26 septembrie 2007

Take a risk


25.09.2007
Dragostea inseamna sa iti daruiesti inima si sufletul intreg celui care stii ca ti le va zdrobii... dragostea inseamna sa stii sa suferi si sa plangi pentru cel iubit, dar sa-ti doresti mereu sa il vezi fericit... sa te arda lacrimile lui mai tare decat ranile pe care ti le-a provocat. Sa nu poti sa-i doresti raul si sa fii fericit cu fericirea sa...
Dragostea si egoismul nu au niciun punct comun... dragostea si setea de a te razbuna intr-un final, nu exista... aia e pasiune, obsesie, moft, orice dar sigur nu dragoste.
Poate suna feeric si nerealizabil, dar asta e ideea mea despre dragoste, astfel vad eu dragostea. Pentru ca stiu ca si eu am simtit la fel si desi de multe ori imi revarsam furia zicand ca o sa ma razbun, blamandu-l pe cel pe care l-am iubit, intr-un final realizam ca sunt numai vorbe nu fapte. Uneori s-a intamplat sa rabufnesc in fata lui, dar rar si destul de minimalist fata de cum ma descarcam de obicei... dar in sufletul meu stiu ce e. N-as putea sa-i fac vreun rau vreodata, chiar daca el a distrus mult in mine, chiar daca un an de zile din viata l-am pierdut din cauza sentimentelor noi aparute in viata si sufletul meu, stiu ca nu e numai vina lui...
Eu cred in continuare in oameni... imi lipseste doar curajul sa mai cred in dragoste, dar asta se va vindeca cu omul potrivit... cu persoana care va fii la locul si momentul potrivit... pana atunci insa, trebuie sa invat sa zambesc din nou... sa nu ma mai gandesc la acel EL din trecut si sa merg mai departe.
E gresit sa vreau o noua sansa de a trai si a simti?
Totul e sa vreau...

19:53
Astept sa fiu eliberata de la condamnarea asta pe care mi-am oferit-o singura si aspura careia am pierdut controlul. Cred ca este singurul lucru asupra caruia eu nu am niciun fel de putere. Nu mi s-a mai intampalt decat foarte rar sa nu pot iesii dintr-o situatie, sa ma las coplesita de o situatie, dar uite ca s-a intamplat.
Astept acea dragoste care sa ma elibereze. Acea mica raza de lumina care sa genereze o explozie in sufletul meu si sa ma faca sa vibrez, sa traiesc. Zambetul acela pe care l-am pierdut acum un an. Ochii mei care sa lumineze ca inainte, care sa vada iar clar ... sa nu mai fie inecati de lacrimi ce imi impaienjenesc privirea.
Stiu ca exista in aceasta lume acel cineva care cu un singur gest sa schimbe complet viata mea. Acel cineva alaturi de care sa ma simt completa... implinita... dar unde? Oare il voi gasi? Are rost sa infruntam toate furtunile din calea noastra si sa nu ne abatem de la drum doar-doar vom gasi ceea ce cautam?
Se zice sa nu iti fie frica de umbre pentru ca ele arata ca acolo este lumina. Si cam asa e, caci umbra fara lumina nu poate exista... asa ca vreau sa vad lumina care creeaza aceste umbre.
Vreau sa cred mereu... sa cred in vindecarea adusa de dragostea reciproca... sa cred ca exista in lume acei doi ochi ce imi vor lumina calea... acea mana care se va impreuna cu a mea si ma va face sa merg inainte alaturi de pasii de langa pasii mei.
Stiu ca doar visez, dar e atat de frumos visul meu. E atata lumina si caldura in visul meu incat e singura mea oaza de liniste.
Indragostita de dragoste, dar neincrezatoare in puterea ei de a mai exista in viata mea... prea ranita parca sa mai pot sa cred ca voi mai simti curand puterea ei... si e pacat... caci speranta moare ultima... iar a mea e deja in moarte clinica...
Amortia... inca nu definitiv... mai poate fi salvata?

25 septembrie 2007

Totul e sa vrem!!!

Tine-ma strans in brate sa simt caldura corpului meu cum imi fierbe inima care a inghetat in oceanul de lacrimi. Prinde-ma de mana si fa-ma sa imi tresara sufletul amortit de atata durere. Fa-ma sa inteleg ca totul e doar un cosmar din care un sarut plin de iubire ma va trezi. Lacrima ce usor imi spala obrajii e atat de dureroasa incat simt dara pe care o lasa ca o rana deschisa.
Ma doare asa de tare neputinta de a-mi schimba durerea, de a-mi controla sentimentele. Vreau sa zambesc, vreau sa il uit pe omul care m-a distrus complet, care m-a facut sa vars atatea lacrimi si sa ii dedic involuntar atatea ganduri si luni din viata mea.
Doare incredibil de tare rautatea si egoismul atator oameni care ma inconjoara si care isi vad doar interesul propriu, care in momentul cand ii refuzi, cand le zici clar NU incep sa rabufneasca. Incep sa se razbune, sa iti faca rau gratuit.
Eu am incredere in oameni. Am incredere ca exista suflete bune, care reusesc cu iubirea lor si cu inimile lor calde sa incalzeasca planeta, sa o sustina cu puterea dragostei lor. Cred in oameni. Cred ca in spatele ficarui gest de rautate se ascund sute de sentimente de dragoste refulate. Cred in puterea unui zambet. Cred in inimi vindecate prin iubire. Cred in mana intinsa de un prieten care te prinde atat de tare incat simti nevoie sa nu ii mai dai niciodata drumul. Cred in acel sarut care schimba vieti. In acea rasuflare care functioneaza precum cea a lui Dumnezeu asupra mainii de pamant, insufletind.
Niciodata lacrimile nu pot sa sece din ochii cuiva, dar e de preferat ca ele sa fie de bucurie. E de preferat ca gesturi de tandrete sa le aduca in ochii nostrii. Da stiu e o frumoasa utopie, dar cred in sufletul care le cultiva.
Putem sa ne descarcam iubind si aratand bunatatea la gesturile primite violent, nu sa raspundem cu aceeasi moneda.
Totul e sa vrem...

