04 mai 2005

Pasiune pentru durere

Sa izbucnim cu toata ardoarea pasionala a sufletului nostru, sa infrangem toate rezistentele si sa distrugem toate piedicile din calea infinitei nebunii. Sa nu uitam sa visam, sa fim oameni si sa speram. Sa nu fie totul o amagitoare utopie.

Sa privim marea si sa ne afundam incet in valurile sale. Sa privim cerul si pentru o clipa sa ne inaltam. Si totusi sa ne dam seama ca cerul si marea se contopesc, se aseamana si formeaza un intreg, sa pornim in betia acestui orgoliu.

Valuri sa sparga aminirea trecutului, nori sa umbreasca funestul si soarele sa oglindeasca in mare doar zambete si entuziasm si, daca absolutul cere sa invatam a risca marile despartiri; despartirea de atatea lucruri ce nu pot fi uitate; despartirea de ceea ce iubim; despartirea de noi insine; toate pentru a renaste…

Aceasta lege, absurda sau nu, este cea care dirijeaza perpetuu infinitul albastru al marii. Ea nu mai poate gusta din trecut, pentru ca alege sa-se sfarame incetul cu incetul, sa-si verse trairile, sa-si zdrobeasca durerile si euforiile de malul însângerat ce poarta in adancuri pagini de jurnal, peste care s-a asternut cortina uitarii.

Razele soarelui reliefeaza castitatea apei. In zilele cand ura si iubrea nu mai au loc una de cealalta nori tulburi si revărsari repezi nu-si gasesc linistea agitandu-se, pentru ca in momentul in care toate sunt dăruite pamantului intrega intindere sa se calmeze si sa radieze de liniste.

Ar fi prea greu pentru mare sa le pastreze pe toate acestea in adancurile sale, fiind nevoita sa conserve pentru eternitate nu doar povara proprie, ci si pe cea a miilor, poate milioanelor de suflete ce si-au inecat amarul si suferinta, bucuria si nadejdea in ea.

Mari de lacrimi se ridica in noi si noi insine suntem o mare de lacrimi. Intr-un flux nemarginit ne picuram tirsteti sublimate si inspre bucuriile noastre ne cad lacrimile. Si cate lacrimi cad atatea bucurii pierdem.

Cu toate aceste nu reusim niciodata sa atingem puritatea, apropiindu-ne treptat de efemer, lasand in urma eternul. Suntem pumni de pamant, nu de apa, iar apropierea de acestea ne aminteste ca strangem in noi continuu, ca nu putem sa ne eliberam pentru ca toate se vor intoarce la noi. Stam si privim marea sperand ca intr-o zi va inceta sa ne arunce mereu in fata greselile trecutului, sperand ca si noi o vom putea umple cu povara suferintei si toturii…

Prabusiti in abisul disperarii, adesea ne ridicam si ne stergem de praf pentru a fi pregatiti la urmatoare cadere.

Traim pentru a realiza acest lucru si murim cand suntem cu adevarat pregatiti sa luptam…

Forme de iubire

"- Daca m-as ingrasa, pentru ca mananc mult sau as slabi foarte tare, pentru ca mie imi plac slabanoagele nu m-ai mai iubi? - Ba te...