea ei, nu? Ea nu-ti alearga nebuna prin vene, asa cum am facut eu cand am cazut impreuna in pacat, nu?

Unde esti, suflet? In care ea ma cauti?

29 martie 2009

Vis la marginea luminii...



M-am pierdut in zare. Am privid infinitul si pentru o clipa am ras. Un ras nervos izvorat din neputina mea de muritoare. Am rupt bucata de efemer din care sunt facuta si mi-am renegat trecutul. Am tanjit viitorul impletit in clipa nebuna a prezentului. Mi-am strans pumnii si cu o ultima suflare m-am aruncat in vis.

Era atat de frumos si atata lumina. Simteam fiori reci ce imi strabateau trupul si picaturi de ploaie calda ce imi linisteau buzele. Vantul imi contura fiinta, rafalele sale salbatice ciopleau bucati din trupul meu si cu o taietura precisa imi desavarseau corpul. Parul imi era lasat pe spate si zulufi rebeli cadeau pe sanii mei, acoperindu-i. Ca niciodata goliciunea mea nu ma mai stingherea. Simteam libertatea cum imi alerga nebuna prin vene si imi iriga fiecare particica a noii EU.

Nebunia frutunii de ganduri si inundatiile de cuvinte treceau pe langa mine fara sa ma atinga, fara sa ma rapuna. Simteam totul in clipa de nimic.

Eram fericita. Nu stiam cum sau de ce. Era inexplicabil si de nedescris fiorul ce ma fulgerase, dar puteam sa imi dau seama ca este fericire.

Pentru un moment mi-am pierdut mintile si m-am abandonat in bratele nemarginirii. Era cald. Era bine. Raza de soare ma imbraca, norii imi pudrau chipul, apa imi umezea buzele si pamantul ma hranea. Eram vie, mai vie ca oricand.

Eram singura. Si oricat de minunat era totul la un moment dat nimic nu mi se mai parea suficient. Nu aveam cu cine sa impart Raiul si ma simteam coplesita, trista si ingandurata.

Am privit in jos.

EL era acolo. Atunci am simtit focul ca imi mistuie noua fiinta. Nu mai doream nemurirea, tanjeam sa alunec spre Iadul lui. Tremuram gandindu-ma ca as putea pata puritatea mea cu mangaierile lui, ma ingrozeam imginandu-mi ca imi va atinge buzele si va face ca apa ce le scalda sa fiarba pentru el. Simteam atata dorinta si putere, incat pacatul era singura mea eliberare. Mi-era rusine de gandurile mele, dar nu le putea opri. Veneau de nicaieri si se strangeau in dune ce-mi acopereau ratiunea.

Atunci EL a ridicat privirea si mi-a zambit. Blestemata sageata a lui Eros a fost acel zambet!

Ce puteam sa fac? Sa risc? Sa pierd totul pentru o clipa de nebunie? Daca el e doar tentatie, iar eu imi fac vise nebune? Daca el este doar ispita, iar eu sunt slabiciune si cedez, iar apoi voi pierde totul? Dar daca nu ma supun si focul din inima mea ma va ucide? Dar daca nu risc si pierd ocazia de a afla ce este demonul?

Am inchis ochii si am alunecat. Am cazut in bratele lui si am simtit pacatul. Si imi placea asa de mult, era atat de bine in mainile sale. Mi-am pierdut orice urma de ratiune, de etica si de morala, dar nici ca imi mai pasa. Sentimentele ce ma copleseau acum, rupeau din castitatea mea, lasand la suprafata o fiinta ce nu stiam ca pot vreodata fi. Nu mai exista si nu mai imi trebuia nimic. EL era orice si totul. EL avea cheile si raspunsurile universului meu. EL ma stapanea si imi indruma fiecare miscare. Eu eram EL in corpuri diferite, iar EL era EU in actiuni complementare.

Era furtuna in Rai si acolo sa traiesc devenea din ce in ce mai greu. Am crezut ca, alunecand spre el, voi aduce soarele in Iadul lui. Mi-a fost fatal.

Inifinitul s-a maniat pe nesabuinta mea. A luat mana de pamant ce ma hranise si a amestecat-o cu bucata de efemer ce o abandonasem la inceput. Apa de pe buzele mele a aruncat-o peste acestea, iar cu aerul mi-a conturat vechea fiinta si m-a azvarlit pe Pamant. A avut grija ca inima si mintea mea sa integreze amintirile din Iad, iar dorinta sa ma calauzeasca nebuna in a-l gasi pe demonul ce trebuie sa ma salveze.

Mi-a pus conditie cu limba de foc ca: doar daca il voi gasi pe EL si impreuna vom forma ARMONIA, ne va da voie sa fim fericiti impreuna in Rai. Asa ca sufletul meu este calator nebun ce alearga aici, pe Pamant, in cautarea salvatorului.

Vom fi ca doua pietre ce se vor ciocni si vor forma din nou scanteia universala. Vom fi ca apa si soarele ce creeaza curcubee. Vom fi tunetul si fulgerul ce vor ploua peste pamant intregirea noastra.

E visul meu nebun... ce-l cauta pe al tau.

Mircea Cartarescu - Cand ai nevoie de dragoste

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

13 martie 2009

VREAU O MINUNE!



13.03.2009 20:23
Sunt un pic nebuna. Un pic mai nebuna decat de obicei, vreau sa zic.

Vreau sa ma indragostesc!

Vreau sa ma daruiesc total si inconstient! Vreau sa-mi daruiesc fiinta, sa ma las manipulata si sa ma imbat in fiecare clipa din cupa de vin a iubirii!

Vreau sa creez universuri, sa plang, sa sufar si sa fiu fericita pana la extaz!

