29 decembrie 2008

Un barbat...

Un barbat inalt, cu o prezenta impunatoare, brunet, ochi albastri sau negri, elegant, stilat, educat, romantic, cu simtul umorului, puternic, destept si inteligent deopotriva, versat, capabil sa se descurce singur in viata, cu un zambet care sa ma faca sa uit de toti si de toate, o voce masculina si totusi calda, manierat, care sa nu consume bauturi alcoolice mai mult decat este cazul si ocazia.

Un barbat care sa reuseasca sa ma „imblaneazsca” prin gesturi subtile si cuvinte bine alese; care sa imi poata lua rasuflarea cu un sarut; care sa imi suporte capriciile cu demnitate si sa inteleaga faptul ca de cele mai multe ori sunt alintaturi prin care imi doresc ca el sa fie mai afectuos cu mine.

Un barbat care sa stie sa ma cucereasca; care sa imi faca jocurile de seductie; care atunci cand vede ca ma las greu intelege ca doresc sa ii testez limitele si, mai ales, interesul pe care il manifesta pentru mine, iar atunci insista mai tare, ma suna mai des, ma cauta peste tot si ma face sa ii simt prezenta.

Un barbat care sa nu ma controleze la fiecare pas; care sa imi ofere libertatea si increderea necesara in orice relatie; care sa inteleaga ca viata mea se completeaza cu a lui, nu se limiteaza la a lui; care sa fie capabil sa imi accepte prietenii indiferent daca sunt baieti sau fete.

Un barbat care sa stie sa insiste atunci cand este nevoie; care sa stie ce sa imi spuna atunci cand ma supar; care sa stie cum sa se poarte pentru a ma cuceri zi de zi; care sa reuseasca sa ma faca sa fiu nebuna dupa el, astfel incat sa nu imi capteze altul atentia.

Un barbat care sa stie ce muzica sa imi puna; care sa stie in ce locuri trebuie sa ma duca; care sa stie de ce am eu nevoie fara ca eu sa ii spun, ci doar din simpla observatie.

Un barbat care sa nu ma faca de ras in nicio circumstanta; care stie sa se comporte si sa se adapteze in orice mediu si situatie, fara figuri de clasa sociala sau eveniment; care poate sa se simta foarte bine atat la o petrecere stilata, cat si la un gratar de 1 Mai.

Un barbat care sa stie cand si mai ales cum sa ma ia in brate si de mana; care sa nu asculte glasul lumii; care sa nu aiba nevoie de dovezi de afectiune in public pentru a se convinge ca il iubesc; care poate intelege ca daca nu stau atarnata de el nu inseamna ca nu sunt al naibi de mandra de faptul ca il am langa mine si ca este al meu.

Un barbat care sa stie sa imi stearga lacrimile si sa ma incurajeze ori de cate ori uit sa fiu puternica; care sa imi spuna lucrurile pe care orice femeie isi doreste sa le auda si sa ma faca sa il si cred; care sa imi dea incredere in el, dar mai ales in NOI.

Un barbat care sa stie cum sa se joace cu mine si cu nervii mei, fara sa ma simt ranita in amorul propriu; care stie cand se poate alinta si cand trebuie sa fie serios, astfel incat eu sa nu inteleg gresit gesturile sale; care sa fie mandru de mine si cu mine.

Un barbat capabil sa inteleaga dorinta mea de control, expansiune si independenta; care sa nu se simta subminat de ambitia mea, exuberanta mea, mai pe scurt personalitatea mea; care sa se poata bucura cu adevarat alaturi de mine ori de cate ori imi ating scopurile, iar atunci cand am un esec sa fie in stare sa ma sprijine, in niciun caz sa imi spuna ca e „imposibil”.

Barbatul visurilor mele care, din pacate, sunt constienta ca nu exista si nu va exista vreodata... drept pentru care nu il caut, dar am speranta ca undeva, pe lumea asta exista acel EL care sa aiba extraordinar de multe lucruri in comun cu visele mele.

„When nothing is sure, everything is possible.”

24 decembrie 2008

Destinatar: Mos Craciun Expeditor: Inca un copil

24.12.2008 17:05
Dragul meu Mos Craciun,

Sunt eu, copila care pana acum 13 ani iti trimitea an de an scrisori si incerca sa ramana noaptea treaza pentru a te vedea. Probabil ca te intrebi de ce apelez acum la tine, din moment ce am renuntat sa mai cred ca existi acum mult timp. Chiar daca am crescut, am pastrat in sufletul meu speranta ca totusi tu existi. Chiar daca am crescut, acum realizez ca sarbatorile in care nu am crezut in tine nu se compara cu cele in care te asteptam cu sufletul la gura.

Anul acesta am curaj sa iti scriu pentru ca am fost cuminte, iar tu stii asta mai bine decat mine, asa ca am credinta ca nu ma vei ocoli si imi vei aduce in dar ceea ce iti voi scrie in randurile urmatoare.

Imi doresc sanatate multa pentru mine si cei care imi completeaza viata. Pentru ca vreau sa ma bucur cat mai mult timp de ei, vreau sa ii vad razand zeci de sute de ani, vreau sa construiesc miliarde de amintiri alaturi de ei.

Imi doresc sa fiu inconjurata de dragoste. Sa invatam cu totii sa daruim iubire sincera, imbratisari care sa emane sute de grade Celsius de caldura sufleteasca, sarutari incarcate de emotie.

Imi doresc sa reusesc ceea ce mi-am propus pentru anul viitor, in legatura cu viitorul meu profesional. Sa iau bacalaureatul cu nota mare si sa intru la facultatea dorita. Insa pentru asta trebuie ca si cei din jurul meu sa isi poata realiza visele legate de viitor, deci mi-ar placea la nebunie sa reusim impreuna.

As vrea ca dorinta pe care mi-o voi pune la miezul noptii (cand se spune ca se deschid cerurile si trebuie sa iti zici in gand ceea ce tii mortis sa se intample) sa mi se implineasca.

Imi doresc mai multa incredere in mine si in cei din jurul meu. Sa fiu capabila de a crede in cine trebuie si in cine merita cu adevarat.

Imi doresc mai multa minte, dar sa nu imi pierd ratacirile de copil.

Imi doresc sa zambesc si sa simt asa cum se cuvine de aceste sarbatori.

Sper ca vei ajunge si pe la mine in seara aceasta si imi vei darui ce consideri tu ca merit si cat anume merit. Voi intelege ce am de facut in continuare, in functie de ceea ce voi primi de la tine.

Sa ai un zbor placut si cat mai multe daruri de oferit.

Craciun fericit!

Te imbratisez si te pup cu drag,
A ta vesnic visatoare copila,
Simona-Marina

23 decembrie 2008

Sunt "pitzi" de Mangalia, deci clar exist!


Bun, am discutat anterios de "fitzosii" orasului, a venit si randul "divelor de duzina".

Le recunoasteti precis daca le intalniti pe strada. Sunt acele fiinte "gingase" imbracate in animal-print/ D&G-uri, Gucci-uri, Versace-uri opulente, mult sclipici, haine stramte/scurte pe forme mult prea robuste, cu mersul unui elefantel constipat, cu accesorii multe si daca se poate din "haur" si care se boiesc, se penseaza si se vopsesc ca la prezentarile de haute-couture.

Magneti pentru cocalari si pesti, speciile aceastea ar face orice pentru a atrage atentia unui S Class, seria 7 sau pentru a-si potoli hormonii inecati de la atatea chimicale si textile false.

Aceste lucruri poate ca nu ne-ar deranja pe noi "muritorii de rand", cu exceptia deteriorarii retinei ori de cate ori le vedem, daca aceste fiinte "candide" nu ar poseda si un imbecil aer de superioritate.

Ca doar ele sunt "jupane", "superbe", "au arfe ce le vin bine" combinate cu gesturi de centruiste ce le definesc perfect si "zdrentele sunt invidioase". Se cearta cu oricine si jignesc persoanele care nu le admira si care au "tupeul" sa le comenteze, facand spectacol de mahala de fiecare data cand simt nevoia sa-si descarce energiile sexuale. Vocabular mai mult decat colorat, comportament undeva la limita ilarului si scarbosului, infatisare mult peste penibil si multe, multe, multe "impresii", "divele" se etaleaza cu maiestuozitate pe HI5 cu poze care de care mai sexy si provocatoare.(cum le spun eu, "materiale moca de facut gioco di mano")

Alt lucru care imi place la nebunie la ele este ca atunci cand vine vorba de persoane cu moravuri usoare sunt primele care comenteaza, critica si judeca. Nu ar recunoaste nici in ruptul capului ca ceea ce se vehiculeaza despre ele este adevarat. Ele nu se "cupleaza" cu tipi dubiosi pentru masini si/sau bani, iar unele merg atat de departe incat afirma ca "sunt virgine". Cei care comenteaza si le barfesc sunt pur si simplu niste "invidiosi prosti", care nu vor putea niciodata sa le ajunga la varful barnei, care nu vor avea niciodata faima si talentul lor, care nu se vor urca niciodata intr-atatea limuzine in cate au oferit ele servicii de consiliere, care nu vor merge in viata lor in cluburile si vacantele pe care si le permit ele (fie cu banii de la "mami si tati", fie cu sponsorizarea de la "iubi", care sunt pur si simplu "frustrati, fata!".

Pff, gata! Nu mai pot! Ma duc sa plang pentru ca sunt mult prea invidioasa! (nu am veleitati de emo, da? :) )

P.S. : Si ca sa vedeti ca nu sunt rea si ca ma gandesc la faptul ca e Craciunul si pentru ele, m-am hotarat sa le sprijin in gasirea unui MOS Craciun. Asa ca am pus aceasta superba si extraordinar de expresiva poza, de la inceputul post-ului.

(Sa nu uit! Post cu dedicatie speciala pentru Makedon:
MaKeDoN ManGaLiA: ziceai si tu ca mai scrii cate ceva pt cititori
MaKeDoN ManGaLiA: vreau fapte
MaKeDoN ManGaLiA: :))
Marina Simona: maine postez, promit
Marina Simona: iti fac si dedicatie)

15 noiembrie 2008

De ce iubim barbatii?




Am gasit pe net (spre rusinea mea, nu mai tin minte exact unde)ceva superb si am simtit ca daca aveam "Si Dumnezeu a creat femeia...", ca un elogiu adus tuturor domnisoarelor, doamnelor, mamelor, nevestelor, iubitelor, amantelor, prietenelor, surorilor, verisoarelor, bunicilor, matusilor, feministelor, scorpiilor, materialistelor, curvelor, dusmancelor etc., sa aduc un echilibru in universul blogului meu, prin aceasta "lista" destinata baietilor, barbatilor, iubitilor,tatilor, unchilor, bunicilor, fratilor, amantilor, prietenilor, misoginilor, porcilor, nemernicilor, mitocanilor, profitorilor, dusmanilor etc. din viata noastra.

I hope you will enjoy it!

De ce iubim barbatii ?!

-Pentru ca au un farmec aparte atunci cand iti zambesc pervers

-Pentru ca atunci cand se imbata ne spun ca ne iubesc.

-Pentru ca niciodata nu ne inteleg, dar nu renunta la asta niciodata.

-Pentru ca indiferent cat de planse suntem sau cat de urat am arata, ne spun ca suntem cele mai frumoase femei de pe planeta.

-Pentru ca atunci cand sunt bolnavi ne confunda cu mamele lor si au senzatia ca niciodata nu a fost cineva mai grav bolnav decat ei.

-Pentru ca se dau virili si puternici, dar in intimitate se inmoaie atunci cand sunt in preajma noastra si nu se tem sa fie vulnerabili.

-Pentru ca nu le e niciodata frica de intuneric

-Pentru ca fac mari eforturi sa ascunda, fara succes, ca sunt fragili si umani.

-Pentru ca fie vorbesc prea mult, sau deloc.

-Pentru ca ne pot privi in ochi si sa ne topeasca instantaneu.

-Pentru ca dupa toate intamplarile, nu pot trai fara noi, oricat de tare ar incerca

-Pentru ca sunt aproape de noi cand avem nevoie de ei.

