15 noiembrie 2008

De ce iubim barbatii?




Am gasit pe net (spre rusinea mea, nu mai tin minte exact unde)ceva superb si am simtit ca daca aveam "Si Dumnezeu a creat femeia...", ca un elogiu adus tuturor domnisoarelor, doamnelor, mamelor, nevestelor, iubitelor, amantelor, prietenelor, surorilor, verisoarelor, bunicilor, matusilor, feministelor, scorpiilor, materialistelor, curvelor, dusmancelor etc., sa aduc un echilibru in universul blogului meu, prin aceasta "lista" destinata baietilor, barbatilor, iubitilor,tatilor, unchilor, bunicilor, fratilor, amantilor, prietenilor, misoginilor, porcilor, nemernicilor, mitocanilor, profitorilor, dusmanilor etc. din viata noastra.

I hope you will enjoy it!

De ce iubim barbatii ?!

-Pentru ca au un farmec aparte atunci cand iti zambesc pervers

-Pentru ca atunci cand se imbata ne spun ca ne iubesc.

-Pentru ca niciodata nu ne inteleg, dar nu renunta la asta niciodata.

-Pentru ca indiferent cat de planse suntem sau cat de urat am arata, ne spun ca suntem cele mai frumoase femei de pe planeta.

-Pentru ca atunci cand sunt bolnavi ne confunda cu mamele lor si au senzatia ca niciodata nu a fost cineva mai grav bolnav decat ei.

-Pentru ca se dau virili si puternici, dar in intimitate se inmoaie atunci cand sunt in preajma noastra si nu se tem sa fie vulnerabili.

-Pentru ca nu le e niciodata frica de intuneric

-Pentru ca fac mari eforturi sa ascunda, fara succes, ca sunt fragili si umani.

-Pentru ca fie vorbesc prea mult, sau deloc.

-Pentru ca ne pot privi in ochi si sa ne topeasca instantaneu.

-Pentru ca dupa toate intamplarile, nu pot trai fara noi, oricat de tare ar incerca

-Pentru ca sunt aproape de noi cand avem nevoie de ei.

-Pentru ca sunt destepti, tandri si puternici

-Pentru ca traiesc ca sa ne faca sa zambim

-pentru ca in copilarie, baieteii erau cei de treaba care ne lasau sa jucam fotbal si baschet cu ei

-pentru ca trebuie sa recunoastem ca din cand in cand sunt nevoiti si chiar reusesc sa ne suporte eroic ( erotic ) toate mofturile.

-pentru ca este o placere sa iti vezi iubitul incercand sa gateasca doar ca sa iti demonstreze ca " si el poate " .

-pentru ca nu pot sa stea cinci minute in acceasi camera cu tine fara sa te sarute

-pentru ca este o placere bolnava sa il vezi cum vine la serviciu dupa tine si sunt obligati sa se uite cum te apleci peste xerox...

-pentru ca este superb sa il vezi nervos si stresat inainte de prima noapte in care doarme la tine gandindu-se la dimineata ce va urma

-pentru ca viata nu ar fi la fel daca nu ai avea pe cineva care sa iti dea dureri de cap, ulcer perforant pe baza de stres, boli cardiace sau saruturi dulci dimineata

-pentru ca nu pot sa inteleaga de ce am bea ceai negru cu lapte condensat.

-pentru ca se enerveaza cand ii batem la biliard si ii facem gelosi cand ne uitam dupa paul hunter. higgins sau altii de genu' desi noi ne uitam doar la felul in care joaca.

-pentru ca este un vis sa te trezesti in camasa lui si sa leneviti pana mai tarziu imbratisati

-pentru ca nu te deranjeaza cand citesti daca ii lasi sa isi faca damblaua saptamanala la bere cu baietii sau la un meci de fotbal.

-Ii iubim pentru ca atunci cand se uita la meci si sunt total absorbiti de goluri, de arbitraj si de mancatul semintelor, nu uita totusi sa ne dea si noua un sarut sau macar sa ne intrebe daca ne suparam.

-pentru ca din cauza lor am adoptat sado-masochismul psihic ca practica , mai degraba ritual zilnic sau saptamanal.