Imi doresc sa ma pot abandona in bratele unui LUI si sa nu mai vreau sa ma regasesc prea curand, ori chiar niciodata.

Sa-mi bantuie visele si sa-mi inunde gandurile. Prezenta lui in sufletul meu vreau sa ma faca sa uit de somn, de mancare, de lume si totul sa se piarda intr-o singura privire, un singur gest, un singur cuvant al sau.

Sa vibrez cu toata fiinta. Sa-mi pierd capul si glasul. Sa fie stapanul meu, iar eu sa ma las de buna voie posedata si dominata.

Nu vreau sa stau lipita de el. Nu vreau sa-mi uit principiile si scopurile in viata. Nu, a nu se intelege vreodata acest lucru. Vreau pur si simplu sa-mi dovedesc ca ma pot desprinde total de trecut, de suferinte si sunt gata sa incep din nou.

Sunt pregatita sa experimentez senzatii si situatii noi.

Vreau sa nu mai fiu amortita si sa nu mai tremur in fata umbrelor din trecut!

Sa-mi infrunt temerile si ca niciodata... SA IUBESC! Sa iubesc si atat. Sa ma descopar pe mine cu adevarat indragostita. Sa-mi fortez limitele si sa scot din mine O FEMEIE!

Pentru ca, da, atunci ma voi considera femeie. Atunci voi considera ca am maturitatea sufleteasca pentru a fi FEMEIE.

O femeie completa, totala ce poate tine in palmele sale lumea pentru ca a descoperit-o intr-un barbat.

Un barbat. Cu siguranta, el ce ma va face sa fiu femeie, trebuie sa fie BARBAT. Sa arate ca unul, sa gandeasca si sa se poarte precum unul. Sa fie capabil sa daruiasca emotii, trairi si momente de care sa devin dependenta.

Sa ii reprosez doar faptul ca-l iubesc prea mult si sa zambesc cand ii spun acest lucru, pentru ca in sinea mea voi sti ca tocmai acest „prea mult” este ceea ce imi doresc.

Sa fiu capabila sa ma schimb in bine pentru el. Probabil ca „binele” acesta va depinde doar de perceptia lui, o sa ganditi. Va inselati, pentru ca acel barbat va fi parte din mine, deci si parte din gandurile si pretentiile mele. Acel barbat ma va ajuta sa scot la iveala toate acele lucruri pe care-mi este teama sa le eliberez singura.

Sa ma sarute si sa mi se opreasca pentru cateva momente bataile inimii. Sa ma atinga si sa-i simt degetele cum se pierd in pielea mea. Sa ma ia in brate si sa ii apartin. Sa fie chimia TOTALA, sa fie explozia ENORMA si sa fie focul NIMICITOR.

Sa distruga tot ce a fost, lasand loc pentru tot ceea ce va fi. Sa arda raul din trecut, iar binele sa ramana neatins. Sa mor si sa renasc in imbratisarea sa, iar el sa ma ia ca pe o simpla fiinta biologica si sa ma transforme cu adevarat in om.

„N-ai cum sa ma ranesti. Cineva a facut asta deja inaintea ta. N-ai cum sa ma ranesti, dar ai putea in schimb sa ma iubesti.” (Taxi – Cineva inaintea ta)
„Nici nu stiu ce-as vrea sa faci/ Sa ma iubesti sau sa te prefaci?/S-ar putea sa regreti ca m-ai intalnit/ E-atat de greu sa fiu iubita./ Nu mai simt nimic, nu mai vreau nimic/ Nu mai stiu sa mangai nici macar un pic./ Nu, nu sunt asa./ Pur si simplu asa e viata mea./ Vad ca inca n-ai plecat, vad ca inca mai esti,/ Asa ca daca te-ai hotarat sa stai si sa ma iubesti:/ Invata-ma sa iubesc;/ Ajuta-ma sa traiesc;/ Invata-ma, stiu ca-i greu,/ Dar ajuta-ma sa fiu eu;/ Invata-ma sa nu plang;/ Ajuta-ma sa pot in brate sa te strang;/ Invata-ma sa rad, dar inainte invata-ma sa plang!/ N-am mai zburat de atata timp in vise./N-am mai umblat printre nori./N-am cantat de-atata timp in vise./N-am mai visat in culori./Nu, visele mele nu mai au chip, nu mai au glas/ Si sunt singurul lucru care mi-a ramas./ Invata-ma sa rad, dar inainte invata-ma.../...sa iubesc/ Si-as mai vrea sa te rog sa nu uitam: Dragostea e simpla, dar noi cand ne iubim o complicam!” (Taxi – Invata-ma sa iubesc)
"Reiau acum povestea aia veche cu sufletul pereche/ Se zice ca fiecare are undeva, undeva in lumea asta,Jumatatea sa./Eu, deocamdata, imi impart singuratatea-n doua:
Iau eu jumatate si jumatate imi las mie./ Ce bine o sa-mi fie, deocamdata./Da' stiu c-odata si-odata trebuie sa te gasesc./ Recunosc, n-am puterea sa te recunosc./ Jumatatea mea, cantecul asta-i pentru tine,/ Asculta-l bine si cauta-ma tu.../ Cand voi veni, inseamna ca m-ai chemat/ Cand te voi auzi, inseamna ca m-ai strigat,/ Cand voi fi, inseamna ca m-ai dorit,/ Cand te voi gasi, inseamna ca m-ai cautat./ Cauta-ma tu ...Si daca e asa si cred ca e asa/ Inseamna ca pan' acum, jumatatea mea,/ Am trait pe jumatate, am visat pe jumatate /Si am pierdut o jumatate din viata fara sa-mi dau seama./ Crezi ca-i simpla drama, gandeste-te,/In definitiv e si a ta./ Nu prea merg pe la prieteni vechi Sa-ntreb ce sa fac./ Stiu ca nu pot sa imi spuna nimic/ Si atunci astept sa vina totul de la tine." (Taxi - Jumatatea mea)