-Pentru ca sunt destepti, tandri si puternici

-Pentru ca traiesc ca sa ne faca sa zambim

-pentru ca in copilarie, baieteii erau cei de treaba care ne lasau sa jucam fotbal si baschet cu ei

-pentru ca trebuie sa recunoastem ca din cand in cand sunt nevoiti si chiar reusesc sa ne suporte eroic ( erotic ) toate mofturile.

-pentru ca este o placere sa iti vezi iubitul incercand sa gateasca doar ca sa iti demonstreze ca " si el poate " .

-pentru ca nu pot sa stea cinci minute in acceasi camera cu tine fara sa te sarute

-pentru ca este o placere bolnava sa il vezi cum vine la serviciu dupa tine si sunt obligati sa se uite cum te apleci peste xerox...

-pentru ca este superb sa il vezi nervos si stresat inainte de prima noapte in care doarme la tine gandindu-se la dimineata ce va urma

-pentru ca viata nu ar fi la fel daca nu ai avea pe cineva care sa iti dea dureri de cap, ulcer perforant pe baza de stres, boli cardiace sau saruturi dulci dimineata

-pentru ca nu pot sa inteleaga de ce am bea ceai negru cu lapte condensat.

-pentru ca se enerveaza cand ii batem la biliard si ii facem gelosi cand ne uitam dupa paul hunter. higgins sau altii de genu' desi noi ne uitam doar la felul in care joaca.

-pentru ca este un vis sa te trezesti in camasa lui si sa leneviti pana mai tarziu imbratisati

-pentru ca nu te deranjeaza cand citesti daca ii lasi sa isi faca damblaua saptamanala la bere cu baietii sau la un meci de fotbal.

-Ii iubim pentru ca atunci cand se uita la meci si sunt total absorbiti de goluri, de arbitraj si de mancatul semintelor, nu uita totusi sa ne dea si noua un sarut sau macar sa ne intrebe daca ne suparam.

-pentru ca din cauza lor am adoptat sado-masochismul psihic ca practica , mai degraba ritual zilnic sau saptamanal.

-pentru ca pot provoca atata durere dar tot ei o iau...pentru ca barbatii sunt singurul antidot bolii psihice pe care tot ei au cauzat-o .

-pentru ca ei cred ca noi nu putem juca murdar si pana la capat dar putem atat de bine, cateodata mai bine decat ei -pentru ca si noua ne plac jocurile mintii nu numai lor .

-pentru ca fara ei nu am mai avea nevoie nici de cafea in exces.

-pentru ca ne place sa ii chinuim la fel cum fac ei cu noi doar ca noi ii putem consola mai bine

-Pentru ca ii iubim, si doar un barbat ar gandi ca acest lucru necesita explicatie.

Iubim barbatii, nu din lipsa de ocupatie sau din plictiseala ci pentru ca asa e firesc. Pentru ca "ne place sa suferim" stiind ca urmeaza si un pic de fericire. pentru ca avem nevoie de un semiechilibru

12 noiembrie 2008

Oare?


Cam de cand a murit bunica mea, sau cam de cand am aflat ca nu mai are mult de trait am tot incercat sa imi sufoc sentimentele. Am zis ca asa o sa fie mai usor cand va fi iar greu, am zis ca asa o sa fiu ferita de suferinte. Am inceput sa devin irascibila, insensibila si extraordinar de impulsiva.

Fac rautati gratuite, mi se pare ca doar eu am dreptul sa am dreptate, uneori nutresc chiar o invidie fata de cei care nu au trecut prin ceea ce am trecut eu. Mi se pare nedrept ceea ce traiesc si parca nu suport lumea care ma inconjoara. Cand ii vad cand de nepasatori vorbesc despre cei dragi, cand ii vad cu cata usurinta isi bat joc de oameni, cand ii vad cat de egocentristi sunt, pur si simplu simt ca imi fierbe sangele in vene. Nu e bine cum gandesc, pentru ca nimeni nu e vinovat de ce mi se intampla mie. Nu e bine cum gandesc, pentru ca nu sunt persoana in masura sa judec. Nu e bine cum gandesc, pentru ca imi vars nervii si tristetile pe altii, dar de fapt ma atac pe mine.

Ma doare cand fac anumite afirmatii, ma doare cand am anumite reactii, dar cel mai tare ma doare cand descopar ca putini sunt cei care ma inteleg si ma suporta. Ma doare si ma bucura. Ma doare ca indepartez anumite persoane de mine, pe motive absurde si infantile, dar ma bucur sa vad ca unii imi pareaza atacurile si insista sa imi intinda mana lor. Prefera sa imi arate caldura si iubire la toate rautatile si atacurile mele.

Ei vad lumina ce sta in mine, ei stiu ca singura cale prin care ma pot ajuta este sa lupte sa raman langa si cu ei. Ei stiu ca sub acest zid de piatra se afla un suflet cald ce nu doreste decat sa fie salvat. O inima ce trebuie sa inceapa sa bata din nou. O fiinta ce trebuie sa reinceapa sa creada.

Ceea ce voi spune in randurile urmatoare poate parea extrem de infantil, dar daca vezi dincolo de aparente s-ar putea sa descoperi ceva cu adevarat semnificativ. Tin minte ca atunci cand eram mica, desenele mele preferate erau Sailor Moon. Ce m-a impresionat cel mai mult la acest desen erau invataturile pe care mi le oferea. La sfarsitul serialului de desene animate, a fost lupta finala intre Sailor Moon si Sailor Galaxy, aceasta din urma fiind rautatea si haosul intruchipat. Impresionant a fost faptul ca desi Sailor Galaxy incerca sa o omoare pe Sailor Moon, ea nu lupta inapoi. Cutremurator era ca desi Sailor Galaxy ii omorase toti prietenii lui Sailor Moon, aceasta inca mai credea in frumusetea lumii. Sailor Moon voia sa salveze lumea pentru ca aici i-a intalnit pe toti cei pe care i-a iubit. Sailor Moon a fost capabila sa intinda mana si sa o iubeasca pe cea care ii luase totul, intelegand ca rautatea lui Sailor Galaxy nu era decat o armura, iar icnercarile acesteia de a o indeparta nu au facut decat sa o indarjeasca sa isi doreasca mai mult sa o vindece. In cele din urma, a inlaturat orice obstacol (cel mai important obstacol fiind insasi Sailor Galaxy si incapatanarea ei de a nu se vindeca) si a prins-o de mana, eliberand-o de tot raul si haosul.

Oare exista in lumea aceasta atata dragoste si bunatate?

Oare vom putea fi salvati alfel decat prin intelegere, caldura sufleteasca si iubire?

http://www.youtube.com/watch?v=3eafD9H2sCA

09 noiembrie 2008

Pierduta intr-o lume mare...



Cate palme o sa imi mai iau de la viata pana o sa ma invat minte? Cate refuzuri si lacrimi?

Nu mai rezist, pur si simplu simt ca nu mai pot. E dureros sa fii dezamagit de cine nu ar trebui sa o faca atat de des. E dureros cand realizezi ca iar ai pus suflet si nu trebuia. E dureros cand vezi ca doar tu te implici emotional.

De ce mai sunt unii prieteni cu mine daca ma considera „copila”, cu impresii de printesa, daca ei considera ca ma supar din nimicuri, daca ei considera ca dramatizez aiurea? Sincer acum, eu nu as fi prietena cu o persoana pe care o consider asa. Nu as fi cu ea doar de mila, sila, plictiseala.

Cand o persoana este importanta cu adevarat pentru tine ii oferi o explicatie atunci cand o vezi ca s-a suparat pe tine, nu o lasi sa astepte, sa isi faca singura o parere. Nu ii oferi explicatia dupa o zi si atunci pe un ton irascibil din care sa lasi sa se inteleaga ca tot tu ai dreptate, nu idioata aia care s-a suparat si a plans o seara intreaga. Nu arunci un „eu sunt vinovata” fad, lipsit de orice implicare emotionala, care mai degraba suna a aroganta decat a parere de rau.

Eu in schimb sunt aia proasta, care nu suporta sa fie cineva suparat pe ea, care nu accepta sa nu ii fie intelese scuzele si explicatiile, care face orice pentru a impaca persoana pe care a suparat-o.

Si de data asta am sa iert. Si de data asta am sa uit. Si de data asta am sa inchid ochii si am sa calc peste ce simt. Si de data asta voi permite sa fiu judecata, sa fiu acuzata. Am sa plang, am sa sufar si am sa accept totul ca un compromis. Am sa fiu tot eu aia proasta care considera ca trebuie sa lase de la ea, ca trebuie sa se schimbe, ca este vina ei. Si este vina mea. Se zice ca prima oara cand iti greseste cineva e vina lui, a doua oara cand se intampla e a ta.

Poate intr-o zi am sa invat sa nu ma mai victimizez, sa nu ma mai acuz, sa apreciez persoanele care ma plac si ma suporta asa cum sunt fara sa isi doreasca sa ma schimb. Poate intr-o zi voi reusi sa imi sortez prietenii de amici si cunostinte. Poate intr-o zi o sa fiu satula de atatea palme, suturi si pumni si o sa zic „stop joc”.

Sper doar sa nu fie prea tarziu...

08 noiembrie 2008

Opusul dragostei

Cata indiferenta si cat de placuta e senzatia. Cat de ciudat si rau se simte cel tratat cu nepasare si ce placut este cand realizezi ca esti capabil de indiferenta.
Pacat ca am pierdut doi ani din viata sa imi dau seama acest lucru. Regret ca am risipit fara rost momente ce nu se vor mai intoarce niciodata.
Cel mai bine este cand reusesti sa te detasezi emotional de un trecut dureros. Cand iti dai seama ca nu ai de ce si de cine sa fugi, cand faci ceea ce ai fi vrut sa fii capabil sa poti sa faci.
Cica este mai bine mai tarziu decat niciodata, iar orice rana lasata prea multa vreme deschisa „uita” sa se mai cicatrizeze.
Ce faci insa cand aceasta indiferenta se transmite la nivel de personalitate si devi rece, nepasator si sceptic in privinta oricui?
Ce faci cand lumea care iti spunea ca ar trebui sa te schimbi, realizeaza ca „noul tu” este mai rau decat „vechiul” si se sperie de recenta personalitate?

12 octombrie 2008

"Incearca metoda delight"


Ma gandeam aseara, incercand sa adorm, ce anume imi place mie in viata. Care sunt micile mele capricii pe care mi le satisfac ori de cate ori am ocazia si care reusesc sa ma faca sa tresar doar gandindu-ma la ele.

Imi plac la disperare trandafirii albi. Ma fascineaza florile acestea si nu pot sa imi dau seama de ce. Ori de cate ori trec pe langa o florarie ma uit dupa trandafiri albi.

Imi place ciocolata cu menta. Da, exista asa ceva. Gustul dulce al ciocolatei, amestecat cu prospetimea mentei ma revigoreaza intotdeauna. Din pacate , in Mangalia gasesc foarte rar.

Imi plac desenele Sailor Moon. As putea sa ma uit non-stop la ele fara sa ma plictisesc. Ma fac sa imi aduc aminte de copilarie si sa ma simt de 10 ani ori de cate ori le privesc.

Imi place sa fiu singura acasa. Sa lenevesc cat am eu chef, sa ma agit prin camere, sa probez haine si sa creez tinute.

Imi place sa ma machiez. Ador sa experimentez combinatii de culori, de forme, de orice.

Imi place sa conduc. Nu am de prea multa vreme permis, dar cand ma urc la volan pur si simplu devin alta persoana. Imi place sa conduc incet, sa simt drumul in timp ce ascult melodii lente. Din cand in cand mai accelerez brusc pentru ca apoi sa revin la ritmul meu normal de condus. As conduce non-stop.(si nu doar masina :) )

Imi place sa cant de nebuna in casa, sau de fiecare data cand muzica e suficient de tare incat sa nu ma auda nimeni. Daca mai pot sa si dansez, atunci inseamna ca ating o bucatica de cer.

Imi place sa rad. Sa fiu vesela fara motiv. Sa zambesc cat mai mult. Ma face sa ma simt puternica.

Imi place sa visez. In special inainte sa adorm. Atunci imi place sa imi imaginez diverse ipostaze, persoane, sa fac scenarii; este felul meu de a-mi spune povesti inainte sa adorm.

Imi place sa ma sarut (desi nu am mai facut-o de mult timp). Mi se pare cea mai frumoasa si copilareasca metoda de a iti exprima sentimente. Imi plac sarutatile lungi, pasionale, ceva de genul celor din filmele de dragoste, de la sfarsit, cand protagonistii se saruta pana cand incepe genericul de final.