-pentru ca pot provoca atata durere dar tot ei o iau...pentru ca barbatii sunt singurul antidot bolii psihice pe care tot ei au cauzat-o .

-pentru ca ei cred ca noi nu putem juca murdar si pana la capat dar putem atat de bine, cateodata mai bine decat ei -pentru ca si noua ne plac jocurile mintii nu numai lor .

-pentru ca fara ei nu am mai avea nevoie nici de cafea in exces.

-pentru ca ne place sa ii chinuim la fel cum fac ei cu noi doar ca noi ii putem consola mai bine

-Pentru ca ii iubim, si doar un barbat ar gandi ca acest lucru necesita explicatie.

Iubim barbatii, nu din lipsa de ocupatie sau din plictiseala ci pentru ca asa e firesc. Pentru ca "ne place sa suferim" stiind ca urmeaza si un pic de fericire. pentru ca avem nevoie de un semiechilibru

12 noiembrie 2008

Oare?


Cam de cand a murit bunica mea, sau cam de cand am aflat ca nu mai are mult de trait am tot incercat sa imi sufoc sentimentele. Am zis ca asa o sa fie mai usor cand va fi iar greu, am zis ca asa o sa fiu ferita de suferinte. Am inceput sa devin irascibila, insensibila si extraordinar de impulsiva.

Fac rautati gratuite, mi se pare ca doar eu am dreptul sa am dreptate, uneori nutresc chiar o invidie fata de cei care nu au trecut prin ceea ce am trecut eu. Mi se pare nedrept ceea ce traiesc si parca nu suport lumea care ma inconjoara. Cand ii vad cand de nepasatori vorbesc despre cei dragi, cand ii vad cu cata usurinta isi bat joc de oameni, cand ii vad cat de egocentristi sunt, pur si simplu simt ca imi fierbe sangele in vene. Nu e bine cum gandesc, pentru ca nimeni nu e vinovat de ce mi se intampla mie. Nu e bine cum gandesc, pentru ca nu sunt persoana in masura sa judec. Nu e bine cum gandesc, pentru ca imi vars nervii si tristetile pe altii, dar de fapt ma atac pe mine.

Ma doare cand fac anumite afirmatii, ma doare cand am anumite reactii, dar cel mai tare ma doare cand descopar ca putini sunt cei care ma inteleg si ma suporta. Ma doare si ma bucura. Ma doare ca indepartez anumite persoane de mine, pe motive absurde si infantile, dar ma bucur sa vad ca unii imi pareaza atacurile si insista sa imi intinda mana lor. Prefera sa imi arate caldura si iubire la toate rautatile si atacurile mele.

Ei vad lumina ce sta in mine, ei stiu ca singura cale prin care ma pot ajuta este sa lupte sa raman langa si cu ei. Ei stiu ca sub acest zid de piatra se afla un suflet cald ce nu doreste decat sa fie salvat. O inima ce trebuie sa inceapa sa bata din nou. O fiinta ce trebuie sa reinceapa sa creada.

Ceea ce voi spune in randurile urmatoare poate parea extrem de infantil, dar daca vezi dincolo de aparente s-ar putea sa descoperi ceva cu adevarat semnificativ. Tin minte ca atunci cand eram mica, desenele mele preferate erau Sailor Moon. Ce m-a impresionat cel mai mult la acest desen erau invataturile pe care mi le oferea. La sfarsitul serialului de desene animate, a fost lupta finala intre Sailor Moon si Sailor Galaxy, aceasta din urma fiind rautatea si haosul intruchipat. Impresionant a fost faptul ca desi Sailor Galaxy incerca sa o omoare pe Sailor Moon, ea nu lupta inapoi. Cutremurator era ca desi Sailor Galaxy ii omorase toti prietenii lui Sailor Moon, aceasta inca mai credea in frumusetea lumii. Sailor Moon voia sa salveze lumea pentru ca aici i-a intalnit pe toti cei pe care i-a iubit. Sailor Moon a fost capabila sa intinda mana si sa o iubeasca pe cea care ii luase totul, intelegand ca rautatea lui Sailor Galaxy nu era decat o armura, iar icnercarile acesteia de a o indeparta nu au facut decat sa o indarjeasca sa isi doreasca mai mult sa o vindece. In cele din urma, a inlaturat orice obstacol (cel mai important obstacol fiind insasi Sailor Galaxy si incapatanarea ei de a nu se vindeca) si a prins-o de mana, eliberand-o de tot raul si haosul.