11 martie 2009

Des MacHale - Antologie de vorbe de duh

Descriere carte

Specia colectionarilor e indeobste suspecta. Iti vine greu sa intretii raporturi firesti cu un insstapanit de vocatia arhivei. Indiferent daca respectivul aduna fluturi, scoici, tricouri de fotbalisti sau capace,un semn de intrebare tot ramane. Exista insa si exceptii, dintre care unele chiar simpatice.Este cazul lui Des MacHale, care a strans intre coperteo antologie de citate trasnet, cu pendulare intreumorul involuntar si replica sfichiuitoare.Caleidoscopul atrage atat prin semnaturile dinauntru,cat si prin larghetea domeniilor.Printre autori se numara, de-a valma, Groucho Marxsi Ronald Reagan, Emile Zola si Dean Martin, Max Beerbohm si Cassius Clay.Panseurile lor sunt delicioase si invita nu la zambet,ci direct la hohot. Un exemplu? Sa citam la intamplare:„O cunosc pe Doris Day dinainte de a fi virgina.' (Groucho Marx)

Recomand aceasta carte din toata inima. Starea de buna dispozitie indusa de diversitatea citatelor este incomprabila. Poate parea o lectura usora, insa iti solicita foarte mult cultura generala si perspicacitatea. Nu este o carte pentru cei superficiali, cu siguranta!
Comanda online

09 martie 2009

TE URASC!

Te urasc pentru ca destinul a facut ca noi doi sa ne intalnim exact atunci cand viata mea era mai agitata si nesigura.
Te urasc pentru ca gesturile tale pline de blandete, calmul tau si linistea sufleteasca pe care mi-ai insuflat-o au umplut tot spatiul din jurul meu si m-au cucerit treptat, fara ca eu macar sa imi dau seama.
Te urasc pentru ca m-ai facut sa vad cu alti ochi interzisul si mi-ai facut sufletul sa tanjeasca dupa el, sa-l doreasca mai presus de orice.
Te urasc pentru ca mi-ai daruit nemarginirea in nopti dureroase si mult prea intunecate. Te urasc pentru ca mi-ai facut pielea dependenta de respiratia si atingerile tale. Te urasc pentru ca mi-ai facut sufletul sa tangeajsca in continuu dupa al tau.
Te urasc pentru toate sentimentele ce mi-au posedat fiinta, iar apoi m-au distrus. Te urasc pentru ca ai stiut ce trebuie sa faci ca sa ma simt cu adevarat femeie. Te urasc pentru complimentele si gesturile delicate ce m-au cucerit, te urasc pentru chipul tau senin si dansul in doi sub clar de luna. Te urasc pentru ca m-ai facut sclava mangaierilor tale si pentru ca m-ai sarutat cu atata pasiune incat mi-ai sedat ratiunea.
Te urasc pentru ca ai avut curajul sa imi spui pa si sa ma abandonezi intr-un chin groaznic. Te urasc pentru lacrimile ce mi-au brazdt obrajii si noptile in care tresaream la orice adiere de vant. Te urasc pentru ca esti prezent in gandurile mele si m-ai facut sa nu mai imi doresc viata mea. Te urasc pentru ca mi-as vinde si ultima farama de suflet doar sa stiu ca si tu te gandesti acum la mine.
Te urasc pentru ca nu stiu cand sau daca ne vom revedea. Te urasc pentru ca nu cunosc abisul inimii tale, pentru ca nu stiu daca mai sunt prezenta in visele tale sau daca vreodata am insemnat ceva in viata ta.
Te urasc pentru ca m-ai lasat sa imi pierd capul sperand, iar acum taci.
Te urasc pentru stelele acum nu-mi mai indeplinesc dorintele.
Te urasc pentru vidul ce l-ai lasat in urma ta. Te urasc pentru amintirile ce bantuie toate lucrurile si locurile ce fac parte din tine.
Te urasc pentru ca sunt muta si nu pot sa imi strig sentimentele. Te urasc pentru ca nu vreau sa-ti cer mai mult decat o clipa de nebunie. Te urasc pentru ca sufletul meu tanjeste sa iti spuna macar pentru ultima oara „te iubesc”.

Recunosc ca m-am inspirat cu ideea, precum si faptul ca nu este dedicat nimanui ci doar un exercitiu de imaginatie. O melodie adecvata, ochii inchisi si empatia cazului sunt vinovate de ceea ce am scris mai sus.

01 martie 2009

Inchizand cicluri... de Paulo Coelho


Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale vieţii, momentele care se încheie.

Ţi-ai terminat munca?

Ţi s-a încheiat o relaţie?

Nu mai locuieşti în acea casă?

Trebuie să pleci într-o călătorie?

Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundîndu-te în “de ce”-uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum şi pentru ce motiv se întîmplară cutare şi cutare lucruri.

Dar te vei consuma degeaba şi la nesfîrşit, căci în viaţă, tu, eu, prietenii, fiii, fraţii tăi, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte.

Nu ne putem afla în prezent, ducînd dorul trecutului. Nici măcar întrebîndu-ne “de ce”. Ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întîrziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi.

Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă!

De aceea, cîteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hîrtiile, să arunci documente vechi, şi să vinzi sau să faci cadou o carte.

Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a se desprinde, a se avînta. În viaţă, nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să cîştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul.

Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţînare a “filmului tău personal” îţi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî.

Viaţa nu se află decît înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsînd “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce? Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele?

Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.

Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămîne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.

Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nicio persoană, niciun loc, nicio muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.

Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.

A se desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu sunt indispensabili. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci, închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te.

Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi oricare vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.