Imi place sa stau in fata oamenilor si sa vorbesc. Imi place sa cunosc oameni si personalitati diferite. Sa aflu povestile lor de viata, sa explorez potentialul lor, sa ii vad cum reactioneaza la diverse situatii si stimuli. Nimic nu mi se pare mai fascinant decat omul si comportamentul acestuia.

Imi place sa cred ca viata e frumoasa si ca toate greutatile sunt examene pentru a trece la un nivel superior.

Imi place vara. Detest sa imi fie frig, sa imi inghete sangele, sa nu ma pot misca. Prefer sa ma sufoc de cald, desi rar ma plang de caldura.

Uneori, imi place sa ma plimb singura. Sa umblu de nebuna, fara sa ma bage nimeni in seama. Sa privesc trecatorii, cladirile, cerul, copacii, tot ceea ce gasesc in calea mea. Imi face atat de bine sa fim din cand in cand eu si cu mine, impreuna cu gandurile mele.

Hm, cam atat imi vine in minte acum. Sunt mult mai multe, cu siguranta, dar acestea sunt principalele.

Voua ce va place?

22 septembrie 2008

Enfp- sau cum ma plictiseam eu la 1 noaptea si imi faceam teste de personalitate

ENFP - "Journalist". Uncanny sense of the motivations of others. Life is an exciting drama. 8.1% of total population.
Free Jung Personality Test (similar to Myers-Briggs/MBTI)


Qualitative analysis of your type formula

You are:
very expressed extravert

moderately expressed intuitive personality

distinctively expressed feeling personality

moderately expressed perceiving personality

Idealist Portrait of the Champion (ENFP)
Like the other Idealists, Champions are rather rare, say two or three percent of the population, but even more than the others they consider intense emotional experiences as being vital to a full life. Champions have a wide range and variety of emotions, and a great passion for novelty. They see life as an exciting drama, pregnant with possibilities for both good and evil, and they want to experience all the meaningful events and fascinating people in the world. The most outgoing of the Idealists, Champions often can't wait to tell others of their extraordinary experiences. Champions can be tireless in talking with others, like fountains that bubble and splash, spilling over their own words to get it all out. And usually this is not simple storytelling; Champions often speak (or write) in the hope of revealing some truth about human experience, or of motivating others with their powerful convictions. Their strong drive to speak out on issues and events, along with their boundless enthusiasm and natural talent with language, makes them the most vivacious and inspiring of all the types.

Fiercely individualistic, Champions strive toward a kind of personal authenticity, and this intention always to be themselves is usually quite attractive to others. At the same time, Champions have outstanding intuitive powers and can tell what is going on inside of others, reading hidden emotions and giving special significance to words or actions. In fact, Champions are constantly scanning the social environment, and no intriguing character or silent motive is likely to escape their attention. Far more than the other Idealists, Champions are keen and probing observers of the people around them, and are capable of intense concentration on another individual. Their attention is rarely passive or casual. On the contrary, Champions tend to be extra sensitive and alert, always ready for emergencies, always on the lookout for what's possible.

Champions are good with people and usually have a wide range of personal relationships. They are warm and full of energy with their friends. They are likable and at ease with colleagues, and handle their employees or students with great skill. They are good in public and on the telephone, and are so spontaneous and dramatic that others love to be in their company. Champions are positive, exuberant people, and often their confidence in the goodness of life and of human nature makes good things happen.

Joan Baez, Phil Donahue, Paul Robeson, Bill Moyer, Elizibeth Cady Stanton, Joeseph Campbell, Edith Wharton, Sargent Shriver, Charles Dickens, and Upton Sinclair are examples of Idealist Champions

Career :
Journalist/Reporter
Psychology
Counseling
Fitness & Nutrition
Recreation Specialist
Social Work
Education
Art
Musician
Acting and Performances
Literature/Writer
Film Producer
Management
Public Relations Specialist
Marketing
Fashion Merchandising

Extraverted iNtuitive Feeling Perceiving
by Marina Margaret Heiss
Profile: ENFP
Revision: 3.0
Date of Revision: 25 Feb 2005


--------------------------------------------------------------------------------

[The following comes partially from the archetype, but mostly from my own dealings with ENFPs.]

General: ENFPs are both "idea"-people and "people"-people, who see everyone and everything as part of an often bizarre cosmic whole. They want to both help (at least, their own definition of "help") and be liked and admired by other people, on bo th an individual and a humanitarian level. They are interested in new ideas on principle, but ultimately discard most of them for one reason or another.

Social/Personal Relationships: ENFPs have a great deal of zany charm, which can ingratiate them to the more stodgy types in spite of their unconventionality. They are outgoing, fun, and genuinely like people. As SOs/mates they are warm, affectionate (l ots of PDA), and disconcertingly spontaneous. However, attention span in relationships can be short; ENFPs are easily intrigued and distracted by new friends and acquaintances, forgetting about the older ones for long stretches at a time. Less mature ENFPs may need to feel they are the center of attention all the time, to reassure them that everyone thinks they're a wonderful and fascinating person.

ENFPs often have strong, if unconvential, convictions on various issues related to their Cosmic View. They usually try to use their social skills and contacts to persuade people gently of the rightness of these views; his sometimes results in their negle cting their nearest and dearest while flitting around trying to save the world.
Work Environment: ENFPs are pleasant, easygoing, and usually fun to work with. They come up with great ideas, and are a major asset in brainstorming sessions. Followthrough tends to be a problem, however; they tend to get bored quickly, especially if a newer, more interesting project comes along. They also tend to be procrastinators, both about meeting hard deadlines and about performing any small, uninteresting tasks that they've been assigned. ENFPs are at their most useful when working in a group w ith a J or two to take up the slack.

ENFPs hate bureaucracy, both in principle and in practice; they will always make a point of launching one of their crusades against some aspect of it.

21 septembrie 2008

Vacanta mult promisa. Prima parte




Gata vacanta, bun venit clasa a XII-a! Brr!

Ma gandesc cu nostalgie ca acum o luna eram agitata si entuziasmata ca urma sa plec prima data intr-o tara straina. Nu am avut somn, bagajul nu stiam cat de mic sa il fac, pentru a nu avea probleme la aeroport cand urma sa ma intorc, mi se parea ca timpul trece ba prea greu, ba prea repede, mi-era frica sa nu pierd microbuzul etc.
Vine si mult asteptata data de 22 august. Ma trezesc la ora 3 dimineata, desi la 4 si jumatatea aveam microbuzul spre Bucuresti. O agit si pe mama careia i-am stricat orice bruma de somn. Ma gandeam ca poate nu vine microbuzul in statie, poate am inteles eu gresit ora, poate se leaga cineva de mine cand ma vede singura de nebuna pe strada la ora aceea. Norocul meu era ca mai aveam parteneri de drum la fel de matinali.

Ajung in Bucuresti in jurul orei 9, ma intalnesc cu tata si fac transferul dintr-o masina intr-alta. Stiam deja itinerariul: o noaptea o dormim in tara, doua in afara, in jur de 500 de km de mers zilnic cu masina. Zis si facut! Pe centura Ploiestiului, ramanem fara baterie la masina. Afara o caldura insuportabila, sute de masini pe distante de km, niciun service auto. Frumos, ce sa zic! Ma gandeam ca am inceput bine vacanta, nu stiam daca sa plang sau sa rad. Reusim sa gasim o solutie si ne continuam drumul. Cu harta in brate, drumuri romanesti, ajungem pe la 9 seara la o pensiune din apropiere de Resita. Munte, aer curat, conditii bune, oboseala mare, cam asa se incheia prima zi de calatorie.

Dimineata la ora 6 era trezirea, la 7 micul dejun si apoi sus in masina, ca trebuia sa ajungem la vama cu Serbia. Nu va pot povesti ce senzatie am avut cand eram constienta ca nu mai sunt in Romania, ca eu chiar ma indrept spre Italia. Stabilisem cu tata ca in acea zi vom innopta la Zagreb, in Croatia. Zis si facut, doar ca pana acolo erau cateva sute bune de km si era pacat sa trec prin Belgrad fara sa fac o scurta vizita. Am ajuns in piata centrala, am vizitat cetatea Belgrad, am facut poze la capacele de canalizare care erau din bronz si pe care era gravata cetatea Belgrad(se vede ca nu apucasera romanii nostri sa le fure), am mancat o inghetata delicioasa si ne-am continuat drumul.

Pe la 5 dupa-amiaza am ajuns in Zagreb, incepuse ploaia, dar spre norocul meu cat am vizitat eu orasul s-a oprit. Frig, dar totusi cald. Strazi de o curatenie ireprosabila, parcari subterane spatioase, trafic ordonat, orasul vechi separat de cel industrial, nu vedeai imbinarea aceea caraghioasa dintre nou si vechi, specifica Romaniei. A doua zi, am avut si prima mea surpriza, am auzit vorbindu-se romaneste, dupa ce cu o seara inainte ii povesteam tatalui meu ca nu am vazut in cartea de impresii a hotelului, niciun roman semnandu-se. Ploua si azi, de ce sa nu recunosc imi cam stricase buna dispozitie vremea, pana cand am vazut cat de frumos se puteau vedea norii in spatele muntelui. Cand am trecut granita cu Slovenia simteam ca nu mai sunt nicaieri, ci pur si simplu suspendata intre cer si pamant. Superba tara, fara a avea nimic in afara de munte, iti da impresia ca are tot si mult peste. Case specific zonelor de munte, sate rasfirate avand biserici impunatoare. Culori armonioase cu care sunt varuite si vopsite, un peisaj desprins din carti. Nu pot sa imi exprim acum in cuvinte cat de mult m-a marcat aceasta tara atat de mica si atat de saraca din punct de vedere al formelor de relief, dar care isi valorifica la maximum potentialul turistic. M-a facut sa ma intreb ce ne lipseste noua sa nu fim la fel, in conditiile in care nu ducem lipsa decat de oameni creativi si dornici sa ne faca sa nu mai fim la coada Europei. Imi pare rau ca trebuie sa afirm acest lucru, dar sunt convinsa ca daca pe teritoriul Romaniei ar fi fost nemti, francezi, italieni si nu romani, am fi fost unul dintre cele mai frumoase state ale lumii.
Am deviat de la subiect, sa continui. Urmatoare oprire era Florenta. Am vazut si am simtit pe pielea mea ce inseamna sa mergi dinspre estul Europei, spre vest. Diferenta de peisaj, de drumuri, de soferi (nu credeam ca in lumea aceasta exista civilizatie la volan, dar m-am inselat), de clima. Era imposibil sa nu iti dai seama ca te apropii de Mediterana, umiditatea si temperatura, vegetatia si solul erau clar diferite de ceea ce vazusei pana acolo.

Am obosit si am spus cam multe pentru o singura zi. Continuarea maine. Sper!
Bonus: o poza din Belgrad si una din Zagreb. Enjoy






18 septembrie 2008

Si Dumnezeu a creat femeia...


Pe vremea cand Dumnezeu a creat femeia si era cea de-a sasea zi in care lucra din greu, a aparut un inger si a spus:
"De ce-i dedici atata timp acestei creaturi?"

Iar Dumnezeu a raspuns:
"Ai vazut lista speciala pe care am facut-o pentru ea? Trebuie sa fie complet lavabila, dar nu din plastic, sa aiba peste 200 de parti mobile, toate substituibile, sa poata functiona cu Cola light si resturi alimentare, sa poata tine patru copii in poala in acelasi timp, sa aiba un sarut care poate vindeca orice durere, de la un genunchi zgariat la o inima franta si va face toate acestea cu doar doua maini."

Ingerul a fost uimit de cerinte:
"Doar doua maini? Nu se poate! Si asta e modelul standard? Dar e prea multa munca pentru o singura zi. Mai bine asteapta pana maine sa-ti sfarsesti lucrul."

"Ba n-o sa astept", a protestat Dumnezeu. "Mai am atat de putin pana sa desavarsesc aceasta faptura care imi este atat de aproape de inima. Deja, se poate vindeca singura cand este bolnava si, pe deasupra, poate munci 18 ore pe zi."

