26 octombrie 2006

Ah, ce greu e cand doare neputinta!

Doamne, cat imi tremura mainile! Cat de tare imi bate inima! Ca niciodata. Si ce senzatie stranie! Si ce greu rezist! Si-mi simt lacrimile in ochi! Si nu pot sa le dau frau liber, sa-mi umezeasca obrajii infierbantati! Si, Doamne, cat de tare tremur!

Si de ce? De ce nu pot opri valul de simtiri? De ce nu pot sa ma integrez in mine? Ceva e in plus sau in minus... sau nu mai stiu. Sunt ratacita in propria-mi fiinta, in propriile-mi ganduri...

Dumnezeule, cat de tare imi doresc sa nu mai simt ceea ce simt! Sa pot sa zic NU! Sau GATA! si inima mea sa ma asculte! Dar ea NU!, continua. Stie ca nu poate! Stie ca n-are voie si se incapataneaza! Nu o mai simt parte din mine... ci ceva asupra mea. Ceva ce ma coordoneaza. Ceva ce ma coordoneaza la un univers pe care il resping cu toata fiinta!

NU vreau! NU pot! Intelege odata! Lasa'ma sa fiu ceea ce am fost! Reda-mi vechiul EU!

Incredibil! Am ajuns sa creez furtuni in propriul suflet. Am ajuns sa ma impotrivesc mie insami. Am ajuns sa reneg parti integrate mie.

De ce? Iar aceeasi intrebare fara niciun raspuns concret... fara niciun raspuns care sa ma satisfaca...

Pentru un moment imi doresc ca o secunda sa pot sa aflu ce gandeste o singura persoana cu adevarat. Sa pot patrunde dincolo de cea mai frumoasa calitate a lumii: MISTERUL... sau macar sa stiu solutia cea mai potrivita pentru a-l afla. Pasii pe care trebuie sa-i urmez, pentru a-l descoperi.

Raman impotmolita in dorinta. Raman impietrita in intrebari. Am cazut si pentru prima data simt ca nu am putere sa ma ridic.

Mor de dorinta sa te implor sa nu pleci, viata mea!

Mor de dorinta sa te ascult zicand lucrurile pe care nicidoata nu le zici. Dar tac si pleci. Inca am speranta de a fi capabila candva sa nu mai ascund ranile ce ma dor gandindu-ma ca te voi iubi in fiecare zi mai mult. Cat timp vom astepta?

Mor de dorinta sa te imbratisez si sa ma imbratisezi puternic!

Mor de dorinta sa te fac fericit si sa ma saruti cand ma trezesc la pieptul tau, pana cand rasare soarele!

Ma pierd in parfumul tau. Ma pierd in buzele tale ce se apropie, soptind vorbe ce ajung la aceasta biata inima. Simt focul in interior.

Mor de dorinta sa te cunosc! Sa stiu ce simti! Sa deschid toate portile si sa inving furtunile ce vor sa ne abata, semanand in ochii tai privirea mea. Sa cant cu tine pana la rasarit. Sa ne sarutam pana ramanem fara suflu si sa vad pe chipul tau in fiecare zi apropiindu-se acel sentiment. Apropiindu-se, visand, lasand totul sa se intample, trecand peste teama de a suferi!

Mor de dorinta sa-ti explic ce se intampla in mintea mea!

Mor de dorinta sa te intrig si sa fiu inca capabila sa te surprind! Sa simt in fiecare zi acest tremur.
Cand te vad ce mai conteaza ce zic? Ce mai conteaza ce gandesc?

Daca sunt nebuna e treaba mea! Si acum vad iar lumea in favoarea mea. Vad din nou stralucind raza de soare.

De ce iubesc interzisul? De ce atentez la fructul oprit? De ce NU sunt apta sa lupt pentru ceea ce vreau?

24 octombrie 2006

O zi friguroasa din octombrie anul trecut


24.10.2006(copiat de pe foaia de la ora de bio)

Acum cand vreau sa fug, ceva ma tine! Acum cand vreau sa nu simt, ma face sa traiesc! Ce pot sa fac? Nu vreau! De ce mi se intampla numai mie?

In inima mea e furtuna si e soare. Nu stiu ce sa fac, nu stiu cum sa fac. Simt ca nu mai pot sa indur, dar totusi nu pot sa uit cum m-a tinut in brate, nu pot sa uit cat de protejata m-am simtit.

Cum a putut un gest atat de mic sa trezeasca in mine atatea emotii? Voiam sa ii zic sa imi dea drumul, dar nu puteam. Ceva mai puternic decat mine imi zicea sa ma abandonez, sa fac ce-mi dicteaza inima nu ratiunea.