Asta e viaţa!

Imi dedic acest post. Am ales ca ziua in care il public sa fie ultima mea zi de 18 ani, adica inchiderea unui ciclu. Apoi mi-am dat seama ca anul acesta voi inchide multe alte cicluri de proportii semnificative: voi termina liceul si ma voi muta din Mangalia. Asa ca inchin un pahar de sampanie in cinstea tuturor lucrurilor ce s-au terminat, a celor care vor veni si a faptului ca maine fac 19 ani (coincidenta sau nu, e ultimul an cu prefixul 1, la anul inchid si acest ciclu :) )

19 februarie 2009

Alaturi de mine

Pentru ca post-ul „Un barbat” a avut un succes neasteptat de mare in randul cititorilor, o prietena m-a rugat insistent sa prezint si oferta, nu doar cererea. Mai pe intelesul tuturor sa incerc sa descriu si cum sunt eu si ce am de oferit celui pe care il astept si il visez.

Daca reuseste sa treaca de ifosele mele si multitudinea de asa zise teste pe care i le voi oferi subtil spre rezolvare, se va alege cu un sac de nervi, ceva fire albe, mai putine zile in calendar si cu „sansa” de a-si prelungi agonia traind alaturi de mine.

Alaturi de mine va descoperi ca NU poate sa insemne DA, doar ca la fel de bine poate insemna si CLAR NU. Problema va fi ca el este singurul in masura sa decida sub ce nuanta folosesc nu-ul, pentru ca eu cu siguranta nu ii voi oferi traducerea.

Alaturi de mine va vedea cum poate o persoana care are multa rabdare in general, sa devina extraordinar de agitata si nervoasa cand anumite evenimente intarzie sa se produca. Va fi asaltat de cel putin o suta de ori de intrebari de genul: „sigur vii?, sigur mai vine?, sigur mai mergem?, sigur mai mergi?, cand anume?, promiti tu? etc.”, va turba din cauza insistentei mele si intr-un final va fi linistit pentru ca timpul se va indura sa treaca si evenimentul sa aiba loc.

De cele mai multe ori ii va veni sa isi ia frumos campii decat sa mai asculte reprosurile mele pentru ce s-a intamplat cu un miliard de an in urma, rautatile mele gratuite menite sa ii improspateze memoria si bineinteles neincrederea pe care o afisez(care de cele mai multe ori este doar de fatada, pentru ca naivitatea mea ma face sa dau oamenilor mult prea multe sanse pana sa ma conving ca ei chiar nu le merita). Spre binele lui ar fi ca nu care cumva sa foloseasca aceleasi metode in cazul meu, pentru ca ori ii arat elegant usa pe unde poate sa plece, ori surzeste in timp ce ii rezum de ce e spre binele lui sa foloseasca iesirea in regim de urgenta „ACUM”.

Ar fi bine sa posede veleitati de „Mama Omida” pentru ca va avea mult de ghicit la capitolele ce vreau, unde vreau, cum vreau, de ce nu vreau, iar daca vreodata se va inampla minunea ca eu de buna voie si nesilita de nimeni sa imi exprim aceste „vointe” sa ia repede notite si sa bata un cui undeva.

Diferentele dintre copii de gradinita si eu in momentele de maxim alint vor fi minime. Nervii si rabdarea lui vor fi intinsi la maxim. Bineinteles ca si rasplata in cazul in care rezista va fi una pe masura.

Pretentiile si cerintele mele de cele mai multe ori vor parea de domeniul fantasticului, dar daca este baiat destept (si va fi ca altfel nu are ce cauta langa mine) va intelege ca sunt plauzibile in cazul meu.

O sa fie nevoit sa isi mai calce din cand in cand pe inima si sa accepte ca orgoliul meu uneori depaseste limitele bunului simt si ca am tendinta sa cred prea des ca doar eu am dreptate, ca doar eu stiu, ca eu nu sunt vinovata, ca eu nu trebuie sa imi cer scuze etc. Cu timpul insa acestea se vor estompa, deci mai adaugam un gram de rabdare la kilogramul deja necesar.

Independenta mea si dorinta de a avansa in toate domeniile s-ar putea sa il sperie sau sa ii lezeze masculinitatea, insa barbatul pe care eu il vreau va invata sa ia aceste lucruri ca atare si nu ca o tentativa de a-i subjuga masculinitatea. Disponibilitatea foarte mare pe care o am pentru prieteni si pentru timpul petrecut fara el va trebui sa o inteleaga ca pe o unealta de reglare a posibilei rutine ce ar putea aparea. Faptul ca ies cu prietenii mei (fete sau baieti) fara el, faptul ca nu il sun din 10 in 10 minute sa aflu ce face, ci doar atunci cand e nevoie sau nu devine deranjant, faptul ca nu intotdeauna imi doresc sa-mi impart timpul cu el nu inseamna ca nu-l iubesc suficient de tare, ci pur si simplu asta este stilul meu, nu suport sa fiu tinuta in colivii de aur sau lanturi de gelozie. Clar nu accept scenele de gelozie si paranoia duse la extrem, pentru ca nici eu nu le fac. Pentru ca eu vad gelozia ca pe o invidie inutila. Ah, ca m-ar putea deranja daca vad o fata ca ii face avansuri este ceva normal, ca m-ar enerva si cu siguranta i-as da liber daca si el ar raspunde avansurilor, iar este ceva normal. Insa niciodata nu voi incepe cu tipete, bocete si obiecte sparte. Consider ca demnitatea este mai presus de orice gest de genul.