Ingerul s-a apropiat si a atins femeia.
"Dar, Doamne, ai facut-o atat de moale."
"Da, este moale", a incuviintat Dumnezeu, "dar am facut-o si puternica. Nici n-ai idee cate poate suporta sau indeplini."

"O sa poata gandi?" a mai intrebat ingerul. Si Dumnezeu a raspuns:
"Nu numai ca va putea gandi, ci chiar sa gaseasca solutii si sa negocieze."

Atunci, ingerul a observat ceva si, apropiindu-se, a atins obrazul femeii.
"Oops, se pare ca din modelul asta se prelinge ceva. Ti-am spus eu ca incerci sa pui prea multe in el."

"Nu se prelinge nimic, aceea e o lacrima", l-a corectat Dumnezeu.
"Pentru ce e lacrima?" intreba ingerul.
"Lacrima este modul ei de a-si exprima bucuria, tristetea, durerea, dezamagirea, iubirea, singuratatea, deznadejdea si mandria."

Ingerul a ramas impresionat.
"Doamne, esti un geniu, te-ai gandit la toate! Femeia este cu adevarat uimitoare."

Si asa si este! Femeile au puteri care ii uimesc pe barbati. Indura necazuri si cara greutati, intretin fericirea, iubirea si bucuria. Zambesc cand ar vrea sa tipe. Canta cand ar vrea sa planga. Plang cand sunt fericite si rad cand sunt nervoase. Lupta pentru ideile in care cred. Se revolta in fata nedreptatii. Nu accepta un refuz cand au convingerea ca exista o solutie mai buna. Traiesc in lipsuri pentru ca familia lor sa poata avea cele necesare. Merg la doctor cu o prietena speriata. Iubesc neconditionat. Plang de fericire cand copiii lor exceleaza si se bucura cand prietenii obtin premii.Sunt fericite cand afla despre o nastere sau o nunta.
Li se frange inima cand le moare un prieten. Sufera cand le moare cineva din familie si totusi, sunt tari atunci cand cred ca nu le-a mai ramas putere.

Stiu ca o imbratisare si un sarut pot vindeca o inima franta.

Femeile exista in toate formele, dimensiunile si culorile. Ar conduce masina, zbura cu avionul, merge pe jos sau ti-ar trimite un e-mail ca sa stii cat de mult tin la tine.

Inima unei femei este cea care face lumea sa se invarta. Aduc bucurie, speranta si iubire. Sunt pline de compasiune si au idealuri si isi sustin moral prietenii si familia. Femeile au lucruri esentiale de spus si
totul de oferit.

SI, TOTUSI, DACA AU VREUN DEFECT, ACESTA ESTE CA UITA CAT DE MULT VALOREAZA.

Nu sunt feminista, ci pur si simplu uneori mai simti nevoia sa citesti si ceva care sa te faca sa zambesti... Aceste randuri mi-au fost trimise de catre un barbat. Ii multumesc, mi-a inseninat ziua!

10 august 2008

La ce varsta este sanatos sa iti incepi viata sexuala?


Desi am auzit multi tineri si adulti punanad aceasta intrebare, totusi nu am vazut sa fie tratat pe larg un astfel de subiect. Chiar daca la o prima vedere raspunsul pare simplu, sunt insa multe variabile in functie de fiecare persoana in parte. Cu toate acestea, cel mai important nu este un raspuns propriu-zis, ci explicatia acestuia, intelegerea dezvoltarii organelor sexuale si maturizarea functiei reproductive, precum si implicatiile emotionale, sociale si preventia unor boli cu transmitere sexuala sau alte patologii care au ca factor favorizant actul sexual.
Daca avem informatia suficienta si puterea de a urma sfaturile sanatoase atunci multe boli le putem preveni. Am ales sa discut acest subiect mai mult pentru informarea tinerilor, dar nu numai a lor, cu privire la comportamentul sexual care, mai devreme sau mai tarziu, va fi manifestat de fiecare om in parte.

Varsta biologica optima pentru inceperea vietii sexuale este aproximativ aceeasi atat la barbati cat si la femei, la ei fiind insa putin mai devreme: 18 ani, fata de 20 la femei. Fetitele in timpul adolescentei sufera modificari hormonale si ale organlor genitale, astfel incat la varsta de 20 de ani toate aceste schimbari sunt produse. Celulele colului uterin (si nu numai) sufera multe modificari pana ajung sa cosntiuie epiteliul cervixului uterin matur. Astfel ca inceprea vietii sexuale mai devreme creste riscul dezvoltarii unor atipii celulare la acest nivel care, in timp, pot degenera in cancer. Mai mult, asocierea cu virusul Papiloma uman creste si mai mult riscul aparitiei cancerului.

Sub aspect psihologic insa, fetele nu ar trebui sa accepte inceperea vietii sexuale sub alte influente decat cele personale: fortari ale prietenului, ale anturajului etc. De multe ori am auzit fetite care si-au inceput viata sexuala datorita presiunilor facute de parteneri “daca ma iubesti, te culci cu mine”. Nici o fata nu este obligata sa faca acest lucru si trebuie sa constientizeze mai ales faptul ca inceprea vietii sexuale nu poate salva o relatie care oricum nu este multumitoare. Un astfel de gest exagerat nu o face sa fie mai respectata decat era inainte, nici mai iubita sau mai protejata, poate lucrurile sa evolueze chiar invers. Este indicat ca primul contact sexual sa il aiba cu un partener stabil cu care se afla intr-o relatie frumoasa, pe care il iubeste si il doreste. Numai atunci cand simte aceasta dorinta sexuala ar trebui sa faca pasul decisiv (si acest moment este valabil si pentru baieti). Organismul, ajuns la maturitatea sa sexuala, poate manifesta aceasta dorinta atunci cand este pregatit sa o indeplineasca, astfel va poate indica singur momentul potrivit. Baietii sunt in general influentati de anturaj sa isi inceapa viata sexuala. Ca regula generala, cu riscul de a parea moralizatoare, nu lasati influentele celorlalti sa va controleze viata.
Intr-o alta ordine de idei nu ar trebui sa omitem o discutie despre protectie. Multe cupluri isi incep viata sexuala fara a folosi prezervativul sau vreun mijoc contraceptiv, din dorinta de a nu strica romantismul si spontaneitatea momentului. Totusi, bolile sexuale pot fi transmise sau o sarcina poate sa apara. Este greu de suportat un avort la astfel de varste sau preocuparea de cresterea unui copil cand abia s-a finalizat propria copilarie. Mai mult decat atat, folosind prezervativl, va protejati propria sanatate si poate chiar va salvati viata.

Inceperea timpurie a activitatii sexuale va avea consecinte asupra sanatatii?

Da, iar consecintele pot fi grave. La fetite, cum spuneam mai sus, organele genitale se dezvolta la pubertate si ajung la maturitate in jurul varstei de 20 de ani. Inceperea vietii sexuale mai devreme interfera cu dezvoltarile aparatului sexual, iar cele mai grave consecinte se refera la dezvoltarea unor atipii ale celulelor colului cervical (chiar si prin factor mecanic, nu numai bacterian) care, mai tarziu, pot degenera in cancer. De asemenea accelerarea dezvoltarii hormonale in acest sens produce o serie de modificari si la nivelul glandelor mamare, crescand de asemenea riscul aparitiei cancerului mamar. Apar modificari si in ceea ce priveste cresterea in inaltime, dar si in greutate, hormonii de crestere fiin influentati de cei sexuali.

Inceperea prematura a vietii sexuale la baietei creste si in cazul acestora riscul aparitiei unor boli sau a cancerelor la nivel genital (seminal, prostatic etc.). De asemenea testosteronul inhiba hormonii de crestere, astfel acestia nu se vor inalta atat cat ar fi trebuit. Apar caracterele sexuale secundare masculine (barba, ingrosarea vocii, dezvoltarea musculaturii) mai devreme decat varsta optima anatomica, intrega dezvoltare a organismului este accelerata, imbatranirea apare precoce.

Sexul poate cauza cancer? Raspunsul este afirmativ din pacate. Nu doar varsta de incepere a vietii sexuale este favorizanta pentru cancer, ci si numarul partenerilor. S-a demonstrat in mai multe studii efectuate atat pe femei cat si pe barbati implicatia vietii sexuale in aparitia cancerului. Pentru femei apare un risc in plus, cel al infectarii cu papiloma virus uman (HPV), care creste si mai mult riscul cancerigen. Spre exemplu, unul din studii a fost facut pe un lot de femei in perioada studentiei, care au fost testate pentru HPV. Apoi s-au reluat testele cand acestea aveau o varsta de aproximativ 30 de ani. Rata de infectivitate era pozitiva pentru 70-80% dintre acestea comparativ cu prima elvaluare. Aceasta nu inseamna ca toate aceste femei aveau tulpinile cancerigene de HPV sau ca przentau condiloame genitale, insa este clar faptul ca numarul partenerilor influenteaza aparitia cancerului.

Incepera tardiva a vietii sexuale influenteaza sanatatea?

Cum extremele nu sunt bune niciodata, ci ideala este calea de mijloc, inceperea tardiva a vietii sexuale are repercursiunile sale atat privind sanatatea psihica, cat si pe biologica. Lipsa actului sexual sau abstinenta indelungata ori incepera vietii sexuale la varste de peste 25 de ani predispune la o serie de patologii: chisturi ovariene, displazii (atrofiile unor tesuturi), chisturi la niveltesticular, influenteaza fertilitatea, femeile pot dezvolta mastoza fibrochistica, creste incidenta cancerului prin dezechilibrele hormonale etc. De asemenea apar modificari si in privinta comportamentului social, aceste persoane nu au o buna incredere de sine, pot fi mai nervoase, isterice, nu inteleg unele nevoie ale altora sau chiar un anume “cod” al comunicarii, randamentul intelectual sufera modificari si asa mai departe. Aceasta nu inseamna ca, desi nu simitti neva inceperii vietii sexuale sua nu aveti un partener, totusi veti avea un contact sexual de frica sa nu va imbolnaviti. Ascultati-va organismul, nu rupeti relatia cu simturile proprii, observati semnalele organismului vostru. Pentru fiecare exista un suflet pereche si chiar daca nu este primul poate ca experientele anterioare v-au maturizat suficent cat sa fiti pregatiti pentru relatia ce va va definia viata in doi, familia.

Un articol de Iulia D.
Sursa: www.healthy.ro

28 iulie 2008

Intrebare

OK, satula sa tot incerc sa analizez eu motivele pentru care barbatii si femeile inseala m-am hotarat sa intreb direct lumea.
Nu cred ca imi permit sa mai judec eu fara sa cunosc ce i-a determinat pe unii/unele sa apeleze la "rezerve".
Nu am cel mai popular blog, dar daca nu ar fi deranjul prea mare(nu vreau nume) va rog eu frumos cei/cele care au inselat, au avut macar intentia sa insele sa imi zica si mie ce i-a determinat. Am observat ca sunt atatea cupluri in care desi partenerul inselat are toate calitatile, "ispita" apare oricum. De ce?
Multumesc anticipat

14 iulie 2008

In urma lui...


Isi amesteca deceptiile cu zeci de vise. Spera de fiecare data sa isi amageasca tristetea cu optimism. Nu poate. Realizeaza ca isi sedeaza simturile prin ea. Ar urla de durere, ar sfasia orice sentiment ce ar vrea sa o incerce. Unde incape atata suflet? De ce nu poate sa isi renege intreaga existenta? Sa o ia de la capat?

Asa i se intampla de fiecare data. Credea ca timpul ii va desavarsi experienta si o va invata cum sa reactioneze, dar ea se pierde. Isi cedeaza sufletul oricarei scantei, traieste fiecare poveste cu si mai multa pasiune, iar la final ramane stearpa de orice emotie.

Da, o doare. Si da, ar reteza raul din radacina, doar ca i se pare atat de rationala absurditatea in care traieste. Isi da seama ca nu barbatii din viata ei sunt de vina, ci ea insasi. Nu ei o aleg pe ea. Ea ii alege pe ei. Involuntar, alege intotdeauna acelasi tip, dar cu un alt chip. De ce sa dea vina pe ei pentru esecurile sale sentimentale, cand realizeaza cat de asemanatoare sunt relatiile sale. Nu barbatii trebuiesc schimbati, ci „el-ul” acela absolut de care se (re)indragosteste.

