25 octombrie 2005

Gustul esecului!


Aproape zilnic ne „îmbătam” cu savoarea sa, mai tot timpul ii simţim in aer mireasma si ii degustam fructele „ispititoare”. Suntem ameţiţi de prezenta lui in lumea noastră si ne lăsam purtaţi de el prin labirintul vieţii.

Winston Churchill afirma cum ca: "Succesul înseamnă a fi in stare sa mergi din eşec in eşec, fara sa-ti pierzi entuziasmul.", dar as îndrăzni sa fac o mica precizare si sa zic ca ,de fapt, acesta este preţul pe care îl achitam. Acest tribut îl plătim zilnic: cădem, ne ridicam in picioare, ştergem urmele de praf si încercam sa atingem fantasma realizării. Nu putini sunt cei care renunţa prea devreme, lăsându-se doboraţi de desele capcane ale destinului, pierzându-si valoarea umana, dar si mai important, pervertindu-si sufletul. Prea mulţi dau dovada in fata fiascoului de pasivitate, de resemnare, de fatalism si doar un număr derizoriu mai căuta cu luciditate soluţia salvării ca om intreg.

Suntem binecuvântaţi pentru ca putem retrăi momentele fericite si blestemaţi, supuşi unei aspre sentinţe de a nu le uita pe cele dezolante. Ne trăim viata alergând după visele din copilărie, după dezrobirea spirituala si trăim închistaţi in propriile dorinţe.

Sunt atât de dese momentele in care uitam sa credem in noi si in visele noastre, clipele in care renunţam sa mai speram, in care ne doboram singuri. Cădem intr-o stare de depresie lamentabila si ne afundam intr-o atmosfera soporifica.

Si toate aceste ne conduc spre… nimic. In loc sa încercam sa reparam răul făcut si sa mergem mai departe,in pofida tuturor greutăţilor ce ne apasă, rămânem si ne plângem de mila. Dam intr-un patetism sterp, ne formam imediat imaginea de victima perfecta si aşteptam parigoria.

Hei, asta-i buna! Capul sus si zâmbeşte. Poate aşa va vedea ghinionul ca nu are rost sa se tina de tine si, ca indiferent de jocurile-i murdare, nu te laşi biruit, iţi continui drumul spre succes si eşti imbatabil.

Ai încredere in tine si vei reuşi!

...atunci când nu mai ai unde sa te duci in jos... ce mai poţi face este sa te îndrepţi in sus...

Generația tânară trebuie implicată, nu marginalizată

Generatia tanara trebuie implicată nu marginalizată

Nu îmi dau seama de ce se feresc toţi de generaţia tânără, pe care până acum au folosit-o ca pe o manevră.

Peste tot când vrei să te afirmi, să iţi zici punctul tău de vedere auzi texte precum: "Lasă că nu ştii, eşti prea tanar! Mai aşteaptă!"

Pentru ce? Ne ajută cu ceva? Pășim în lume adormiţi, fără să ştim cum să ne descurcăm, deşi peste tot suntem aproape "siliţi" să îndreptam greşelile celor ce ne-au marginalizat, practic, de ele cu texte banale, care nu îi definesc.

Avem și noi dreptul măcar să ne dăm o părere. Cum altfel ne putem demonstra calităţile dacă peste tot suntem priviţi de sus? Peste cât timp se va trezi omenirea? Când vom fi excluşi din acest program de tâmpire?

Vă mulţumim totuşi pentru încurajările din fiecare zi, stopate de aroganța cu care suntem trataţi!

Mai puneţi-vă și în pielea noastră să vedeţi că, daţi la o parte, o să ajungem la fel ca dumneavoastră: trăind din trecut, visând în viitor, măgulindu-ne cu faptul că odată am fi putut schimba ceva.

Am speranţa că ambiţia, de care mulţi dăm dovadă ne va ajuta să schimbăm cursul acestei istorii pe care o repetă fiecare generaţie. Mă adresez tuturor cititorilor care vor păşi în viață, rugându-i să își impune ei înșisi acest lucru fără a uita că: "Făcând o promisiune, contractăm o datorie".

Va fi datoria noastră de onoare să fim oneşti, deschişi oricărui dialog. Îi vom asculta pe toţi, vom relata cu obiectivitate și îi vom lăsa pe ceilalţi să ne judece. Dar... și noi suntem oameni și fără să vrem am putea greşi. "Când nu trăieşti este uşor sa nu faci păcate".

Vă îndoiţi? Deja sunteţi mai înțelepti, căci "îndoiala este începutul înţelepciunii".

Pentru mine, rămâne un singur motto cu ajutorul căruia am trecut mai uşor peste decepţii si m-a călăuzit până acum, pe care îl ofer tuturor:

"Înainte!Chiar daca n-ai sa reuşeşti!
De vei cădea, cazi in picioare!"

Simona Marina Zanfir

17 octombrie 2005

Inspiratie...


Imi pare asa ciudat, c-avem atata vreme pentru ura, cand viata nu-i decat o picatura intre acest moment si celalalt... si e de neinteles de trup ca nu culegem flori, ca nu privim la cer mai des, ca nu iubim, noi, care atat de repede murim...

Sa te caut, de-as putea macar sa-ncerc. Sufletu-mi e nebun si singur, frematand. Te vad, te ating, te simt si te iubesc. Naluca eu, oare sunt de atata cautare, sau poate de-o prea lunga asteptare intr-un frig pustiu?