Eu sunt in stare sa ofer TOTUL, pentru ca merg pe ideea de tot sau nimic, dar il ofer in doze mici, ori inegale, dorind sa creez o aparenta de incertitudine asupra controlului pe care l-ar putea manifesta in privinta mea. Sunt genul de persoana care da incredre si sanse de la bun inceput, fara a trebui ca el sa le castige, insa nu le dau la nesfarsit, iar daca se intampla tragedia ca el sa iroseasca aceste sanse si sa ma faca sa imi pierd increderea poate sa fie sigur ca NICIODATA nu va mai avea parte de ele. Poate ca este bine sau poate ca nu este bine ca devin atat de inflexibila uneori, insa asta sunt eu si e cam greu sa ma schimbe cineva.

Voi fi alaturi de el indiferent de situatie, il voi sprijini atunci cand vad ca isi doreste un lucru cu adevarat si acesta este benefic lui, voi face tot posibilul sa se simta implinit alaturi de mine, dar va trebui sa imi ofere aceleasi lucruri. Cred in echilibrul universal, in ideea conform careia balanta trebuie intotdeauna sa isi egaleze talerele.

Consider ca posed cunostinte generale, un vocabular destul de bogat si maniere suficiente, incat sa nu il fac sa se simta stanjenit cu mine, incat sa nu il fac sa se plictiseasca alaturi de mine.

Nu sunt perfecta si nici nu mi-as dori sa fiu vreodata, ar insemna sa accept monotonia, iar asta m-ar ucide. Gresesc de foarte multe ori, uneori invat din greseli, alteori le repet; uneori cer iertare pentru ceea ce am facut neadecvat, alteori refuz sa ma vad vinovata.

Traiesc, zambesc, iubesc, plang, ranesc, uit, iert, reprosez, tip, ma enervez, ma calmez, ma agit, ma linistesc, ma alint, ma maturizez, si multe multe altele. Daca EL va avea rabdare si va invata sa inchida ochii atunci cand trebuie, sa-mi deschida mie ochii atunci cand situatia chiar o cere, garantez ca va descoperi lucruri minunate. Ma va afla pe mine, dar pentru asta trebuie sa fie ACEL EL, pentru ca altul nu ar putea sa reziste cu adevarat.

Kalomira - Secret combination
Can you see it?
Can you see it you have to discover me?
What goes wrong when I am crying
Or what I want when I'm smiling

Can you feel it?
Can you feel it that I'm not a little girl?
You're misunderstanding my way
And all the roles that I like to play

My secret combination – it's a mystery for you
Use your imagination, I'm not easy, but I'm true
My secret combination – boy, you have to try it hard
To win a destination in the centre of my heart

An open book
An open book, well, I'm sorry, I am not
Sometimes I'm acting like a lady
Sometimes woman, sometimes baby

18 februarie 2009

Propunere pt lectura sufletului: Cine m-a facut femeie?


Tu, femeie, eşti o bijuterie, o cetate şi un mister. Eşti o bijuterie pentru că ai o sensibilitate aparte şi o alcătuire deosebit de complexă. Cu toate că este atât de sensibil, corpul tău este rezistent ca o cetate. De ce eşti un mister? Pentru că nimeni nu ştie cum de ghiceşti atâtea lucruri şi unde găseşti atâta putere să lupţi când eşti disperată...

Pentru că forma ta de femeie poate fi desenată cu mâinile în aer de către acela care te-a mângâiat măcar o dată.

Te mulţumeşte faptul că eşti femeie? Simţi feminitatea ta? Unde simţi asta şi când? Cele mai multe femei îşi percep feminitatea când sunt privite într-un fel anume: cu admiraţie, cu dorinţă, cu invidie chiar. Eu îţi pot spune ce anume mă face să cred că eşti femeie: liniile şi mişcările tale sunt fine şi line, pielea e fragilă şi miroase întotdeauna a flori, genele clipesc în ritmul emoţiilor, genunchii se strâng în faţa unui străin, copiii mici te fac să zâmbeşti... Trăind într-o lume a bărbaţilor, spui uneori că acestea sunt mai degrabă slăbiciuni, dar tocmai ele au putere asupra celor ce conduc lumea! (Dr. Cristian Andrei)

O carte ca o oglindă. Autorul, dr. Cristian Andrei, te aşază în faţa ei şi-ţi arată cine, ce, cum şi de ce te poate face să te simţi implinită.

13 februarie 2009

Fete bune vs fete rele (prezentare de carte)


Ce vor crede ceilalti despre mine?
Ce atitudine vor lua?
Vor accepta o fata rea?
Sa duc in spate frica pedepsei… a acelei pedepse care ar urma dupa micile incalcari ale conventionalului? Sa ma simt oarecum vinovata? Sau sa renunt la slalomul prin lumea lui “nu se face”?
Desigur, lor le vine usor, dar mie?
Accept! Sunt suverana doar daca accept ideea ca nu am cum sa le plac tuturor.
Accept cu detasare gandul ca pana si oamenii pe care ii iubesc pot fi cu varf si indesat dezamagiti de mine.
E un cliseu rational , o analiza a capcanelor propriilor mele gandiri si o renuntare la limbajul corporal servil.
Adio neajutorare deprinsa in mod intentionat!
Adio profetie implinita de la sine!

Fragment din carte

Cap. Marea inselaciune

CAPCANELE COTIDIENE
ALE GANDIRII

SCUZE MINCINOASE

Multe femei cuminti trag o concluzie inselatoare: ele cred ca un folos de prim rang sau rapid compenseaza o cumintenie de multi ani. Ele cred, de exemplu, ca merita sa accepti refuzul partenerului de viata de a-i ajuta pe copii sa-si faca temele, daca in felul acesta se evita o cearta. Cred ca merita sa se renunte la o luare in considerare a dorintelor EI in privinta concediului daca, in schimb, se vor bucura de o masa in doi la restaurant. Cred ca daca vor cumpara o masina cu doua locuri, acest lucru va compensa cu prisosinta renuntarea la dorinta de a se angaja, pentru a avea banii ei proprii. Cred ca un palton nou poate sa alunge dorinta ca el sa se ocupe de copii cand ea se duce la cursul de yoga. Cred ca vor avansa in ierarhie, daca vor face ore suplimentare fara sa se planga.