Si acum ii simt mirosul, inchid ochii si ii vad chipul. Ma doare inima ca simt ceea ce simt si sunt constienta ca e imposibil.

Am ramas doar cu amintiri.

Ce sa fac? Cum sa ma port? Cum sa imi inchid visele in mine, cand simt cea mai mare nevoie acum sa visez?

De ce m-am simtit atat de protejata in bratele lui?

Nu vreau sa mai simt ceea ce simt, dar nu pot. Este peste masura vointei mele.

Privesc ceata si imi aduc aminte decorul: ceata, luminile pale ale felinarelor, copacii, lacul , el, ochii lui, vocea lui. Parca totul se oprise in loc. Parca timpul fugea prea repede. Parca imi era foarte cald. Doamne, si totusi atat de frig!

In bratele lui ma rataceam si in acelasi timp ma regaseam.

Vreau sa zbor dar imi sunt tinute aripile!

De ce mi-e dat sa visez si doar atat, fara sa pot spera ca visul meu vreodata se va materializa?

Of ... de ce acest „de ce”?

„ Ma suna. Eram mai jos de posta. El ma vedea. Urcam in masina. Mergem la Neptun.
Coboram pe straduta care ducea spre faleza. Era ceata, doar felinarele aprinse. Se auzea marea. Se oglindea lumina in lac.

Ne dam jos din masina. Radem. Discutam. Glumim. Observa ca nu-s chiar in apele mele. Ma intreaba ce am. Ii zic ca imi e rau. Ma apuca de maneca si ma trage spre el. Ma pune pe genunchii lui. Ma ia in brate. Ma tine strans. Iar ma intreaba ce am. Ii zic ca sunt intr-o perioada mai delicata. El face o gluma. Ma pupa pe obraz- gest ciudat.

Ma ridic de pe genunchii lui. O iau in brate pe ea. Vine si ne desparte. Ii zice sa isi gaseasca pe altcineva, pentru ca eu sunt a lui ( moment de blocaj mental nu-mi venea sa cred ce aud). Ea imi da drumul spunandu-i ca eu tot pe ea o iubesc. El ii raspunde: „ Deocamdata!”.

Ma tine strans in brate, daca se aseaza ma pune pe genunchii lui. Ma ridic, bineinteles ca nu trec doua secunde si vine. Ma pune sa il iau in brate si mergem de-a lungul strazii. Obsevase ca ma port ciudat (era si normal nu pot sa trec peste faptul ca are pe alta). Ma intreaba ce am. Incerc sa ii explic ca nu se intampla nimic. Nu ma crede. Abandonam subiectul.

Imi miroasea parul, gatul. Imi spunea ca ii place mirosul meu (deja ma ratacisem in ochii lui, dar incercam sa nu-mi pierd controlul). Il fac sa ne intoarcem la grup. Nimeni nu zice nimic, desi este evident.

Glumim. Radem. Incerc sa ma port altfel cu el. Observa. Ma ia din nou in plimbare, de data asta pe partea opusa. Ma intreaba cati ani am, ce clasa sunt (desi stia, dar parca isi dorea sa ii raspund altceva). Ofteaza. Isi pune capul pe umarul meu si zice intr-una: „ De ce esti asa de mica? Fii mare!”. Fac pe naiva si-l intreb: „De ce?” (desi in sufletul meu stiam, dar voiam sa aflu de la el). Ma intreaba ce fac cand voi termina liceul. Ii zic ca vreau la Bucuresti. Ma strange in brate si imi zice sa merg cat mai repede.

Din vorba in vorba, ii marturisesc ca eu merg in fiecare an la Bucuresti si ca si anul asta vreau sa merg pentru a-l vedea pe fratele meu. Ii zic cat imi e de frica sa nu-l pierd si pe el. Ma strange in brate. Ma pupa si imi zice sa nu fiu pesimista. Ii zic ca nu pot, ca nu stie prin cate am trecut. Ma strange atat de puternic in brate (ma simt atat de protejata, atat de in siguranta; as vrea sa nu inceteze vreodata sa ma tina asa in brate) si-mi zice: „Imi inchipui... o sa fie bine!”( privesc in ochii lui, simt atata caldura).

Suna telefonul. E mama. Trebuie sa merg acasa. Visul se termina. Ii zic ca trebuie sa ajung acasa. Imi spune ca fara rasplata (santaj adica) nu ma duce. Il intreb de cate ori vrea sa il pup. Raspunde ferm si sigur: "o data si bine!". Ma fac ca nu inteleg. Imi zice sa nu ii spun povesti de astea, pentru ca pricep foarte bine.