Dar sa se schimbe pe ea ar fi dificil. Sa ii schimbe pe ei, insa, este obisnuinta.

04 iulie 2008

Ieri, astazi si… poate maine


In incercarile mele de a fi cinica si detasata emotional de tot ce se poate am inceput sa imi fac o “retrospectiva” asupra relatiilor mele. Adevarul este ca la ce tentative de relatii am avut, nu a fost greu deloc.

Cazurile fericite sau mai putin fericite de langa mine m-au facut sa ma intreb: cand se poate numi “relatie”, o relatie?.

Oricine, pana si eu, nu ar considera ca 3 zile, 5 zile si 5 saptamani pot sa insemne experienta sau “relatie”. Dar ori de cate ori sunt intrebata asupra experientei mele personale, amintesc de ele. De prima, de 3 zile, pentru ca a reprezentat primul meu sarut. De cea de-a doua de 5 zile, pentru ca a reprezentat prima mea tentativa de atasament emotional. Iar cea de-a treia, de 36 de zile, pentru ca a fost acea “relatie pansament”, in care am incercat (si nu am reusit) sa ma detasez emotional de cea de-a doua. Hm, privin putin in urma parca as fi avut parastase, nu relatii. Cu toate acestea nu le pot numi asa. Cu toate acestea sunt constienta ca pana la varsta de 18 ani si 4 luni nu am acumulat experiente personale.

In schimb am acumulat ani de experiente extrapersonale. Am fost a treia persoana in relatiile mamei mele, prietenelor si prietenilor mei. M-am bucurat odata cu ei, am suferit in acelasi timp cu ei si am luat-o de la capat mereu cu ei.

Am invatat ca unii se simt mai atasati de cineva cu care au stat 8 luni de zile, decat cu cei cu care au stat un an si. Am invatat ca unii nu pot intelege cum altora le vine greu sa se desprinda dupa cateva luni de “iubire” si ca ei considera ca 2 ani si jumatate inseamna infinit mai mult. Am invatat ca desi amintirile mai putin urate sunt mai multe, ei continua sa mearga brat la brat cu aceasi persoana doar pentru ca nu pot merge mai departe singuri.

Am invatat ca sunt suficiente 5 zile sa iti pierzi increderea in barbati si 5 luni sa uiti cat de urat s-a purtat iubitul cu tine si cat ai suferit, pentru a mai da inca o sansa unui lucru aflat in coma. E ca in cazurile de moarte cerebrala, stii ca doar niste aparate te mai tin conectat la viata, dar cu toate acestea ai speranta ca poate inca nu a aparut “lumina de la capatul tunelului”.

Am invatat ca poti sa spui la 17-18 ani ca nu vei mai iubi in viata ta, ca tot ce iti mai ramane sa faci este sa mori. Cand te gandesti ca mai sunt multi ani de resuscitari cardiace si de momente de genul, pare o idiotenie, dar cand te gandesti ca nu ai niciun control asupra viitorului pare perfect plauzibil.

Ne intoarcem in trecut atunci cand ne este frica de viitor. Acceptam sa ne sacrificam prezentul doar pentru a continua trecutul. Dar oare suntem dispusi sa ne sacrificam si viitorul in aceasi directie?

De ce nu putem renunta la ceva cand stim ca este nociv, doar pentru ca ne este frica sa privim dincolo de “noi” si sa fim iarasi “eu”?

Stim ca exista loc de mai bine, stim ca toata lumea ne indica alta directie, cu toate acestea suntem prea slabi sa acceptam un adevar dureros si preferam sa traim intr-o minciuna cu efect calmant.

Poate ca suntem masochisti, sau poate ca pur si simplu suntem sadici. Pentru ca desi “celalalt” este cel care ne raneste, noi suntem cei ce ne legam si incercam sa ne atarnam de ei.

Totul pare la inceput o joaca de copii, pentru ca se naste in niste copii, dar in momentul in care luam decizii incorecte legate de viitorul nostru, nu cumva ne comportam la o varsta inaintata, prea infantil?

Tranzitia aceasta se face greu, dar efectele pot fi mai rele decat ne imaginam. Dam la o anumita facultate doar ca sa fim cu cel pe care il iubim, desi am avut perioade intregi de cearta in relatie, desi stim ca sansele de supravietuire sunt minime si ca pana la urma va trebui sa infruntam o despartire REALA. Ne alegem alta facultate doar pentru ca iubitul ne cere, desi el niciodata nu isi sacrifica preferintele pentru noi. Nu mai iesim in oras cu prietenele, pentru ca am fi sunate din 5 in 5 minte de catre iubiti si am avea timpul limitat.

Nu cumva asta inseamna ca suntem doar umbra jumatatii din viata noastra? Asta sa insemne un intreg? Unul face tot ce-l taie capul, iar celalalt se adapteaza?

Ne permitem? Chiar ne permiem sa traim viata altuia in detrimentul vietii noastre?

Cand suficient este cu adevarat SUFICIENT?

15 mai 2008

Fitza noastra cea de toate zilele!

De cand au devenit “fitele” un “must have”? Din cate stiam eu, pe vremea mea, a fi “fitzos/oasa” era un exemplu de asa NU. Acum, in generatia pokemon, daca nu ai “fitze” nu existi. Esti un nimeni, un zero barat, plebea societatii, celula canceroasa a umanitatii.
Socul cel mare a fost cand am realizat ca unele persoane se bucura enorm cand sunt catalogate a fi figurante. Pe mine de exemplu ma deranjeaza ca atunci cand ma vede un om prima data pe strada are impresia ca as fi vre-o posesoare de “fitze”, dar ma bucura enorm sa aud dupa aceea ce nu sunt deloc cum par initial. Ei bun, mi-a fost dat sa aud si versiunea cu “eu ma bucur ca ceilalti ma considera fitzoasa”. Hai nu zau?! Maine-poimaine o sa aud si varianta “eu ma bucur cand lumea ma considera materialista/ pitipoanca/ proasta etc”, si uite asa societatea noastra scapa de prejudecati si evolueaza. Yupiiiii!
Primul oras care a distrus mitul “fitzelor”, cred ca este Mangalia. Ba mai mult, 90% din populatie a fost infectata cu acest virus si vindecata complet de orice urma de modestie (inlocuita de “fitza self-confidence”; ok, autostima este buna, dar nu in cantitati industriale si nu utilizand expresii de genul “sunt bazata si stilata, de zdrente invidiata”; nu mai continui ca abia ce am mancat), simt estetic (inlocuit de “fitza fashion”; brand-uri uriase pe obiectele vestimentare si/sau accesorii, unghii false kilometrice, lentile de contact ce te fac sa arati ca E.T), inteligenta (inlocuita de… scuze inteligenta nu poate fi inlocuita, te nasti cu ea, ceea ce la ei nu a fost cazul).
Bun, am creat universul mistic perfect al acestei categorii “fitzoterestre”, am creat si populatia si i-am dat drumul sa se plimbe libera in “raiul superficialului”. Umblau ei nestingheriti si veseli in cretinismul lor perfect, pana cand sarpele xeroxului si-a facut aparitia. Taratoarea i-a facut sa guste din “fructul interzis” (maneaua) si astfel sa afle secretele vietii. Aici, surpriza, nu au mai apucat sa fie izgoniti din eden, deoarece erau prea multi, prea prosti si forta inteligenta care veghea asupra lor (vezi, asta iti trebuie cand te joci cu idiotii, mai faci si accidente genetice) a preferat sa plece ea prima. Au ramas fitzoterestrii si aia creati inaintea lor, “razboinicii luminii”(care saracii se cam lupta cu morile de vant) , insa nu prea au tangente intre ei. Bun, acum trebuia sa se descurce singuri, sa gaseasca modul de a fi “ai mai jmekeri dintre cartoane”. Asa ca au umplut orasul de masini la mana a nspea. Frustrarile din copilarie se vad in marca masinii, care cu cat este mai de “fitza” cu atat este lasata sa se depuna jegul mai mult pe ea.
In oraselul minunat aveam multe magazine, dar care aveau un mare defect: nu aveau lucruri “de firma”. Asa ca s-a inceput migrarea periodica la Constanta si incet, incet in toate colturile tarii si ale lumii. Cativa au incercat sa deschida magazine de genul si in oras, dar nu prea le-a iesit, pentru ca daca vrei sa fii “al mai tare” nu ai voie sa iti cumperi ceva din Mangalia. Cum recunosti insa magazinele de “fitzoterestrii”? Au denumiri pompoase, haine in culori ce zgarie retina oricui si sunt plasate in centrul orasului. La capitolul acesta, avem insa si un exces de zel. Unul dintre magazinele ce se inscriu in descrierea de mai sus, satul de denumirea anterioara (nu zic numele ca fac reclama gratuita unui brand de haine) si-a schimbat modificarea in… pam pam pam… tine-ti-va respiratia… pam pam pam… “FITZE”!
Si as putea sa o tin langa cu exemple si sa dezvolt subiectul la nesfarsit, dar mi-e ca distrug prea multi neuroni aiurea. Plus ca le dau unora si mai multa apa la moara sa se creada importanti.
In incheiere, imnul “FITZOTERESTRILOR”: “Cine are fitze are sahilalalala, cine n-are… ce fraier, vere!”

11 mai 2008

Catre nimeni...


Ieri as fi vrut sa iti zic atat de multe, iar azi nu mai am cui!

Ieri as fi vrut sa te tin strans in brate, dar azi nu mai am pe cine!

Ieri nu am avut curaj sa te privesc in ochi,a zi am curaj dar nu iti mai pot intalni privirea!

Ieri am adunat atatea ganduri si sentimente dorind sa te iubesc, azi e prea tarziu caci tu nu mai esti!

Mi-ar fi placut atat de mult sa iti mai sarut pleoapele grele, sa iti mai tin in palma mea mana, sa te mai vad zambind si poate sa iti spun, in sfarsit, tot ceea ce simt.

Ieri as fi plecat capul rusinata de sentimentele mele, astazi as fi infruntat pe oricine si orice pentru NOI, dar am ramas doar EU.

Ieri ma luai in brate si eu te respingeam, astazi te-as tine strans langa mine, dar nu mai esti.

Ieri imi zambeai, astazi eu zambesc unei amintiri.

Ieri nu ai fi lasat nicio lacrima sa imi spele obrajii, astazi plang in tacere, nu mai are cine sa aiba grija de mine.

Ieri ma protejai de toti si de toate, astazi sunt singura si fragila, m-ai lasat a nimanui.

Acum, tot ce mi-as dori de la viata ar fi sa te mai am langa mine si sa nu imi mai fie frica.
Insa, e prea tarziu…

24 aprilie 2008

Sunt roman, deci stiu de toate!






Vorbeam zilele trecute cu o tipa care este clasa a XII-a si care la un moment dat ma intreaba unde vreau sa dau, normal ca i-am raspuns „Jurnalism”, apoi am fost lovita in plin de reactia ei, care suna cam asa:”Eu nu inteleg de ce sa faci o facultate cu care oricum nu faci nimic, ce daca eu am talent la scris nu trebuie neaparat sa fac Jurnalism. Ma duc la un ziar, le place alora de mine si gata.”
Sincer ii inteleg pe cei din generatiile trecute sa aiba astfel de reactii, dar si tineretul?
Pai da, asa stiu si eu sa fac multe, dar daca imi place ceva cu adevarat urmaresc sa ma specializez in acel domeniu, nu sa raman la conditia de „am talent”. Asa si daca am talent ce? Ma multumesc sa scriu niste articole de duzina si ma numesc jurnalist. De cand asta? E o diferenta intre amator si profesionist. Daca sunt pasionata e fotografie, asta inseamna ca sunt fotograf profesionist? Nu am nevoie de niciun curs, nicio specializare, nimic? Dar ce popor dotat suntem.
Eu zic sa desfiintam scolile, facultatile ca si asa suntem buni la toate. La ce iti mai trebuie facultate de informatica? Toti stim sa aprindem si sa stingem un PC, invatam noi pe parcurs si programari. De ce sa mai face facultatea de matematica? S-au inventat calculatoarele. De ce sa mai facem Arhitectura? Sunt programe cu sutele. De ce sa mai facem Jurnalismul? Romanul s-a nascut poet si a crescut scriitor.
Nu imi doresc la facultate sa ma specializez pe Jurnalism, ci nu fiindca as considera ca e pierdere de vreme, doar ca nu consider ca am calitatile necesare. Oricum stiu ca specializarea mi-o aleg abia dupa 2 ani, deci am timp suficient sa vad unde ma incadrez mai bine. Consider , la momentul actual, ca m-as descurca mai bine ca PR, dar asta nu inseamna ca daca am abilitati organizatorice, sunt un bun orator nu trebuie sa ma mai duc la facultatea aceasta.
Mai bine sa stiu eu un lucru si bun, decat 1000 si alea doua procente mai sus de satisfacator. Da, stiu, sunt idealista, cu o asemena gandire o sa mor de foame bla bla si bla si bla. Lasa, fii tu destept/a si priceput/a la toate, ca eu ma multumesc sa fiu cea mai buna in domeniul meu.
Oricum o publicatie, sau o firma care se respecta cu adevarat nu v-a angaja niciodata un „amator” bun la toate.
Mai iesiti, va rog frumos, din gandirea asta de cutie ca in ritmul acesta ramanem noi la statutul de mediocri si nu avansam pe scara sociala. Incercati sa depasiti pragul de „bun” si sa il atingeti pe cel de „foarte bun”, care , va asigur, nu poate fi in douazeci de domenii.
Hai, spor la lucru si succes in perfectionare!