Dar, in cazul unor asemenea schimburi, femeile sunt acelea care pierd. Ele escamoteaza faptul ca, printr-un concept de genul acesta, au facut un targ neechitabil, care le face lor viata grea. In ultima instanta, ele mai pun o caramida la edificiul subordonarii lor. De aceste biruinte aparent neinsemnate se leaga si frica de responsabilitatea proprie, frica de a spune ce vor, de a ajunge in situatii conflictuale. Femeile cuminti nu se tem doar de responsabilitatea proprie, ci si de faptul ca s-ar putea intampla ca, temporar, sa nu fie iubite ori sa fie dezagreabile.
Asemenea bariere, ridicate chiar de femei, arata ca ele se sprijina pe niste reguli vechi. Sunt niste scuze mincinoase, care le impiedica sa lupte pentru propriile lor drepturi. Concluziile false si capcanele gandirii ne blocheaza. Numeroasele reguli de viata mici si mari ale parintilor nostri, ale societatii sunt acelea care ne cer sa fim cuminti. Dar si erorile de gandire mici au efecte mari. Cine incalca normele sociale este sanc tionat, fiind amenintat cu excluderea si dispretul.

Acest lucru duce la diferite feluri de teama care, la randul lor, se transforma in niste capcane ale gandirii. Temerile au niste functii de care rareori devenim constienti. Vechiul exemplu dat de Freud: Frica de serpi e considerata o forma transformata a fricii de penis. Dar nu vrem sa descriem legatura dintre refuzul sexual si frica, ci efectul fricii ca pazitoare a statu-quo-ului. Frica ne impiedica sa devenim activi.

OARE FEMEILE NU STIU CE VOR?

Bettina ar vrea sa faca o calatorie cu avionul impreuna cu familia ei. De trei ani isi doreste sa plece cu avionul, toamna, pentru una sau doua saptamani, in insulele Canare. Aduce mereu acasa pliante de la agentiile de voiaj, i le arata lui Peter, sotul ei, si Manuelei, fiica lor, in varsta de noua ani. A cumparat deja si cateva ghiduri turistice. Peter e atras de propunerea ei, iar Manuela e entuziasmata la gandul ca, in sfarsit, va zbura si ea cu avionul.

Pana la urma, in fiecare an ajung toti trei tot la cabana din muntii Padurea Neagra. Peter rezervase deja din perioada ultimului concediu locuinta de vacanta. Si, oricum, acolo este intotdeauna foarte placut. Dar, de la un an la altul, Bettina e tot mai nemultumita. Ea bombane intruna, se plange ca trebuie sa gateasca si sa faca mereu curatenie. De fapt, i-ar fi placut sa cumpere o excursie cu toate serviciile incluse. Ceva o opreste pe Bettina sa se duca la agentia de voiaj si, pur si simplu, sa ia bilete pentru vacanta din toamna urmatoare. Se teme ca Peter prefera, de fapt, sa mearga din nou in muntii Padurea Neagra. Ce-i drept, el spune mereu ca ar vrea sa ajunga o data si in alta parte, dar nu face nimic in acest sens.

Asa ca e a treia toamna de cand Bettina tot asteapta ca Peter sa preia initiativa. Faptul ca nu face nimic e considerat de Bettina un refuz mascat. Nu se gandeste ca, de fapt, nici ea nu face nimic. Nu cumpara biletele pentru ca nu vrea sa-l ia pe Peter prin surprindere. Daca isi doreste sa mearga cu avionul, atunci sa si cumpere biletele. La urma urmelor, ea si-a exprimat de atatea ori aceasta dorinta. Renunta, din consideratie pentru el. Doar a spus mereu ca i-ar placea sa mearga cu avionul in Sud. Se simte ca un copil, care cere intruna ceva, dar nimeni nu-l baga in seama: toti spun da, dar nimeni nu face nimic. Nu conteaza ca amandoi si-au exprimat dorinta de a merge in insulele Canare. Decizia de a face cu adevarat aceasta calatorie trebuie s-o ia Peter. El trebuie sa puna punctul pe "i" si sa cumpere biletele.
Ceea ce, dupa cum crede Bettina, se asteapta de la Peter nu se asteapta de la ea insasi. Nici nu-i da prin cap ca, daca ea e aceea care vrea sa plece cu avionul, ea trebuie sa fie aceea care trebuie sa puna punctul pe "i". Cu Helga s-a intamplat la fel. Weekendurile erau un fiasco, toti, sotul si copiii, mormaiau ceva in sensul ca ar fi de acord cu propunerile ei, dar niciunul nu facea nimic. Dar, de cateva saptamani, Helga si-a schimbat atitudinea. Ea face o propunere, fara sa se mai intrebe daca celorlalti le convine – si, daca nu se aude niciun NU categoric, ea concretizeaza ceea ce si-a pus in cap. Pana acum, toti au participat la weekendurile organizate de ea si s-au simtit bine. Si, chiar daca sotul ei sau unul dintre copii n-ar participa, n-ar fi nicio tragedie. Ea face, in orice caz, ceea ce vrea: inot la bazin, sauna, plimbari in aer liber…

Autor: Ute Ehrhardt

Pret internet: 22,41 RON

Comanda Online!