Doamne, cat mi-as fi dorit sa-l sarut! Dar nu pot. Imi aduc aminte de cealalta. Ramanem in tacere un minut. Ceilalti vor sa-si cumpere tigari, asa ca-l grabesc. Nu-i asculta. Se uita insistent la mine.

Rezist tentatiei si ii zic ca nu am chef de glume si chiar trebuie sa ajung. Renunta si el. Ma ia de mana si ma duce la masina.

Acasa tremuram toata. Nu stiam daca e vis sau realitate. Dupa vreo 2 ore primesc mesaj. Ma intreaba daca dorm. Ii raspund. Apoi ma atentioneaza ca nu am dat niciun semn. Inventez o scuza.
Cum era sa ii zic ca eu nici la ora aia nu stiam daca a fost vis sau realitate?

Recunosc ma simt prost pentru ca si de data asta tot el face primul pas, dar eu inca eram nesigura...

Inchid ochii.

Visez.... iar...”

Ridic si acum ochii spre cer si ma intreb acelasi lucru: „ Ce sa fac? Sa mai visez? Cum sa-l uit?”

Astept raspunsul... ce parca nu mai vine.

Astept...

Visez...

15 octombrie 2006

Secretul pasiunii



Mi-e teama sa ajungi un secret. Mi-e frica sa ma simt ranita. Mi-e groaza sa nu te simt langa mine.

Inchid ochii si visez, dar visul nu e bun. Trebuie sa-mi sterg din minte acest vis ce a devenit atat de imposbil. Mi-e dat sa mi se implineasca cosmarurile, nu visele.

Vreau sa zbor... dar imi sunt tinute aripile.

Vreau sa fug... dar imi simt prea greu trupul.

Vreau sa vad clar... dar sunt orbita de lumina.

Plang... dar trebuie sa rad.
Sufar... dar trebuie sa par fericita.

Sunt intr-un contrast continuu intre mine si lume, intre ceea ce sunt si ceea ce trebuie sa fiu.

Cum pot sa ma sacrific pt fericirea altora si sa NU LUPT pentru fericirea mea? E ABSURD! Nu sunt o eroina din basme. Se zice ca niciodata nu trebuie sa iti cladesti fericirea proprie, pe nefericirea altora. Dar eu cum pot sa cladesc fericirea ALTORA pe nefericirea MEA?

Nu este mai mare pacatul daca procedez asa? Nu imi e mai mare vina pentru propriile deziluzii si esecuri daca eu singura ma conduc catre ele? Cum as putea sa castig daca nu lupt? Cum pot sa ma astept sa am rezultate daca eu abandonez? De ce sa ma plang de propria-mi suferinta cand eu sunt singura vinovata pentru ea? Cand singura, pentru a-i face pe necunoscuti fericiti, sunt in stare sa-mi sacrific eu destinul.

Nu faceti asa!

Nu zic sa fiti rai sau egoisti si sa va ganditi numai la binele vostru, dar nici nu va lasati pe ultimul loc. Daca nici VOI nu va ganditi la VOI cine ati avea pretentia sa o faca?

FITI fericiti! Iubiti ceea ce VRETI sa iubiti... si mai ales ceea ce stiti ca la randul sau VA iubeste!

Chiar daca totul pare imposibil, o singura viata avem si pe aia sa o sacrificam? E absurd. Traim in absurdiate voit. Schimbam ziua de azi, daca o gandim, pe cea de maine, in favoarea noastra. Ce rost are sa sacrificam clipa NOASTRA pentru a altora?

Poate suna egocentrist, dar este atat de just fata de NOI insine sa mai fim si asa. Mai ales daca am facut atata bine si nu am primit nimic. De ce sa asteptam numai sa primim, cand daca ne dorim ceva cu adevarat putem sa ne luam singuri?

Zambeste! Iar daca plangi, adu-ti aminte ca TU esti responsabil de suferinta TA!

10 octombrie 2006

Un geniu is ia ramas bun

Un geniu isi ia ramas bun

Gabriel Garcia Marquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui, si datorita Internetului acum este difuzata. Va recomand s-o cititi, intrucat acest scurt text scris de catre unul dintre cei mai stralucitori latinoamericani din ultimii ani este mai mult decat miscator.

"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina.

As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata! Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste gheata si as astepta pana soarele rasare.

As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor.

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste. Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii.. Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna. Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod nefericit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc" si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita. Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta.

Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii. Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

Forme de iubire

"- Daca m-as ingrasa, pentru ca mananc mult sau as slabi foarte tare, pentru ca mie imi plac slabanoagele nu m-ai mai iubi? - Ba te...