07 aprilie 2008

Esti liber!


"Plimbandu-ma prin parc, printre frunzele vestede am zarit un suflet ranit cu aripile frante, cu cicatrici adanci si urme de talpa. Era un suflet plapand, un suflet pur de copil, pierdut si ranit.L-am ridicat incet, l-am privit un timp apoi l-am apropiat de buze si l-am sarutat. Aveam acum in palme un suflet aproape inghetat cu aripi frante si cicatrici adanci. Nu stiam ce sa fac, voiam sa il asez la loc si sa plec mai departe gandindu-ma ca pana la urma l-ar fi gasit altcineva.
Nu era sufletul meu, nu era problema mea, nu aveam nevoie de o complicatie in plus. Ma uitam la el cum se incalzea in palmele mele si mi-am urat egoismul, mi-am urat nepasarea. Am inceput sa plang si lacrimile fierbinti udau sufletul din palmele mele, sufletul acela cu cicatrici adanci si urme de talpa. Am privit cu uimire cum urmele talpilor dispareau spalate de lacrimile mele si atunci am aflat in mine raspunsul. L-am sarutat din nou si l-am asezat alaturi de sufletul meu. L-am incalzit cu dragoste, l-am hranit cu dezmierdari, l-am spalat cu lacrimi si i-am vindecat ranile sarutandu-i-le. L -am pastrat inauntrul meu incercand sa il ascund de durere.
Nu a fost deloc usor, au fost momente in care sufletul acela chinuit aproape renunta la viata, au fost momente in care eu aproape renuntam la lupta. Dar zilele au trecut si foarte incet sufletul acela ranit si cu cicatrici adanci a inceput sa se vindece. Acum privesc un suflet cu aripi noi, cu cicatrici subtiri si fara urme de talpa. E acelasi suflet pur de copil pe care durerea nu a reusit sa il schimbe. A venit clipa in care sufletul gasit isi va lua zborul punandu-si la incercare aripile noi . Imi deschid acum palmele iar el se inalta timid spre ceruri albastre, spre stele noi, purtat de adieri noi. Il privesc cum planeaza lin, cum se indeparteaza tot mai mult de vechiul adapost. Plang si acum ca si in prima zi dar lacrimile mele sunt de aceasta data lacrimi de fericire. Iubesc sufletul acesta atat de mult incat il pot lasa sa zboare.
E poate prima oara cand iubesc. Nu simt durere, nu simt regrete, nu ii reprosez plecarea. Ma uit doar la el cum pleaca si stiu ca nu va uita niciodata nici palmele mele, nici sufletul meu. Zboara suflet drag, iubirea mea iti va veghea somnul, lacrimile mele iti vor spala urmele de talpi, buzele mele iti vor saruta cicatricile, iar palmele mele iti vor fi oricand adapost!
Te iubesc atat de mult incat te pot lasa sa zbori liber, fara sa vreau sa te inchid in colivia de aur a unei relatii. Poti pleca acum, iti simt nerabdarea, te simt frematand. Ai vrea sa ramai, iti e mila de mine. Imi vezi lacrimile, palmele goale si sufletul singur. Dar nu iti fie teama , nu am nici aripile rupte, nici cicartici adanci, nici urme de pasi .
Imi apartii si iti apartin, ma regasesc in zborul tau, in fiecare bataie de aripa, te regasesc in fiecare lacrima, ne regasim in fiecare vis. Nu trebuie sa te ating ca sa te simt, nu trebuie sa fi in fata mea ca sa te privesc. Nici timp ,nici distanta si nici oameni nu pot ne pot desparti. Esti in aer, in razele soarelui, in lumina lunii, in sangele meu, in fiecare respiratie, in fiecare bataie a inimii mele
Esti tot ce sunt, sunt tot ce esti.
Adio suflet liber de copil, mereu voi fi cu tine."

18 martie 2008

Totul meu, putinul sau nimicul altuia!


Sambata mi-am dat seama cat pot sa fiu de superficiala si nedreapta. Sambata mi-am dat seama cat de demni de mila suntem cu totii. De ce?
Am auzit povestea cuiva destul de apropiat familieil mele. Am auzit cum un copil de 14 ani care sufera de un retard mintal este de o caldura sufleteasca si de o prietenie iesita din comun, cum se poate bucura cu toata inima pentru simplul fapt ca poate merge, ca isi ia tatal in brate pe care il pipaie constant sa se asigure ca este langa el, cum se mandreste pentru simplul fapt ca are buletin, cum rade doar ca rad si cei din jurul lor, cum traieste frumos, cu suflet bun.
Mi-au dat lacrimile si am realizat ca astfel de persoane nu sunt demne de mila si induiosarea noastra pentru ce viata duc, ci noi insina. Noi astia sanatosi, cu 2 picioare sanatoase, perfect functionabile, cu o vorbire clara coerenta, cu tot ce aveam si nu stim sa pretuim. Suntem superficiali si nu meritam darul acesta numit viata. Cum putem noi sa ne inraim doar ca am iubit de cateva ori si am fost deceptionati, doar ca prietenii ne-au insealt asteptarile, doar ca nu a fost tot timpul asa cum am vrut, ca nu am avut bani suficienti, resurse necesare? Pur si simplu cum?
Cum poate un copil care abia vorbeste, abia merge, sa aiba atata suflet, atata dragoste pentru viata si pentru cei care ii sunt alaturi? Cum poate sa se poarte atat de sublim cu o persoana pe care o vede foarte rar, in loc sa ii reproseze absenta sa de lunga durata? Cum poate sa zambeasca cand nu are lucrurile elementare?
Asta da lectie de viata. Nu mofturile noastre zilnice ca nu am bani de benzina, de cumparat toale, nu am ultimul telefon mobil si asa mai departe. Adevarul este ca pana cand nu ai o persoana alaturi, un exemplu elocvent ca acest copil, oricat ai vedea la striri, in presa nu poti sa realizezi ce inseamna.
Sa imi fie rusine ca eu m-am transformat intr-o fiinta inchisa, rece si retractara, doar ca nu a fost viata mereu buna cu mine. In loc sa realizez ca am tot ce imi trebuie sa fiu fericita, eu ma preocup in ce sa mai gasesc o sursa pentru nefericirea mea.
Eu merg. Eu pot gandi. Eu pot vorbi. Eu pot sa tin calumea o lingura in mana. Eu pot sa imi controlez muschii fetei si sa inchid gura. Eu pot atatea lucruri pe care altii doar le viseaza, dar nu ii impiedica sa se bucure de putinul pe care il au, si tot eu ma plang.
Penibil. Nu exista cuvinte suficiente sa zic ce dovada de lasitate si de stupiditate dau in fata vietii, iar acest eu nu ma vizeaza doar pe mine, cea care acum scrie(am uitat sa zic si amanuntul asta... Eu pot sa scriu) ci pe toti cei aflati in situatia mea.
Ce v-a facut rai? Ce v-a facut ranchiunosi? Ce v-a facut invidiosi?
Ce? Simplu! Prea mult bine. Asta este trebuie sa recunoaste... pe zi ce trece incepe sa ni se urasca cu binele... ori asta e de-a dreptul incredibil.
Nu cate kg ai in plus si in minus, nu cate haine din noua colectie ti-ai cumparat, nu cate electrocasnice de ultima generatie posezi ar trebui sa conteze ca tu sa fii OM... ci simplu fapt ca acum inspiri si expiri, ca acum poti sa citesti ce am scris eu aici (in cazul meu ca pot sa scriu ce cititi voi), ca poti sa vezi, ca poti sa vorbesti, ca poti ceea ce nu toti au fost binecuvantati sa aiba.
Uneori cred ca noi nu meritam toate privilegiile astea pe care noua ni le-a dat viata, iar pe altii i-a privat. Noi cei care le avem nu le pretuim, iar ei cei care au foarte putin sau deloc din ele se bucura la maxim de orice lucru,actiune care pentru noi inseamna banal.
Sincer? Comentariile sunt de prisos in cazul acesta, faptele si dovada ca putem sa invatam de la cei care chiar au ce sa ne invete, este tot ce conteaza.

04 martie 2008

“Dragostea este o boala fara de care nu esti sanatos.”


“Dragostea este o boala fara de care nu esti sanatos.”
(Alexandru Paleologu)


Dragostea este o boala a sufletului, care te duce la suferinta, te chinuie, iti macina sufletul, dar fara ea nu poti trai… Frumusetea si unicitatea acesteia consta in tocmai acest lucru, in faptul ca pentru a ajunge la ea si a atinge fericirea, apogeul vietii, trebuie sa infrunti numeroase obstacole si piedici.

Este ca o boala… incepe din nimic… urmeaza o convalescenta grea si dureroasa, se termina greu, dar intodeauna iti va ramane in minte. Dragostea reprezinta cel mai frumos lucru din lume care te duce la suferinta. Este o boala pe care daca nu o tratezi, se agraveaza si ca orice floare, daca nu o uzi, se ofileste.

Iubirea este izvorul vietii, iti confera oxigenul necesar pentru a supravietui. Asa cum trupul nu poate trai fara oxigen, nici sufletul nu poate trai fara iubire. Fara dragoste, esti pustiit, simti ca nu ai pentru ce trai, esti un nimic; cu ea te hranesti, este singura care reuseste sa ne faca impliniti, sa ne umple sufletul si viata cu sperante, vise, iluzii. Dar asa cum ne umple de sperante si vise, intr-o clipa toate acestea se pot narui, se pot distruge si revii un om obisnuit, cu probleme, la viata dura din zilele noastre. Dragostea te face sa vezi lucrurile in roz, esti mai vesel, simti ca toata lumea e a ta si ai puterea de a infrunta orice boala. Atat timp cat avem dragoste, putem spune ca avem orice, sanatate, fericire. Cand suntem indragostiti, ne simtim ca intr-un colt din Rai, ca intr-o poveste cu zane si printi, si ne imaginam pe noi ca fiind personajele principale, si credem ca vom trai fericiti pana la adanci batraneti. Dar intr-o clipa, totul se poate schimba. Toata lumea noastra dintr-un basm se poate transforma in o lume obscura, neagra, unde nimic nu mai e frumos sau conteaza. Avem sufletul plin de durere, lacrimile curg fara oprire, ca si cum ar izvora dintr-un ocean de tristete; parca suntem sfasiati in interior de o haita de lupi infometati, ca si cum cineva ar fi strapuns o mie de cutite in sufletele noastre. Aceasta dragoste neimpartasita lasa rani adanci in suflete, lacrimile varsate vor ramane ca niste pete in inima, fiind ca o boala fara leac. Dragostea insasi este o boala, pentru care insa nu s-a gasit leacul.

Inainte de a trai o iubire perfecta, implinita, trebuie sa trecem prin mai multe deceptii, pentru a putea profita la maxim de dragostea adevarata, asa cum trebuie sa fim si bolnavi, pentru a ne putea bucura si mai mult de sanatatea noastra. Dragostea echivaleaza cu sanatatea, fara aceste doua lucruri nu am putea trai. Nici un doctor nu ne poate vindeca de boala si durerile sufletului. Este ca o sageata care iti face rani de foc, sufera cel ce iubeste si cel iubit isi bate joc.