12 februarie 2009

Teoria practicii


Marina Simona (16.01.2009 18:37:51): cred ca din aceleasi motiv(plus multe altele) mi-am dorit si eu toata viata sa fiu baiat
BF (16.01.2009 18:39:06): dar e cel mai bine e sa gasesti unu ca mine si sa afli din el, din actiunile lui ca te iubeste
BF (16.01.2009 18:39:14): atunci vei afla Gralul ...
BF(16.01.2009 18:39:23): caci el e ceea ce trebuie gasit ...
BF (16.01.2009 18:39:33): dar ce vei face cand il vei gasi ? oare ... ?

Marina Simona (16.01.2009 18:39:40): voi fugi mancand pamantul
BF (16.01.2009 18:40:01): atunci e perfect ceea ce faci acum ...
BF (16.01.2009 18:40:08): am inteles mai bine ...
BF (16.01.2009 18:40:20): "am mai dat o pagina din persoana ta" ..
BF (16.01.2009 18:40:32): next ... ce mai faci "hido" ?

Marina Simona (16.01.2009 18:41:12): dupa ce fug?
Marina Simona (16.01.2009 18:41:20): o sa ma ascund, banuiesc
Marina Simona (16.01.2009 18:41:27): si am sa stau ascunsa pana imi trece frica
Marina Simona (16.01.2009 18:41:35): si apoi va fi prea tarziu
Marina Simona (16.01.2009 18:41:43): si am sa imi reprosez toata viata ca am fugit
BF (16.01.2009 18:41:50): quelqu'un qui vous aime?
BF (16.01.2009 18:42:16): cred ca nu am uitat chiar tot ce inseamna limba asta

Marina Simona (16.01.2009 18:42:56): sa iti raspund sincer la intrebare?
Marina Simona (16.01.2009 18:43:05): nu stiu si nici nu cred
BF (16.01.2009 18:43:21): daca vin maine [teoretic] la tine ...
BF (16.01.2009 18:43:28): si iti zic "te iubesc"
BF (16.01.2009 18:43:42): si ca te-as vrea mai mult decat m-as vrea pe mine ...
BF (16.01.2009 18:43:54): si sa zicem ca NU as mintzi ...
BF (16.01.2009 18:44:09): daca daca e sa mint ... ma mint pe mine cand iti zic "ca mint"
BF (16.01.2009 18:44:13): ... ce ai face ?

BF (16.01.2009 18:44:24): esti superba
BF (16.01.2009 18:44:28): esti desteapta ..
BF (16.01.2009 18:44:39): prea mult NU trebuie ... desi se pare ca e cam tarziu

Marina Simona (16.01.2009 18:44:55): ti-as lua mana intre palmele mele si uitandu-ma in ochii tai si te-as intreba: "ce e iubirea?"
BF (16.01.2009 18:44:57): iar sufletu ... stiu sa-l "sorb" picatura cu picatura
BF (16.01.2009 18:45:09): ti-as zice ca NU exista
BF (16.01.2009 18:45:25): ca este ceva ce nu s-a inventat ...
BF(16.01.2009 18:45:43): ca e un cuvant lipsit de sens
BF (16.01.2009 18:45:53): ca e cuvantul ce trebuie folosit ... ca sa faci sex ...
BF (16.01.2009 18:45:57): ca e un nimic
BF (16.01.2009 18:46:04): ca e totul .. si nimic ..
BF (16.01.2009 18:46:07): ca esti tot ...
BF (16.01.2009 18:46:10): ca esti tu ...
BF (16.01.2009 18:46:22): ca e ceea ce va avea sa vina intre noi
BF (16.01.2009 18:46:30): [suficient] ?

BF (16.01.2009 18:46:34): ca ... esti tu
Marina Simona (16.01.2009 18:46:52): parca as vorbi eu cu mine acum
BF (16.01.2009 18:46:53): daca nu ...
BF (16.01.2009 18:47:06): pot sa incep ceva mai "barbar" ...
BF (16.01.2009 18:47:22): in brutalitatea mea [verbala] sunt un "intelept"

Marina Simona (16.01.2009 18:48:28): care e varianta "barbara"?
BF (16.01.2009 18:49:10): esti sigura ca ai pus intrebarea ... ca sa se afle raspunsul ?
Marina Simona (16.01.2009 18:49:20): da
BF (16.01.2009 18:49:35): ok ... sa incerc cat mai bine
BF (16.01.2009 18:49:36): ....
BF (16.01.2009 18:49:50): faptul de a (se) iubi ...
BF (16.01.2009 18:50:07): sentiment de dragoste pentru o persoana de sex opus
BF (16.01.2009 18:50:23): sentiment de afectiune ... pentru cineva sau ceva ...
BF (16.01.2009 18:50:43): desi partial corect ...
BF (16.01.2009 18:50:46): inca vreau sa cred ...
BF (16.01.2009 18:50:56): ca asta e definitia prostilor

Marina Simona (16.01.2009 18:51:51): mi-a placut stilul de mai sus
Marina Simona (16.01.2009 18:52:00): seamana izbitor de mult cu dexonline.ro
BF (16.01.2009 18:52:12): pai cand zic ...
BF (16.01.2009 18:52:18): e definita prostilor

Marina Simona (16.01.2009 18:52:22): iar eu tind sa cred ca nu prostii dau aceasta definitie
Marina Simona (16.01.2009 18:52:27): ci cei care stiu doar teoria
BF (16.01.2009 18:52:28): la asa ceva NU e nevoie ...
BF (16.01.2009 18:52:38): NU e voie sa se faca o def.

Marina Simona (16.01.2009 18:52:48): de acord
Marina Simona (16.01.2009 18:53:42): total de acord
BF (16.01.2009 18:54:05): iubesti ...
BF (16.01.2009 18:54:13): cand in tine sunt prea multe ..
BF (16.01.2009 18:54:21): cand in tine nu e nimic ...
BF(16.01.2009 18:54:33): cand ai orice ai vrea ...