Incerc sa ma agat cu fiecare pas ce-l fac de-a ta umbra ce-mi dispare. Strig, Disper si doare. Incotro te duci si de cine fugi? Sunt obosita si tremur la a ta umbra ce-mi apare-n vis. Nu te cunosc, nu iti vorbesc, doar te iubesc ... dar tu m-alungi si fugi. Te joci si iar te-ascunzi. Ramai, deci doar o umbra intr-un frig pustiu ce n-o sa-l pot strabate fara tine, fara mine, fara noi... Noi. Ce am rostit? ... de-ai fi tu sau eu sau noi ...dar sunt doar eu siacest frig pustiu ... dar te aud, te simt si te iubesc, dulce si amara umbra ...

Sa te mai caut, de-as putea macar sa-ncerc.

Daca am fi picaturi, n-am avea nevoie de lacrimi. Daca am fi cuvinte, n-am avea nevoie de destainuiri. Dar suntem oameni si avem nevoie de dragoste.

Cine sunt eu?

Sunt haina fara margini, naiva fara de privire. Nisip mi-e sufletul, iar marea mi-e zbucim amplu si iubire. Noroc cu umbra ce m-astupa sa nu mai vad intinsa-mi jale peste ferestrele ramase deschise, etern, in setea lor de soare.

Ai mila, Doamne, de pribeagul copil certat cu zanele! In goana lui printre taramuri sa nu striveasca granele albastre, din lanuri de culoare. Copil netrebnic, fara suflet, hulit de flori si prea misel .

Ce vreau?

Tu vrei lucruri si spui "de ce?", dar eu vreau lucruri care nu au existat niciodata si spun "de ce nu?"

05 octombrie 2005

Adolescenta

La intrebarea ce este adolescenta multi se fastacesc si-si pierd vocea proprie gandindu-se la termeni mari, pomposi, pentru a descrie o perioada atat de simpla din viata noastra, a oamenilor. Ca pe parcurs totul devine din ce in ce mai complicat este pur si simplu ingredientul cheie pe care-l oferim.

Poate ca aceasta etapa nu ma afecteaza intru-totul, pentru ca momentan ma aflu pe aceasta scara dintre copilarie si adolescenta. Scara ce o urc cu pasi marunti, dar repezi. Las in urma multe, dar sunt convinsa ca aceasta este calea pe care trebuie s-o urmez, drumul ce trebuie sa-l starbat pana voi ajunge la acel eu total.

Adolescenta este momentul cand imi definitivez trasaturi de caracter, ma maturizez si invat ca pot invata continuu. Pare paradoxal, dar asa este. Multi cred ca de fapt numai in copilarie suntem nevoiti sa acumulam anumite cunostinte, cand in realitate aceasta nevoie de cunoastere nu se sfarseste niciodata, poate doar se stopeaza intensitatea ei.

Adolescenta! Ce sonoritate! Ce intensitate! Toate intr-un singur cuvant.11 litere si totusi atat de putine. Oare doar 11 litere pot exprima pasii pe care i-am facut in viata? Gata. Am trecut de gimnaziu. Am ajuns la liceu, dar asta inseamna ca sunt deja mare sau ca sunt in curs de a ajunge asa.

Cred ca fiecare om, la fel ca mine, e diferit. Nu gandesc ca el, ca ea, ca ei. Gandesc ca mine si pentru mine adolescenta e ceva nedeslusit. Poate poetic, poate nu. Cert este ca e cea mai importanta perioada a vietii.

Oricum, nu in cuvinte marete exprimi ceva si nici in cuvinte simple nu rezumi ceva. Ce se va intelege din aceste cuvinte ar putea fi ambiguu, dar fiecare intelege ce si cum vrea. Nimeni in afara de mine nu stie ce am simtit cand am terminat clasa a VIII a sau cand am pasit in noua clasa si am vazut figuri noi, inlocuindu-le pe celelalte atat de familiare.

Intotdeauna va ramane o punte de legatura intre ce a fost si ce va fi. Daca acum vorbesc despre adolescenta, peste cativa ani va trebui sa vorbesc despre maturitate. Cand voi ajunge la acest stadiu voi face legaturi directe cu adolescenta si copilaria. Dar pana atunci mai e cea timp. Acum e timpul pentru altceva.

Acum nu am ochii si urechi decat pentru distractii, pentru chestii tineresti. Nu-mi sta gandul la scoala sau altele, dar am momente de luciditate absoluta cand ma gandesc ca nu strica sa plec de pe bancile scolii cu un anumit bagaj de cunostinte, mereu folositoare.

Intr-o zi voi sti mai bine ce-i cu adolescenta asta, dar pana atunci am grija sa o traiesc si sa o apreciez la valoarea sa maxima. Fara reprosuri, fara regrete asa imi doresc sa pot privi peste ani in urma. Cu prieteni potriviti si clipe de neuitat sunt convins ca asa va fi si este adolescenta mea. Ce urmeaza ramane de vazut, dar cred eu ca va fi mai mereu asa cum imi propun.

Dar asta va fi maine, si poimaine, si raspoimaine…

Si mi-ar placea sa intinerim impreuna

Cand ne-am intalnit eram amandoi batrani. Nu, nu in buletine, ci in suflet si gandire. Tu rigid si eu cam acra, niciunul nu mai stia, de fa...