22 septembrie 2007

Setimente scrise pe un servetel intr-o zi friguroasa de septembrie


21.09.2007
O mare de dorinte arde acum in mine. Se evapora vise si sperante, plutind usor pe cerul destinului meu. Astept vantul rece care sa porneasca ploaia, furtuna cu tot ceea ce acum e deasupra. Insetata, secata... ard asa de tare ranile lasate de trecut... pielea mea, fiinta mea cere picaturile de vise stranse in norii gri amenintatori.
Simt cum vibrez la fiecare tunet. Mi se lumineaza sufletul cu fiecare fulger. Vantul imi rascoleste spiritul... astept doar picaturile fine sa cada usor pe trupul meu... sa-l trezeasca la viata... sa-i redea mugurii din zambete si ganduri bune.
E o blasfemie sa-mi neg dorinta, e strigator la cer sa incerc sa opresc inevitabilul.
Astept... ma hranesc cu lacrmi din trecut, imi stapanesc setea cu amintiri dureroase, cu „de ce-uri”, cu suspine... parca n-as fi eu.
Imi simt trupul, dar sufletul meu rataceste in el. Nu-si gaseste locul, se agita, calca totul in picioare, alearga in neant.
Se da o lupta intre eu si mine. Un teatru de razboi e inima mea, o poveste neincheiata, asteptand eroul potrivit sa ofere un „Happy end”.
Neinteleasa, judecata gresit, nu-mi gasesc locul in sitemul de „duzina” adoptat de o societate incapabila sa depaseasca superficialul si condamnata sa traiasca in propria incapacitate de a se autodepasi. E trist ca nu se trece peste prejudecati, ca inca ne mai blamam unul pe celalat doar de dragul de a exista.
E sentinta la moarte ce ne-o semnam zilnic...
I`m just here crying in the night hoping that someone will find a sense in every tear which is falling down on my face.
A smile is now for me something fake, something that doesn’t come from inside.
Fly away, break everything that comes against me, fight for my passions, for my dreams, for my feelings.
Feel, but remain cold.
A burning ice cube.
A frozen flame.
This is what I am now.

20 septembrie 2007

Contine 10% din doza zilnica de curaj

Viata asta desi nu e deloc complicata noi alegem sa o complicam singuri. Viata va stii intotdeauna sa echilibreze balanta, dar noi uneori ne interpunem in procesul natural grabindu-l sau incetinindu-l.
Si ce ciudat e ca realizam atat de tarziu ca fiecare clipa e unica si ca daca nu facem lucrurile la timpul lor mai bine nu le mai facem cand poate fi prea tarziu.
Ce ciudate ca oamenii judeca atat de usor si de fals, ce ciudat e ca avem tot timpul impulsul sa vedem lucruri noi ca cele vechi si sa le tratam identic. Inteligenta se zice ca e capacitatea de a te adapta in situatii noi, ce pare ca fiinta umana, sau poate societatea contemporana nu e capabila de prea multa inteligenta. Uitam ca fiecare om e nou si unic in felul lui si suntem tentati sa ii judecam caracterul dupa prima impresie, dupa asemanarea comportamnetala cu un alt individ sau un grup de indivizi. Si e atat de gresit, dar mai gresit e ca exista oameni carora le pasa de ce zic ceilalti si prefera sa se modeleze dupa structurile si tiparele societatii doar pt a fii in gratiile majoritatii sociale.
Sincer, decat sa fiu alta pt a fi placuta de un grup mai mare de oameni caracterizati de idei preconcepute si superficialitate mai bine asa cum simt, cum ma indeamna primul impuls. si placuta, inteleasa de un grup de oameni mai mic, dar cu un bagaj cultural si sufletesc asemanator.
Decat straina intr-o lume „perfecta” mai bine nu. Perfectiunea pana la urma e plictisitoare. Compelxitatea insa si dinamismul unei lumi „altfel” da savoare, da puls.... te face sa vibrezi... sa traiesti... sa simti ca in venele tale curge sange, sa simti ca inima ta bate, sa simti ca viata chiar pulseaza in trupul tau. Si astfel chiar pot sa ma simt vie, sa ma regasesc in pripria mea fiinta.
Gresesc? Si ce daca... poate pentru victimele sistemului gandesc gresit... dar pt cei asemeni mie, pt cei care vor sa si simta ca traiesc nu numai sa existe sunt un izvor de viata.
Curaj... cred ca asta e tot ce avem nevoie cu totii sa putem sa nu regretam atunci cand vom inchide ochii pt ultima data. Curaj sa ne traim viata, curaj sa fim asa cum simtitm si vrem sa fim...
Curaj sa nu ne mai negam impulsurile, sa nu ne mai oprimam dorintele, sa nu mai judecam pe nimeni dupa barfe, sau parerile preconcepute ale altora... sa nu mai traim cu ochii larg inchisi...
Se poate spune despre mine ca nu stiu ce vreau... dar am o imagine destul de clara despre ceea ce NU vreau si mi-e mai mult decat suficient... !!!

Forme de iubire

"- Daca m-as ingrasa, pentru ca mananc mult sau as slabi foarte tare, pentru ca mie imi plac slabanoagele nu m-ai mai iubi? - Ba te...