Marina Simona (16.01.2009 18:54:44): iubirea este in masura in care vrem noi sa fie ceva, iar noi-ul o face sa fie incomprehensibila pentru cei din jurul nostru... fiecare iubeste in felul sau
BF (16.01.2009 18:54:45): si cand te simti cel mai implinit
BF (16.01.2009 18:54:52): dar de fapt nu ai nimic
BF (16.01.2009 18:55:16): daca .... m-ai intreba ?
BF (16.01.2009 18:55:24): oare ti-as raspunde ?
BF (16.01.2009 18:55:37): oare as raspunde vreodata ... mai bine decat ...
BF (16.01.2009 18:55:49): ti-ar spune doar palmele din ale tale palme ?
BF (16.01.2009 18:55:57): mai sincer si mai curat ?
BF (16.01.2009 18:56:14): "curat" - sa nu se inteleaga ciudat

Marina Simona (16.01.2009 18:56:23): ai pus punctul pe I, iubirea nu se povesteste ci se simte
BF (16.01.2009 18:56:31): ups ...
Marina Simona (16.01.2009 18:56:57): iubirea nu se exprima in cuvinte, ci se citeste in tine si in cel/cea pe care il/o iubesti
BF (16.01.2009 18:57:04): se pare ca e ceva ... sub tanaru din bar, in spatele celui de a fost o data prin Callatis
BF (16.01.2009 18:57:21): nu se citeste ...

Marina Simona (16.01.2009 18:57:27): pacat si totusi minunat ca "limbajul" acesta il invatam pe cont propriu
BF (16.01.2009 18:57:28): daca se citeste numai e iubire ...
BF (16.01.2009 18:57:33): e invazare ... e placere
BF (16.01.2009 18:57:42): iubirea NU e placere
BF (16.01.2009 18:57:49): iubirea se afla ..

Marina Simona (16.01.2009 18:58:17): cititul era un fel de sumar al simtirii cu tot ce cuprinde ea, cu descoperirea tuturor acelor lucruri marunte care te fac fericit etc
BF (16.01.2009 18:58:24): si mereu trebuie sa ramai uimit, fascinat, drogat si in visare ... cand o afli
BF (16.01.2009 18:59:02): stai ca a crescut temperatura pe langa "discutie"

Marina Simona (16.01.2009 19:00:49): frumos ar fi ca toti sa avem curajul sa iubim
Marina Simona (16.01.2009 19:00:53): curajul sa ne abandonam
Marina Simona (16.01.2009 19:01:16): curajul sa ne daruim pe noi
Marina Simona (16.01.2009 19:01:38): curajul de a risca si dupa ce ai fost ranit/a in dragoste
BF (16.01.2009 19:01:54): nu exista ...
BF (16.01.2009 19:02:06): ca iubesti e cel mai frumos lucru
BF (16.01.2009 19:02:16): doar prosti sau neCoptii sufera din asa ceva ...
BF (16.01.2009 19:02:22): sunt multi ... si prosti
BF(16.01.2009 19:02:27): candva eram si eu ..
BF (16.01.2009 19:02:43): dar stiu ca orice are un inceput are si un final ...
BF (16.01.2009 19:02:58): asa ca NU vad rost suferintei cand e asa ceva frumos la mijloc

Marina Simona (16.01.2009 19:03:02): am ascultat un schimb de replici intr-un film care mi-a ramas in minte si mi-a placut foarte mult si imi place sa cred ca am inteles asa cum trebuia
Marina Simona (16.01.2009 19:03:15): el:iubirea nu ucide... iubirea raneste
Marina Simona (16.01.2009 19:03:22): ea: fa-ma sa sufar din iubire
BF (16.01.2009 19:04:26): cool
Marina Simona (16.01.2009 19:04:56): ce ma intriste era ca ori de cate ori spuneam cuiva acest dialog
Marina Simona (16.01.2009 19:05:08): toti incepeau: „ce?”, „nu e adevarat”, „iubirea nu raneste” bla bla
Marina Simona (16.01.2009 19:06:56): scuze, probleme tehnice
Marina Simona (16.01.2009 19:07:03): ai mai spus ceva?
BF (16.01.2009 19:07:24): nope
Marina Simona (16.01.2009 19:08:38): ah, si sa imi termin ideea esti a 3-4 persoana care intelege ce trebuie inteles din acel dialog
BF (16.01.2009 19:10:48): inteleg mai mult decat ai crede ...
BF (16.01.2009 19:11:03): si mai mult decat imi e in mod normal ... dat sa inteleg ....
BF (16.01.2009 19:11:13): asa ca e ceva ce inca NU ai vazut la mine ...
BF (16.01.2009 19:11:21): ca ma uit la sanii tai ....
BF (16.01.2009 19:11:30): e o forma de "garda"
BF (16.01.2009 19:11:42): ca sa nu se vada cat imi placi de mult ..
BF (16.01.2009 19:11:52): asa ca nu stiu ce ai inteles pana acum ..

Marina Simona (16.01.2009 19:11:56): toata lumea se uita, nu judec oamenii dupa acest gest
BF (16.01.2009 19:11:59): dar se pare ca nu prea m-ai citit
Marina Simona (16.01.2009 19:12:46): poate aveam ochii indreptati spre alta "carte"
BF (16.01.2009 19:12:57): e posibil ..
BF (16.01.2009 19:13:28): cand vei avea vremea de a te murdari pe purele-ti maini si de praful copertii mele sa ma anunti
BF (16.01.2009 19:13:29): ok

Marina Simona (16.01.2009 19:14:40): momentan ma murdaresc de praful copertilor manualelor
Marina Simona (16.01.2009 19:14:51): vine bacalaureatul si eu am intrat in panica

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...