Iubirea isi are radacinile in existenta umana, tocmai acolo, in inconstient, unde contrariile se unesc, unde granita dintre boala si integritate se dovedeste a fi fragile, unde capacitatea de a judeca dispare, dar unde se poate sa fie si cautata originea nemultumirii fata de viata, a nostalgiei, a sentimentului de singuratate, a dorintei de implinire, de desavarsire, acolo unde se gaseste originea suferintei umane si, pana la urma, sensul vietii, punctul de plecare. Nu trebuie sa ne fie frica de iubire sau de suferinta, pentru ca fac parte din viata noastra si fiecare trece prin asa ceva macar o data in viata. Ne sperie gandul ca am putea suferi sau plange, dar dupa furtuna vine si soarele, asa ca dupa orice suferinta, vine si implinirea visului de iubire si ne simtim fericiti, impliniti. Dar oamenilor le e frica sa fie raniti sau sa le fie tradata increderea, de aceea se inchid in ei, decid sa priveasca lumea din jurul lor cu suspiciune, le e frica sa daruiasca fara sa stie daca vor primi inapoi. Dar, in iubire nu e vorba despre ce primesti sau cat primesti, ci despre ce dai si mai ales cat dai. Cu cat oferi mai multa iubire, cu atat ai parte de mai multa si cu atat esti mai fericit. Iubire nu asteapta nimic in schimb, este pura si de aceea nu trebuie sa irosim nici o clipa fara sa iubim, ci sa profitam de orice moment pentru a iubi. O farama de iubire ne poate schimba viata. Iubirea este risc. Riscul de a te pierde in celalalt fara sa te mai regasesti, riscul de a suferi, riscul de a te opri, dar si posibilitatea de a te adanci in celalalt si de a sti sa va regasiti impreuna, mai plini de viata. Dragostea ne aduce lumina in intunericul sumbru al vietii. In acelasi timp, iubirea este proiect. Este menita mortii, daca nu este inserata intr-un itinerar, daca nu face parte dintr-un drum ce trebuie strabatut.

Cel mai trist lucru este ca nu ne putem alege de cine sa ne indragostim, si de cele mai multe ori,sufletul ti-l ia acela care nu are nevoie de el. De aici vine suferinta si durerea sentimentului de neimpartasire a dragostei. Pe cat de frumoasa si duioasa este dragostea, pe atat de chinuitoare este suferinta provocata de neimplinirea idealului de iubire, pentru ca fiecare om spera la o iubire perfecta, la sufletul pereche. Fiecare il are, dar trebuie sa stim sa fim rabdatori pentru ca, undeva cineva ne asteapta. Dar acest drum, pana la intalnirea persoanei predestinate, este unul anevoios, cu obstacole, presarat cu durere, intunecos.Dar la capatul acestuia este o mica luminita care ne aduce fericirea, adevarata fericire.Fericirea este la un pas de tristete, ne simtim fericiti cand ne indragostim, cand simtim primii fiori ai dragostei, dar totodata suntem la pamant cand realizam ca persoana de care ne-am indragostit nu este cea potrivita pentru noi.

Dragostea este un subiect inepuizabil, fiind un sentiment vital pentru noi. Inchei aceasta scurta compunere cu un citat din Corinteni, “Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.”

Cu timpul...


Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi si nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete...
Ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatate drumului.
Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea multa, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiece zi invata.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut
Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.
Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari pot.
Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate.
Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.
Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.
Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.
Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.
Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt...
Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul...
(asta e culeasa de pe net, nu e a mea, dar nici nu stiu a cui este, eu doar o promovez)

01 martie 2008

Ultima zi de minora!


Nu imi vine sa cred a venit si ziua asta. Cat nu am asteptat-o, cat mi-am dorit sa treaca din ce in ce mai greu timpul, iar acum stau si ma uit cum trec secundele fara sa am vreo putere asupra lor.
O mie de emotii imi strabat acum trupul. Imi pare atat de rau ca au trecut asa repede 18 ani din viata. Cresc. Copilaria mea s-a dus. Adolescenta mea e pe duca. Urmeaza tineretea si maturitatea, care imi vor oferi un ciclu plictisitor de viata. Ce o sa fac? O sa am un serviciu, o sa ma marit, poate o sa fac si un copil, iar viata mea se va invarti in jurul lor. Nu vreau asta. Imi place sa duc lipsa de griji, sa profit din plin de ceea ce imi doresc pentru ca stiu ca am timpul necesar.
As vrea sa fie Iut aici... si Victor. Of, Iutul meu, azi ar fi trebuit sa fie o zi fericita din viata mea in care sa ma pregatesc de petrecerea de majorat, in care sa zambesc nu sa plang. Mi-e dor de mor de tine, de ce nu esti langa mine? Imi doresc enorm sa te simt langa mine, sa fii langa mine, sa ma strangi in brate si sa ma pupi. Mai ales ca acum cateva zile fiinta care din punct de vedere biologic imi e tata m-a dezamagit mai mult decat ar fi trebuit sa o faca vreodata.
Cum a putut tocmai cel ce trebuia sa imi fie tata, care castiga mii de euro, sa imi trimita de ziua mea 100, cand anul trecut mi-a trimis dublu? Pentru mine a incetat sa mai exista in momentul in care am luat banii. Nesimtirea si zgarcenia de care a dat dovada, acum in prag de ziua mea cand fac totusi 18 ani, au omorat tot. De ce i-am acordat iar incredere? De ce m-am asteptat ca schimbarea pe care o afisa sa fie de durata? Nici nu merita sa comentez macar ceva, e totusi luna martie, e 1 martie, e 2 martie, e 8 martie si a considerat ca din miile sale de euro, 100 or sa acopere tot. Niciodata nu mi-ai oferit nimic, tata. Nici bani, nici bunuri, nici dragoste, nici macar pe tine. Nu meriti tot ce am in suflet pt tine. Nu meriti sa iti zic tata, deoarece niciodata nu ai fost! De la 5 ani m-ai abandonat, intotdeauna ai crezut ca daca ma vezi o data pe an, imi dai un telefon de ziua mea(daca iti aduceai aminte, ca atunci cand am implinit 16 ani ai uitat) si imi trimiti o suma derizorie pe post de pensie alimentara si rar in plus de sarbatori, iti achiti toate datoriile. Ei bun, uite ca nu. Uite ca am invatat sa traiesc fara tine si acum eu sunt cea care te va abandona. Intotdeauna se intoarce roata, iar tu nu ai nicio scuza ca sa o poti opri.
Tu, Iut, ai fost cel care mi-a vegheat pasii de la 5 ani pana la 13. Cand tu ai murit, intreaga lume din jurul meu s-a daramat. Am pierdut totul intr-o singura zi, 22 iunie 2003. Simt ca fara tine nu exist. Mi-e greu fara sfaturile tale, fara bunatatea ta, fara felul tau de a fi tata, fara ceruturile tale. De ce a trebuit sa pleci asa devreme? Nu eram pregatita. Mi-ai promis ca o sa fii langa mine cand o sa fac 18 ani. Unde esti? Mi-ai promis ca o sa ma tii de mana in prima zi de facultate. Unde vei fii? Cand te-am pierdut pe tine am pierdut totul, mi-am pierdut lumea. Nu pot sa cred ca am ajuns aici. Nu pot sa cred ca se fac 5 ani aproape de cand nu mai esti.
Stiu ca altora le e greu sa intelega ce e in sufletul meu si de ce atata indarjire sa nu fac 18 ani, dar ei nu realizeaza ca eu stiam ca ar fi trebuit sa urmeze lucruri frumoase, ce mi-au fost promise, dar care acum nu mai pot fi realizate, deoarece persoana ce trebuia sa le faca nu mai e.
Tii minte cand iti ziceam ca daca vei muri am sa trag de tine pana cand te vei scula din morti? De ce nu esti aici? De ce ai murit? De ce m-ai lasat orfana? De ce, Dumnezeu, nu a fost acolo sa te salveze?
Vreau sa fiu puternica, vreau sa razbat, dar pierd mereu lucuri dragi din viata si sursa mea de putere incepe sa se epuizeze.
Victor, tu care imi ziceai acum 2 ani ca o sa fii mereu aici, ca daca am nevoie de ceva sa apelez mereu la tine, ca daca vreau la liceu in Constanta sa vin la tine ca ai tu grija de mine. Mi-ai promis ca in vara lui 2006 o sa ma duci in toate cluburile din Constanta, ca o sa ma iei la tine in toamna la liceu. Nici tu nu ai putut sa te tii de cuvant. Ai murit in accident de masina, in conditii stranii.
Cum se face ca toate persoanele care mi-au promis lucrurile pe care mi le doream, au murit inainte sa se tine de promisiune?
Parca e un intreg complot. Ce vreau eu, ce imi fagaduiesc altii sa nu se realizeze. Ma simt asa de aiurea. Am vrut sa nu fac 18 ani, uite ca fac. Am vrut sa fie Iut cu mine, nu e. Am vrut sa il am macar pe Victor aproape, nici pe el nu il am.
Da, recunosc am alte persoane langa mine in compensatie, dar totusi... eu nu pe ele le-am vrut, nu pe ele le-am cerut.
Nu zic ca nu tin la ele, ca nu le iubesc, ca nu mi-ar fi greu fara ele alaturi, dar mi-as fi dorit mai tare ceea ce nu mai am.
De ce trebuie acum sa plang, in loc sa rad din toata inima? De ce nimeni nu intelege ca nu imi doresc cadouri de ziua mea, ci fiinte care sa imi fie alaturi? Cu ce ma incalzeste ca voi primi lucruri care sa imi ramana in amintire, cand eu stiu ca imi lipsesc lucruri ce au ramas in amintire?
As vrea sa ma intorc in timp si sa ma nasc din nou. Sa stiu sa profit mai mult de cei pe care ii aveam alaturi. Sa pot sa impiedic sa se imbolnaveasca sau sa faca accident de masina. Stiu ca „nemultumitului i se ia darul”, dar mie mi s-a luat si ceea ce ma multumea...
Cu mama situatia e mai schimbatoare ca vremea. Azi ne certam la cutite, maine ne luam in brate si ne pupam si nu e bine. O sa ajunga desert, pentru ca e exact procesul de dilatare si contractare a rocilor ce devin nisip.
Si ca peisajul sa fie complet auzi versuri ce au intrat acum in playlist: ” Don't leave me in all this pain Don't leave me out in the rain Come back and bring back my smile Come and take these tears away I need your arms to hold me now The nights are so unkind Bring back those nights when I held you beside me Un-break my heart Say you'll love me again Undo this hurt you caused When you walked out the door And walked outta my life Un-cry these tears I cried so many nights Take back that sad word good-bye Bring back the joy to my life Don't leave me here with these tears Come and kiss this pain away I can't forget the day you left Time is so unkind And life is so cruel without you here beside me Without you I just can't go on.”
E greu de descris in cuvinte ce se intampla acum in sufletul meu. E greu de gasit expresiile potrivite sa redau durerea si tristetea. Dar viata merge inainte, iar eu cica trebuie sa merg cu ea. Dar ce rost are? Mai are vre-un rost? Trecut a fost cum a fost, prezentul este cum este, chiar mi-e greu sa ma gandesc viitorul cum va fi, cand am in fata ceea ce am.
Tot timpul care mi-a ramas din viata...

26 februarie 2008

Sinonimie partiala


Acum cateva minute am citit intr-o revista mondena un articol in care era disputata diferenta dintre „dragoste” si „iubire”: de ce in limba romana exista doi termeni, iar in engleza doar unul singur, pentru a defini senzatia.

Ma gandeam ca noi nu suntem singurii care avem dubla personalitate in aceasta arie sentimentala. Daca la noi exista „te iubesc” si „te ador” , in spaniola exista „te quiero” si "te amo", in italiana „ti volio bene” si „ti amo”, iar in portugheza din pacate nu cunosc exact cum se scrie, dar stiu ca una dintre forme se defineste ca „simt o pasiune pentru tine” si cealalta este tot „te amo”. Toate expresiile de mai sus se folosesc intre persoanele indragostite, fiind traduse cu acelasi inteles. Dar oare exprima si aceeasi intensitate?