Oare exista in lumea aceasta atata dragoste si bunatate?

Oare vom putea fi salvati alfel decat prin intelegere, caldura sufleteasca si iubire?

http://www.youtube.com/watch?v=3eafD9H2sCA

09 noiembrie 2008

Pierduta intr-o lume mare...



Cate palme o sa imi mai iau de la viata pana o sa ma invat minte? Cate refuzuri si lacrimi?

Nu mai rezist, pur si simplu simt ca nu mai pot. E dureros sa fii dezamagit de cine nu ar trebui sa o faca atat de des. E dureros cand realizezi ca iar ai pus suflet si nu trebuia. E dureros cand vezi ca doar tu te implici emotional.

De ce mai sunt unii prieteni cu mine daca ma considera „copila”, cu impresii de printesa, daca ei considera ca ma supar din nimicuri, daca ei considera ca dramatizez aiurea? Sincer acum, eu nu as fi prietena cu o persoana pe care o consider asa. Nu as fi cu ea doar de mila, sila, plictiseala.

Cand o persoana este importanta cu adevarat pentru tine ii oferi o explicatie atunci cand o vezi ca s-a suparat pe tine, nu o lasi sa astepte, sa isi faca singura o parere. Nu ii oferi explicatia dupa o zi si atunci pe un ton irascibil din care sa lasi sa se inteleaga ca tot tu ai dreptate, nu idioata aia care s-a suparat si a plans o seara intreaga. Nu arunci un „eu sunt vinovata” fad, lipsit de orice implicare emotionala, care mai degraba suna a aroganta decat a parere de rau.

Eu in schimb sunt aia proasta, care nu suporta sa fie cineva suparat pe ea, care nu accepta sa nu ii fie intelese scuzele si explicatiile, care face orice pentru a impaca persoana pe care a suparat-o.

Si de data asta am sa iert. Si de data asta am sa uit. Si de data asta am sa inchid ochii si am sa calc peste ce simt. Si de data asta voi permite sa fiu judecata, sa fiu acuzata. Am sa plang, am sa sufar si am sa accept totul ca un compromis. Am sa fiu tot eu aia proasta care considera ca trebuie sa lase de la ea, ca trebuie sa se schimbe, ca este vina ei. Si este vina mea. Se zice ca prima oara cand iti greseste cineva e vina lui, a doua oara cand se intampla e a ta.

Poate intr-o zi am sa invat sa nu ma mai victimizez, sa nu ma mai acuz, sa apreciez persoanele care ma plac si ma suporta asa cum sunt fara sa isi doreasca sa ma schimb. Poate intr-o zi voi reusi sa imi sortez prietenii de amici si cunostinte. Poate intr-o zi o sa fiu satula de atatea palme, suturi si pumni si o sa zic „stop joc”.

Sper doar sa nu fie prea tarziu...

08 noiembrie 2008

Opusul dragostei

Cata indiferenta si cat de placuta e senzatia. Cat de ciudat si rau se simte cel tratat cu nepasare si ce placut este cand realizezi ca esti capabil de indiferenta.
Pacat ca am pierdut doi ani din viata sa imi dau seama acest lucru. Regret ca am risipit fara rost momente ce nu se vor mai intoarce niciodata.
Cel mai bine este cand reusesti sa te detasezi emotional de un trecut dureros. Cand iti dai seama ca nu ai de ce si de cine sa fugi, cand faci ceea ce ai fi vrut sa fii capabil sa poti sa faci.
Cica este mai bine mai tarziu decat niciodata, iar orice rana lasata prea multa vreme deschisa „uita” sa se mai cicatrizeze.
Ce faci insa cand aceasta indiferenta se transmite la nivel de personalitate si devi rece, nepasator si sceptic in privinta oricui?
Ce faci cand lumea care iti spunea ca ar trebui sa te schimbi, realizeaza ca „noul tu” este mai rau decat „vechiul” si se sperie de recenta personalitate?

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...