„Te quiero” inseamna, tradus mot a mot, „te doresc”, diferit de „te amo”, care - din structura lingvistica- ne dam seama ca se refera la dragoste (amor). La fel este si in cazul celorlalte exemple oferit mai sus. Cu toate acestea, englezii folosesc doar binecunoscutul „I love you”.

Toata lumea vorbitoare de limba romana (sau mai corect zis, majoritatea) este de acord cu faptul ca exista o diferenta intre „iubire” si „dragoste” - prima avand, de cele mai multe ori, conotatiile unei pasiuni, dorinte, entuziasm si afectiune ce apare la inceput intre doi oameni si care, pe parcurs, tinde sa devina dragoste, sau ramane la stadiul primar. Este mai corect sa zicem ca am avut multe iubiri in viata noastra si o singura dragoste. De fapt, nici nu se foloseste pluralul pentru cuvantul „dragoste”.

Dragostea se vrea a fi implinirea totala a omului. Scopul si misiunea pe care le-au atins in timpul vietii, adevarata misiunea pentru care s-au nascut si pentru care traiesc. Nirvana atinsa pe pamant. Daca stau bine si ma gandesc, acum vreo 3 ani cand am citit Platon, „Banchetul (sau despre dragoste)" se vorbea si acolo despre doi Erosi: cel ceresc si cel vulgar. Ideea de sentiment dual exista inca din Antichitate nu a fost inventat de catre societatea moderna, care si-a pierdut mult din valorile sentimentale de alta data.

Suna frumos, dar in acelasi timp suna si extrem de pragmatic. Erosul vulgar se refera la iubirea care se implineste prin atractie fizica si sexuala, in timp ce Erosul ceresc nu trebuie neaparat sa le implice pe acestea doua, ci este suficienta unirea sentimentala, este suficienta intalnirea celor doua suflete pereche si formarea prin spirit a Androginului.

Poate ca la prima citire lucrul acesta da speranta si suna optimist, crezand ca asta inseamna ca undeva, acolo exista acel CINEVA destinat noua si ca ceea ce credem noi ca este dragoste poate fi doar o forma de iubire. Dar, stau acum si ma intreb, oare asta nu ne face si mai nefericiti, gandindu-ne ca poate astfel confundam de prea multe ori cele doua situatii si traim o minciuna, in loc de un mare adevar?

Incurcate sunt caile vietii, iar drumul lin nu inseamna intotdeauna drumul bun. Noi insine suntem un mix de linii drepte si frante ce cautam continuu completarea noastra geometrica. Tot ce ne ramane de facut este sa gasim formula adecvata de calcul a unghiului nostru sentimental, astfel incat sa ne dea rezultatul perfect.

Ne ramane si aceasta grea misiunea de a deosebi, de a putea face diferenta intre „iubire” si „dragoste, care desi sunt notiuni distincte nu pot exista una fara cealalta... asta, insa, nu inseamna ca toti le putem avea pe amandoua deodata. Dragostea care sa cuprinda in esenta sa si iubirea nu are cum sa se sfarseasca vreodata si nu are cum sa se desprinda vreodata de fiinta fata de care este nutrita. Poate asa se si explica de ce oameni cu adevarat indragostiti isi inseala partenerul/a, apare Erosul vulgar, care e doar de moment si nu il poate inlocui pe cel ceresc, dar care din pacate uneori este mai puternic.

Succes, dragii si drigele mele, sa ii nimeriti 2 in 1 si sa aveti parte de intregirea absoluta.

21 februarie 2008

„Calitati” moderne!

In zilele noastre se promoveaza pana la extrem: rautatea, egoismul, imoralitatea si nesimtirea. Acestea deja nu mai fac parte din categoria defecte ci sunt un „must have” al omului modern.
Azi, rautatea este o virtute, egoismul un atu, imoralitatea si nesimtirea cele mai de pret calitati. Altfel nu iesi in evidenta, altfel nu iti poti atinge scopurile, altfel nu gasesti cheia succesului.
Repet asta se promoveaza nu asta gandesc!
Orice doresti sa obtii, ai de urmat o calea simpla, anume cea gresita. Editoriale intregi promoveaza ideea de „scorpie”, conceptul de „fetele bune ajung in Rai, iar fetele rele ajung unde vor”, evidentiaza persoane cat mai suspecte din punct de vedere etic. Lipsa de scrupule este vazuta ca o maniera de a trai. Corpul frumos si mintea lipsa sunt etaloane de perfectiune.
Daca esti bun, esti luat de prost. Daca etalezi calitati intelectuale, esti considerat/a plictisitor/e. Daca nu faci jocurile societatii, dominata de ipocrizie, esti un inadaptat social. Mai pe scurt: ori esti ca marea masa, ori poti sa pleci linistit acasa.
Ceea ce ma amuza cel mai tare, este, insa, stupiditatea „bobocilor”, a tinerilor care in loc sa ia exemplu de la cei care SUNT ASA DA, iau exemplu de la cei ce intra in categoria ASA NU. Atat de propagata este vulgaritatea si lipsa integritatii personale, incat au ajuns minus cu minus sa dea cel mai mare plus.
Totusi de unde deriva incapacitatea aceasta de a judeca limpede, de a face distinctia corect intre BINE si RAU?
Drumul spre iad este pavat cu intentii bune... drumul spre rai sa fie, insa, pavat cu intentii rele?
Unde a disparut binele, voluntariatul, bucuria reala pt binele altuia, dorinta nesfarsita de a avansa intelectual, ambitia de a fi cel mai bun pe o cale dreapta? A disparut pana si rusinea.
Au fost inlocuite de substituti patogeni care au infectat cea mai mare parte a populatiei. Pericolul consta in faptul ca putini sunt cei imuni, iar riscul de raspandire si de imblonavire la cei, inca, „sanatosi” creste pe zi ce trece.
Traim intr-un frumos si admirabil sistem de indobitocire!

„Au scapat de sub zavoare: lenea, rautatea si trufia. Or sa mearga in lume si-or sa cuprinda minti nestiutoarea prea nevinovate si prea slabe, inca, sa le stea impotriva. Asteptati intelepciunea. Numai ea poate bratul slab sa-l intareasca, ea poate supune patimile cele rele, numai ea poate aduce inimilor bucurii.”(Ombladon ft Raku – Egali din nastere)

20 februarie 2008

„ Dragostea ce poartă-n ea/ moarte-ades si-ades un leac" (L.Blaga)

Dragostea...
Dragostea este acel fenomen inexplicabil ce schimba oameni, destine si o intreaga istorie a omenirii.
Dragostea il orbeste pe cel indragostit, ii slabeste toate simturile si il face incapabil sa perceapa realitatea in esenta ei. Cel indragostit nu are ochi sa vada decat persoana pe care o iubeste; nu are urechi decat sa auda persoana pe care o iubeste; nu are miros decat sa adulmece parfumul persoanei pe care o iubeste; nu are gust decat sa se sature din fiinta persoanei pe care o iubeste si nu are simt tactil decat sa simta persoana pe care o iubeste.
Dragostea ne face sa vedem calitati acolo unde ele nu exista si mascheaza defecte pe care in mod normal nu le-am accepta. Dragostea isi are viata in inima visatorului, in speranta cutezatorului si in curajul temerarului. Dragostea este o iluzie optica ce ne acapareaza total. Este visul din care, daca ai ghinion sa te trezesti, realizezi ca traiesti cel mai cumplit cosmar.
Este pacat ca nu putem sa vedem atunci cand iubim fiinta draga sufletului nostru asa cum este in realitate. Este pacat ca in momentul in care dispare himera iubirii incercam sentimente noi, destructive (ura, dispret, mila etc).
Dragostea adevarata exista in masura in care noi suntem capabili sa o simtim. Ceea ce pentru mine inseamna iubire totala poate pentru altcineva sa insemne prea mult, asa de normal cum poate pentru altcineva sa insemne prea putin.
E un labirint de sentimente si trairi. Avem doua variante ori ne ratacim de tot in el, ori cautam disperati iesirea.
In zilele noastre, dragostea reprezinta un contract ce putem sa-l facem si sa il desfacem cu cea mai mare usurinta, atunci cand iubirea ia chipul casniciei. Dragostea reprezinta sex si o cedare cat mai rapida in bratele primului care reuseste sa insufle ideea de iubire, atunci cand suntem prea tineri sa gandim (ceea ce necesita creier si experienta), dar suficienti de mari incat sa nu ne permitem sa gresim. Dragostea este cel mai invocat motiv atunci cand nu suntem, sau nu am fost in stare de lucruri prea marete, atunci cand punem pe seama ei neatentia, naivitatea si erorile noastre.
Avem nevoie de dragoste in aceeasi masura in care avem nevoie si de Dumnezeu (sau orice alta entitate in care credem). Este izvorul de supravietuire a omenirii. Leganul sperantei si dorinta de a putea dovedi o inteligenta superioara. Atunci cand suntem capabili sa iubim, sa uitam total de fiinta noastra in favoarea unui necunoscut/unei necunoscute nou aparute in viata noastra, putem sa afirmam ca am depasit pragul primitiv. Cand instinctul de autoconservare, mostenit de la prietenele noastre necuvantatoare, este atat de slab incat nu il mai putem percepe ca pe un reflex neconditionat, putem sa zicem ca am triumfat in fata naturii. Fenomenul, insa, este rar.
Trist e ca si dragostea materna ori paterna (singura care e la fel si la om si la animal), incepe sa dispara. Majoritatea animalelor tin la puii lor mai mult decat la ele sau orice membru al grupului de care apartin, se lupta si mor pentru a-si apara mostenitorii. Cei mai multi oameni tin la ei mai mult decat la copii, si chiar daca tin suficient de tare la acestia sacrificiul suprem ar fi facut de prea putini parinti. Sa o percepem tot ca pe o indepartare de regnul animal si ca o evolutie, sau din contra ca o subtila involutie a spiritului?
Dragostea este unul dintre cele mai frumoase sentimente. Este una dintre acele emotii cauzatoare de dezastre. Din cauza ei s-au pornit razboaie, s-au certat frati, prieteni, s-au omorat oameni, s-au produs ilegalitati si cate si mai cate. Este drogul cel mai folosit de societate, acceptat in unanimitate.
De ce?
Pentru ca este singurul drog ce provine din interiorul consumatorului si se manifesta la exterior, ci nu invers.
Devenim dependenti de iubire fara sa vrem. Este suficient sa incercam o singura data pentru a nu ne mai opri toata viata. Treptele sunt variante, la fel ca si consumatorii. Exista tipuri de oameni ca gasesc din prima iubirea care ii satisface pe viata, altii incearca substituti pana gasesc senzatia cea mai tare, iar cei mai multi incercam diferite sortimente pana sa ramanem la unul singur, si adesea ne plictisim de acesta si trecem la urmatorul. Fie suntem consumatori stabili, fie de tranzitie. Multi dam de un gust prea amar al „drogului” si ori ne inchidem si incercam sa scapam de dependenta, ori devenim mai consumatori. Pentru cei care ne inchidem in noi, senzatia se prelungeste, adica o prelungim singuri, si gresim ca nu lasam sa simtim alt „gust” fara sa ne raportam la ce a fost. Pentru cei care devenim mai consumatori, usor, usor se instaleaza o rutina si nu mai suntem capabili sa simtim adevarata intensitate a „drogului”, invatam sa ne multumim cu cea mai proasta calitate. Insa, adevaratii cunoscatori si specialisti in domeniu gasesc intotdeauna o cale de mijloc intre aceste extreme.
Societatea se schimba, oamenii la fel, dar esenta noastra umana va incerca intotdeauna sa isi gaseasca un echilibru in aceasta lume. Daca incercam sa o negam si sa fim impotriva firii si a legii vietii, riscam sa fim distrusi de propria persoana. Daca reusim sa colaboram si sa contribuim la construirea echilibrului, riscam sa descoperim cele mai frumoase sau urate lucruri din lume, dar sa putem afirma cu adevarat ca TRAIM.
Acum depinde de fiecare daca decide sa isi traiasca viata lui, sau pe a altuia in lipsa celei proprii...

Forme de iubire

"- Daca m-as ingrasa, pentru ca mananc mult sau as slabi foarte tare, pentru ca mie imi plac slabanoagele nu m-ai mai iubi? - Ba te...